BREAKING| Judecătorii au suspendat decizia CCR de anulare a alegerilor: Decizia înseamnă 'Turul II înapoi'
Dimensiune font:
Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești a acceptat contestația privind suspendarea deciziei Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului 2024. În acest moment, decizia CCR este suspendată, dar decizia adoptată la Curtea de Apel Ploiești poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deocamdată nu este foarte clar care vor fi urmările, dar într-o traducere ”liberă”, decizia Curții de Apel Ploiești ar însemna „Turul II înapoi”.
Foşti judecători CCR: “Este hazardată şi vădit inadmisibilă”, “Nu produce efecte juridice” / Danileţ: “Judecătorul de la Ploieşti ar putea fi cercetat disciplinar”
”Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025.
Document: Hotarâre 135/2025 24.04.2025”, se arată în decizia Curții de Apel Ploiești.
Vom reveni cu detalii.
Decizia Curții de Apel Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc pe 4 mai 2024.
O judecătoare de la Curtea de Apel Ploiești, instanță care a luat această decizie, a explicat pentru HotNews că cererea principală către instanță a fost anularea deciziei Curții Constituționale, iar decizia instanței, care a fost luată de nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.
Cum a anulat CCR alegerile
Pe 6 decembrie 2024, judecătorii Curții Constituționale au luat decizia de a anula alegerile prezidențiale.
Decizia fără precedent a Curţii Constituţionale - care este definitivă - a venit după ce preşedintele Klaus Iohannis a declasificat informaţii care susţineau că Rusia a desfăşurat o campanie vastă, cuprinzând mii de conturi de social media pentru a-l promova pe Călin Georgescu pe platforme precum TikTok şi Telegram.
În ciuda faptului că era un candidat necunoscut, care a declarat zero cheltuieli de campanie, Georgescu a apărut ca favorit pe 24 noiembrie. El ar fi trebuit să se confrunte cu reformista Elena Lasconi, din partea partidului Uniunea Salvaţi România, într-un al doilea tur de scrutin, duminică. O nouă dată va fi stabilită acum pentru reluarea primului tur, arată AP.
Citește și: Anularea alegerilor prezidențiale din România, „Breaking News” în întreaga lume
Potrivit Curții Constituționale, anularea alegerilor din 2024 a avut la bază „manipularea votului prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale”.
„În cauza de față, Curtea reține că, potrivit „Notelor de informare” antereferite, principalele aspecte imputate procesului electoral privind alegerea Președintelui României din anul 2024 sunt cele privind manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online.”
Curtea a considerat că „a fost afectat caracterul liber exprimat al votului cetățenilor”, ceea ce contravine Constituției României.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau