Un liceu din Târgu Neamț avea camere video la WC-uri. Directorul a fost amendat
Dimensiune font:
Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț a fost sancționat cu două avertismente pentru prelucrarea excesivă de date cu caracter personal (imaginea) prin camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, a anunțat vineri Autoritatea pentru protecția datelor personale (ANSPDCP).
„Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care s-a semnalat faptul că acest liceu prelucrează date cu caracter personal prin intermediul sistemului de supraveghere video, inclusiv audio, monitoarele fiind instalate în biroul directorului, acesta având acces (inclusiv pe telefonul personal) la imaginile surprinse pe holuri, casa scărilor și în zona grupurilor sanitare.
În cadrul investigației s-a constatat că operatorul a prelucrat date cu caracter personal (imaginea) prin intermediul unor camere video instalate în încăperile cu destinație de grup sanitar, în mod nelegal și excesiv, prin raportare la scopul în care au fost colectate datele, încălcându-se astfel prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Regulamentul UE privind protecția datelor personale (GDPR).
De asemenea, s-a constatat că Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura confidențialitatea datelor, inclusiv pentru accesul limitat și securizat la imagini și pentru alocarea monitoarelor de vizualizare exclusiv persoanelor autorizate, fiind încălcate dispozițiile art. 32 din GDPR”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau