Un ieșean s-a urcat cu maşina firmei în copac, dar a continuat să bea

3rasturnat

Dimensiune font:

| 31-08-2020 22:23

 * crengile copacului n-au suportat greutatea, iar vehiculul s-a răsturnat * şoferul a anunţat evenimentul la 112 abia după 24 de ore, interval de timp pe care l-a petrecut în compania unei sticle de ţuică, deşi era aşteptat de logodnică * el a încercat să inducă în eroare anchetatorii, sugerând că beţia a fost ulterioară accidentului * raportul final al celor de la IML a stabilit că ieșeanul avea o alcoolemie de aproximativ 2 mg/l în sânge * acum, acesta trebuie să facă muncă patriotică la Spitalul Socola

Un bizar, destul de complicat şi extrem de îndelungat caz de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice a ajuns la punctul final zilele trecute, la Judecătoria Iaşi. Povestea a început acum mai bine de 5 ani, chiar de ziua păcălelilor, pe 1 aprilie 2015. Cosmin, pe atunci în vârstă de 27 de ani, lucra ca agent de vânzări la o firmă de panificaţie din Ciurea. La ora 14, imediat după terminarea programului, el s-a urcat la volanul autoutilitarei de serviciu şi a mers la un amic din sat. Au stat la taclale, au băut ţuică de cazan şi au mâncat covrigi. Pe la ora 19, Cosmin a primit un telefon ultimativ de la logodnica sa, Marinela, care locuieşte în satul Slobozia, la o distanţă de numai 4 km. Femeia i-a transmis scurt că, dacă nu apare în 10 minute, o să doarmă în faţa casei.

Tânărul s-a conformat, a înşfăcat cele două sticle încă nedesfăcute care mai erau pe masă, şi-a luat rămas bun de la prieten, apoi s-a urcat în dubă, pornind voios spre casa iubitei. N-a mai ajuns acolo. La o primă curbă mai serioasă, una la dreapta, a tras aiurea stânga de volan, părăsind carosabilul. Autoutilitara a ajuns, pentru câteva momente, pe crengile a doi copaci. Acestea n-au suportat greutatea vehicului, astfel încât maşina s-a răsturnat brutal, cu roţile în sus, devenind practic o epavă.

De nervi, Cosmin a destupat una din sticle şi a început să tragă la măsea. După vreo jumătate de oră de ezitări, şi-a sunat patroana, spunând că a avut un accident şi că se simte rău. Dar n-a aşteptat-o la locul faptei, ci s-a deplasat vreo 500 de metri mai încolo, pentru ca femeia să nu vadă în ce hal ajunsese Volkswagenul Passat. Aceasta a ajuns rapid, l-a urcat în autoturismul ei şi l-a dus la „Sf.Spiridon”. De pe drum a sunat şi la poliţie, că să anunţe accidentul.  

Când au ajuns la spital, Cosmin se afla deja în comă alcoolică, n-avea răni majore, care să necesite internarea, dar nici n-a fost în stare să indice cu precizie locul accidentului.

Alcoolemie de aproximativ 2 mg/l în sânge

Poliţiştii au ajuns şi ei într-un târziu. Iniţial, erau convinşi c-au de-a face cu un caz banal, dar în foarte scurt timp s-au convins că nu-i deloc aşa. Prima problemă majoră: era aproape imposibil de stabilit alcoolemia la momentul producerii accidentului. Cosmin băuse vârtos până să ajungă la spital, aproape un litru de ţuică. Probele biologice au indicat 2,4 mg/l, respectiv 2,3 m/l.

A doua problemă, identificarea locului accidentului. Au trebuit să mai aştepte o zi, pentru ca şoferul să se trezească din beţie şi să-i conducă la locul unde era epava. Trecuse prea mult timp, iar măsurătorile nu le-a fost de mare folos pentru a stabili cu claritate conjunctura şi cauzele evenimentului. Asta şi pentru că impricinatul a dat mai multe informaţii contradictorii. Prima dată a susţinut că i-a venit din faţă o maşină ce intrase pe contrasens şi, ca să evite impactul frontal, a tras stânga de volan. Apoi a invocat apariţia unei căprioare pe carosabil şi tot aşa.

În plus, mereu a susţinut că atâta vreme cât a fost la volan, nu era deloc beat, că s-a apucat de ţuică doar după ce s-a răsturnat cu maşina.

Un raport final al celor de la IML a venit abia după doi ani, actul în cauză estimând că, la momentul ieşirii de pe carosabil, Cosmin ar fi avut o alcoolemie de aproximativ 2 mg/l în sânge.

A mai urmat o serie de interogatorii, declaraţii luate martorilor, ancheta s-a prelungit foarte mult, iar dosarul a fost trimis în instanţă pe 9 ianuarie 2019. Nici aici lucrurile n-au mers mai repede, au fost 13 termene de judecată, sentinţa fiind dată vinerea trecută. Cosmin a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare şi 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Pe care le va efectua la Spitalul „Socola”. Marcel FLUERARU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Profesorii cer schimbări radicale pentru „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”
13/01/2025 15:20

Programele „Scoala Altfel” si „Săptămana Verde”, gandite pentru a aduce un suflu proaspăt in educatia romanească, se află acum in mijlocul unei dezbateri aprinse. Un studiu publicat ...

  Spectacolele Unirii. Arta care conectează inimile de pe ambele maluri ale Prutului
13/01/2025 15:10

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane, Nationalul din Chisinău revine pe scena Teatrului National Iasi, oferind publicului ocazia de a se bucura de două spectacole exceptionale care transcend granitele ...

  EMINESCU 175, la BCU
13/01/2025 14:47

Ziua Culturii Naţionale marchează in acest an 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii romane”. Ca un omagiu adus poetului, al cărui destin s-a intersectat cu cel a ...

Mănăstirea Văratec a luat foc. Două anexe au fost distruse
13/01/2025 14:18

Două anexe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă (ISU) Neamt. La fata locului au in ...

Gerar cu spectacole și evenimente speciale la Ateneul Național din Iași
13/01/2025 14:01

  Ateneul National din Iasi invită publicul iubitor de cultură si spectacole de calitate să participe la o serie de evenimente remarcabile in luna ianuarie 2025. Luna incepe cu o serie de spectacole ...

15 ianuarie, la Teatrul Luceafărul Iași
13/01/2025 13:46

Miercuri, 15 ianuarie, cand se implinesc 175 de ani de la venirea pe lume a poetului Mihai Eminescu, va avea, la Teatrul Luceafărul Iasi, o deschidere europeană. Ziua Culturii Romane, cum este denumită in ca ...

Mihai Chirica  „Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
13/01/2025 12:00

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Șoferița care a ucis 4 muncitori la Iași, condamnată la 24 de ani de închisoare. Comportament bizar al femeii vinovate: Vă deranjează așa mult zâmbetul meu?
13/01/2025 11:16

Soferita care a urcat băută la volan si a gonit pe străzile municipiului Iasi, omorand intr-un final patru bărbati care munceau pe o sosea din oras, a fost condamnată la 24 de ani de inchisoare. Adina Ghe ...

Incendiu în Neamț: două anexe ale Mănăstirii Văratec distruse
13/01/2025 10:59

Două anexe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La faţa locului a ...

 Văduvei Negre i-a pierit zâmbetul.Un sfert de secol de puşcărie pentru şoferiţa beată care a ucis patru ieșeni
13/01/2025 10:42

* atitudinea sfidătoare a inculpatei din dosarul accidentului din Păcurari, din noaptea de 17 iunie 2022, soldat cu moartea a patru lucrători ai Citadin, a condus la acest verdict extrem de dur * decizia dat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei