Decizia instanței supreme privind prescripția va închide 557 de dosare numai la DNA / Prejudicii enorme în aceste cauze

Dimensiune font:

| 28-10-2022 15:54

 Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind prescripția specială va duce la închiderea a mii de dosare, dintre care 557 numai la DNA. Conform datelor transmise vineri HotNews.ro, prejudiciul estimat în aceste dosare se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro.

 Foto:  

Conform DNA, deciziile CCR din 2018 și 2022 și decizia de marți a instanței supreme vor avea consecințe asupra a 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată.

În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene, spune DNA.

Situația detaliată este următoarea:

Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA) 

  • 190 dosare
  • prejudiciu estimat 648.207.688 euro
  • valoarea totală a mitei și a traficului de influență 50.997.625 euro

Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanțelor) de judecată, în diferite stadii

  • 367 dosare
  • prejudiciu estimat 561.230.056 euro
  • valoarea totală a mitei și a traficului de influență 99.471.962 euro

Ce spune DNA despre decizia ICCJ privind prescripția

DNA spune că procurorii au respectat prevederile legale în vigoare și au întocmit acte de întrerupere a prescripției răspunderii penale, conform Codului penal și Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) și în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective). Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR și în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripției numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecților și inculpaților (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mișcare a acțiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată, etc), spune DNA.

"Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene', adaugă DNA. 

Mii de inculpați vor scăpa de dosarele penale

De la decizia din 2018 în care a fost declarată neconstituțională o sintagmă din articolul din Codul penal privind cursul prescripției răspunderii penale și până la o ordonanța de urgență adoptată de guvern în 30 mai 2022, prin care a fost modificat Codul penal, în niciun dosar nu poate fi întreruptă prescripția, a stabilit, în iunie, Curtea Constituțională. Parlamentul nu a făcut modificările legislative ca să pună Codul Penal în acord cu decizia Curții Constituționale, astfel că din 2018 nu au existat prevederi legale care să reglementeze întreruperea prescripției, aspect taxat prin decizia CCR din vara acestui an.

După decizia CCR, multe procese au fost suspendate, instanțele cerând ICCJ să lămurească dacă deciziile Curții Constituționale privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marți că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv. Decizia va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau la parchete - inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

 
  •  

Efectul - mii de inculpați ar putea scăpa de dosare, pe lista beneficiarilor fiind inclusiv nume celebre, precum Elena Udrea sau Ioana Băsescu.

Sunt vizate dosare aflate în lucru fie la parchete, fie la instanțe și se dispune încetarea procesului penal înainte de a afla, practic, dacă acele persoane au comis sau nu o infracțiune.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
George Simion și Nicușor Dan, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
05/05/2025 12:14

* aseară, după numărarea voturilor din aproape toate sectiile de votare, rezultatele indicau faptul că George Nicolae Simion (Alianta pentru Unirea Romanilor) si Nicusor Dan  (independent) se vor intal ...

Elena Lasconi renunță la conducerea USR. Decizie cu impact politic major în pragul alegerilor
05/05/2025 10:30

  Elena Lasconi, una dintre cele mai vizibile figuri ale Uniunii Salvati Romania (USR), a anuntat luni dimineată, 5 mai 2025, că demisionează din functia de presedintă a partidului. Decizia vine intr- ...

Alegeri prezidențiale 2025. Cum au votat românii
05/05/2025 10:15

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidentiale, a obtinut o victorie categorică in primul tur, cu 40,9% din voturi, clasandu-se pe primul loc in 35 de judete. Liderul AUR domină harta electorală a ...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale. Semnale de alarmă dinspre UE și SUA
05/05/2025 06:54

Alegerile prezidentiale din Romania, reprogramate pentru primăvara lui 2025, au atras atentia intensă a agentiilor de presă internationale. De la Londra la Washington, editorialele si rapoartele reflectă nu ...

Trump: Pacea dintre Ucraina și Rusia ar putea fi imposibilă. Există o ură imensă între Zelenski și Putin
05/05/2025 03:24

Presedintele american Donald Trump a recunoscut că incheierea unui acord de pace intre Ucraina si Rusia ar putea fi imposibil de realizat, din cauza unei urii imense dintre cele două ţări, precum şi intre ...

Zelenski, primit ca
05/05/2025 03:17

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, intr-o vizită de două zile in Cehia remarcand sprijinul necondiţionat acordat Ucrainei de Cehia de la inceputul invaziei ruse. Şeful d ...

Ce urmează după eliminarea din Visa Waiver? Înghețarea Parteneriatului strategic
05/05/2025 03:14

In politica mare există mai multe tipuri de mesaje de nemultumire a unui stat fată de un alt stat. Unele sunt subtile, ”delicate” să le spunem, se bate saua să priceapă iapa. Mesaje cu subinteles ale a ...

Exit-poll alegeri prezidențiale 2025, Simion pe locul 1 și bătălie imposibil de decis acum între Crin Antonescu și Nicușor Dan
04/05/2025 21:07

 George Simion se află pe primul loc in alegerile prezidentiale potrivit exit poll-urilor publicate la inchiderea urnelor. Lupta pentru locul doi este una foarte stransă intre Crin Antonescu si Nicusor D ...

Rezultate exit-poll CURS alegeri prezidențiale 2025: George Simion pe primul loc cu 33,1%, urmat de Crin Antonescu, cu 22,9%. Nicușor Dan, la două procente de finală
04/05/2025 21:03

 Liderul AUR, George Simion, obtine 33,1% din voturi in primul tur al alegerilor prezidentiale 2025, fiind urmat pe locul al doilea de Crrin Antonescu, cu 22,9%, iar pe 3 e clasat Nicusor Dan 20,9%, arată ...

LIVE România își alege președintele. Prezență la urne, la ora 19.00: Peste 8.000.000!
04/05/2025 19:53

 LIVE Romania votează. Antonescu, Simion, Nicusor Dan, Ponta si Lasconi candidează pentru presedinte. Alegerile prezidentiale din 2025 au intrat in linie dreaptă, iar romanii din intreaga lume sunt chem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei