Zeci de moldoveni și-au declarat falimentul personal
Dimensiune font:
* cele mai multe astfel de solicitări au fost înregistrate în județele Suceava, Botoșani și Iași * Vasluiul este singurul județ din regiune în care nu s-au depus atfel de cereri * prin procedura care are la bază un plan de rambursare a datoriilor, debitorul își achită o parte cât mai mare din datoriile sale conform unui plan de rambursare negociat cu toți creditorii cunoscuți * se are în vedere achitarea unei părți cât mai mari din datoriile existente pe o perioadă de maxim 5 ani și ștergerea la sfârșitul acestui interval a celor rămase neachitate
De la data intrării în vigoare a legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, 1 ianuarie 2018, și până în present, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est au fost înregistrate 37 de cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau prin procedură simplificată de insolvență.
Cele mai multe astfel de solicitări au fost înregistrate la Oficiile pentru Protecția Consumatorilor dîn județele Suceava – 16, Botoșani – 10, Iași – 6, Neamț - 4 și Bacău – 1. În județul Vaslui n-au fost consemnate astfel de cereri.
Doar 6 solicitări în Iași, 16 la Suceava!
În județul
În județul Botoșani au fost consemnate 8 cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, două dintre acestea depuse în acest an, și 2 solicitări de aplicare a procedurii simplificate de insolvență, depuse în 2022 și 2023.
În județul Iași, comisiile de insolvență au avut și au în lucru 6 astfel de solicitări, dintre care 4 pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor și 2 cereri pentru aplicarea procedurii simplificate de insolvență.
În județul Neamț au fost depuse 4 cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, ultima în anul 2022.
Județul Suceava a înregistrat cele mai multe astfel de solicitări – 16. Dintre acestea, 9 au avut ca obiect aplicarea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, iar 7 preoceduri simplificate de insolvență, Cele mai multe solicitări – 7, au fopst înregistrate anul trecut.
În județul Vaslui nu s-a înregistrat nicio cerere privind insolvența persoanelor fizice.
Peste 400 de cereri, la nivel naţional
La nivel național, de la începutul acestui an s-a constatat o creştere semnificativă a numărului insolvenţelor persoanelor fizice.
Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, iar de atunci au fost înregistrate peste 400 de cereri, la nivel naţional.
Dintre acestea, cele mai multe au fost înregistrate în anul 2023, respectiv 135, iar în primele două luni din acest an au fost depuse peste 60 de solicitări.
Din totalul cererilor, 172 sunt pentru deschiderea planului de rambursare, pentru care Comisia de insolvenţă a emis deciziile de admitere în principiu, iar pentru 166 s-a deschis efectiv procedura.
„Legea prevede trei forme ale procedurii de insolvenţă: procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor, procedura judiciară prin lichidare de active, procedura simplificată de insolvenţă. Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor constă în realizarea unui plan de rambursare de către debitor. Va fi negociat cu creditorii. Debitorul va intra în această procedură numai dacă creditorii sunt de acord cu planul şi votează planul. Procedura judiciară prin lichidarea de active se desfăşoară prin judecătorii. În acest caz, debitorul depune cerere la judecătoria în a cărei circumscripţii îşi are domiciliu. În cazul în care cererea este acceptată, se va numi un lichidator. Se va ocupa de lichidarea şi vânzarea tuturor bunurilor sale. Ulterior, va intra într-o perioadă numită post-procedură. Poate să varieze între un an şi cinci ani. În cadrul acestei perioade va plăti către creditori, din venitul său net, o sumă stabilită de instanţă”, au transmis reprezentanții ANPC.
Procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor
Prin procedura care are la bază un plan de rambursare a datoriilor, debitorul își achită o parte cât mai mare din datoriile sale conform unui plan de rambursare negociat cu toți creditorii cunoscuți.
Planul de rambursare este elaborat de către debitor împreună cu administratorul procedurii și reprezintă o propunere către creditori cu privire la achitarea unei părți cât mai mari din datoriile existente pe o perioadă de maxim 5 ani, în funcție de posibilitățile financiare ale debitorului și ștergerea la sfârșitul acestui interval a celor rămase neachitate.
În cadrul planului sunt prezentate sumele lunare care pot fi plătite creditorilor, bunurile din averea debitorului pe care acesta a încuviințat să le vândă pentru acoperirea datoriilor, dacă este cazul, și orice alte măsuri pentru redresarea sa financiară.
Procedura se desfășoară sub controlul și supravegherea comisiei de insolvență la nivel teritorial din județul în care debitorul își are domiciliul, reședința sau reședința obișnuită.
Pe parcursul executării planului de rambursare debitorul și familia sa au dreptul să beneficieze de un nivel de trai rezonabil ale cărui costuri pot fi estimate pe baza criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil emise de către Comisia de Insolvență la nivel central, care reprezintă acel standard al calității vieții prin care se asigură oricărei persoane respectarea drepturilor, libertăților fundamentale și demnității sale umane.
Se suspendă toate executările silite împotriva averii debitorului
Pe parcursul desfășurării procedurii sunt suspendate toate executările silite împotriva averii debitorului, cu excepția celor întreprinse pentru acoperirea datoriilor care rezultă din exploatarea unei întreprinderi.
De asemenea, pe parcursul procedurii este suspendată curgerea dobânzilor, penalităților, majorărilor de întârziere și a altor asemenea accesorii ale obligațiilor de plată cu excepția datoriilor care au fost garantate prin ipotecarea sau gajarea unor bunuri.
În cazul în care prin procedura de insolvență este vândută locuința familiei, debitorul poate rămâne în imobil încă 6 luni după data valorificării și are întâietate pentru încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părți din acesta la o valoare a chiriei stabilită în condițiile pieței.
La sfârșitul procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare debitorul beneficiază de ștergerea tuturor datoriilor care nu au fost achitate pe parcursul procedurii.
Debitorul are obligația ca înainte cu cel puțin 30 de zile de momentul depunerii cererii sale să își notifice toți creditorii cunoscuți cu privire la intenția sa de deschidere a procedurii, prin orice mijloc de comunicare ce asigură confirmarea primirii.
Dacă debitorul dorește să intre în procedură poate depune o cerere în acest sens la comisia de insolvență din județul în care a locuit cel puțin 6 luni înainte de momentul depunerii acesteia.
„În negocierea cu creditorii, majoritatea debitorilor plătesc întreaga datorie către creditori. Doresc să-şi salveze bunurile de la executare silită. Oricum, legea are nişte prevederi foarte restrictive pentru debitori… Din păcate, ne-am confruntat şi cu situaţia în care unii dintre creditori, în special bănci, contestă deciziile de admitere în principiu ale comisiilor de insolvenţă. În ciuda faptului că debitorii oferă prin planul de rambursare plata întregii datorii. Motivează faptul că aceştia sunt de rea-credinţă, în contestaţia pe care o adresează instanţelor de judecată”, au transmis cei de la ANPC.
Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau