Duminică, ziua în care votul poate rescrie viitorul politic al Europei: România, Polonia și Portugalia se află în fața unor decizii cruciale

8

Dimensiune font:

| 15-05-2025 06:25

Milioane de alegători din România, Polonia şi Portugalia vor vota în acest weekend în cadrul unei „super duminici” electorale care va determina cursul democraţiilor lor într-un moment de tensiuni politice, comerciale şi economice sporite.

În România, candidatul de extremă-dreapta se află pe primul loc în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce în Polonia, unde votul din primul tur este profund polarizat, un liberal, un conservator şi un candidat de extremă dreapta concurează pentru a deveni preşedinte. În Portugalia, care organizează alegeri legislative anticipate la doar 14 luni de la ultimul vot, statu-quo-ul pare să se menţină.

CEL MAI IMPORTANT VOT DIN ISTORIA POSTCOMUNISTĂ A ROMÂNIEI

În România, votul iniţial de anul trecut la prezidenţiale a fost anulat, iar câştigătorul-şoc al primului tur, un candidat de extremă dreapta, a fost exclus din noua cursă electorală, pe fondul unor îngrijorări generalizate cu privire la interferenţa Rusiei şi la alte nereguli. Aşadar, votul de duminică este al doilea tur al celui de-al doilea scrutin prezidenţial în şase luni.

De data aceasta, un ultranaţionalist, admirator al lui Donald Trump, care critică UE, se află în turul doi împotriva unui independent centrist, într-un vot pe care analiştii l-au numit cel mai important din istoria postcomunistă a ţării

George Simion, în vârstă de 38 de ani, care poartă şepci MAGA, promovează un program social conservator şi doreşte „melonizarea” Europei şi stoparea ajutorului militar pentru Ucraina, a câştigat confortabil primul tur cu 41% din voturi, aproape dublu faţă de scorul rivalului său.

Al doilea clasat, Nicuşor Dan, primarul Bucureştiului, în vârstă de 55 de ani, a prezentat turul doi drept o luptă între „o direcţie pro-occidentală şi una anti-occidentală pentru România”. Sondajele de opinie arată că diferenţa dintre cei doi se micşorează, unul dintre ele punându-i la egalitate.

Profitând de un val de frustrare a alegătorilor faţă de partidele principale din România, Simion a promis că, în cazul în care va câştiga, îl va numi prim-ministru pe Călin Georgescu, câştigătorul votului anulat din noiembrie anul trecut.

Înfrângerea în primul tur a candidatului coaliţiei social-democrate-liberale aflate la putere a provocat demisia premierului proeuropean Marcel Ciolacu şi prăbuşirea de facto a guvernului. Acum trebuie formată o nouă coaliţie.

Analiştii au declarat că o victorie a lui Simion ar putea duce la o înclinare bruscă a ţării spre dreapta. Un acord de colaborare între partidul AUR al lui Simion, al doilea ca mărime din parlament, şi social-democraţii lui Ciolacu este văzut ca o posibilitate post-vot, la fel ca şi alegerile anticipate.

Scrutinul este urmărit îndeaproape de UE, care s-ar putea trezi cu încă un perturbator în regiune, alături de Ungaria şi Slovacia. De asemenea, sunt interesaţi de vot naţionaliştii - inclusiv din Washington - care au acuzat Bucureştiul de călcarea în picioare a democraţiei după ce votul iniţial a fost anulat, iar lui Georgescu i s-a interzis să candideze la reluarea scrutinului.

Preşedintele României are un rol semi-executiv, dar cu prerogative considerabile în politica externă, securitatea naţională, cheltuielile de apărare şi numirile din justiţie. De asemenea, preşedintele reprezintă ţara, membră NATO, pe scena internaţională şi poate exercita dreptul de veto la voturi importante în cadrul UE.

Daniel Mihai Dragomir stiripesurse.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Lista completă a celor 91 de măsuri negociate la Cotroceni: România va ateriza brutal în noua realitate a taxelor și impozitelor
20/06/2025 11:27

La Palatul Cotroceni s-au discutat in totalitate aproape 100 de măsuri prin care se urmăreste corectarea deficitului bugetar. Măsurile sunt extrem de dure si vor afecta toti romanii, indiferent că lucrează ...

Mofturile lui Putin: se declară deschis negocierilor cu Ucraina, dar cu anumite condiții
19/06/2025 13:29

In cadrul unei intalniri cu lideri ai agentiilor internationale de presă, desfăsurate miercuri seară la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, presedintele rus Vladimir Putin a spus că este deschis negoci ...

Grindeanu anunță pașii care urmează în privința formării Guvernului. PSD nu a renunțat la anumite măsuri fiscale impuse din start
19/06/2025 13:12

Liderul PSD a anuntat, joi, după consultările cu presedintele Nicusor Dan, că din punctul de vedere al măsurilor fiscale, social- democratii au venit cu solutii si că ii interesează să păstreze venituri ...

 Soluția propusă de PSD la consultările cu Nicușor Dan, de la Palatul Cotroceni: Noi așa ne-am angajat
19/06/2025 13:04

Delegatia PSD, condusă de presedintele interimar Sorin Grindeanu, i-au transmis presedintelui Nicusor Dan, in cadrul consultărilor de la Cotroceni, că in cazul in care TVA nu va creste de la 19% la 21%, atun ...

CSAT, convocat de urgență de președintele Nicușor Dan pe 30 iunie
19/06/2025 12:51

O sedintă a Consiliului Suprem de Apărare a Tării (CSAT) a fost programată pentru data de 30 iunie, au confirmat surse oficiale. Pană la această dată, presedintele Nicusor Dan i-a consultat deja individu ...

Nicușor Dan NU va face o nominalizare de premier: Scandal uriaș cu Ilie Bolojan, la Cotroceni
19/06/2025 12:45

Presedintele Nicusor Dan s-a opus cresterii TVA de la 19% la 21%, ceea ce a aruncat in aer toate negocierile de la Palatul Cotroceni. Intr-o sedintă care s-a intins tarziu in noapte, Ilie Bolojan a ridicat ton ...

Se strânge cureaua la 'Cameră': Parlamentarii din comisii nu vor mai putea folosi mașinile de serviciu în perioada vacanței
18/06/2025 20:12

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca parlamentarii din comisii să nu mai poată folosi masinile de serviciu in perioada vacantei, dată fiind necesitatea de a fi reduse cheltuielile statului. D ...

Frauda „bani pentru Călin Georgescu” ia amploare
18/06/2025 10:38

* fostul candidat neagă orice implicare in campanii de donatii si anuntă retragerea din viata politică Fostul candidat independent la alegerile prezidentiale, Călin Georgescu, se confruntă cu un nou val d ...

Guvernul Bolojan se conturează. Ministere împărțite la sânge
18/06/2025 05:16

Guvernul Bolojan prinde contur după negocieri tensionate intre partide, dar si după calcule interne atent orchestrate. Desi USR a părăsit temporar sala, nemultumit, a revenit cu patru ministere strategice. ...

PSD blochează măsurile considerate „abuzive”: fără contribuții pe pensii și fără taxe pe tranzacțiile bancare
18/06/2025 05:14

Deputatul PSD Mihai Fifor a prezentat public lista cu măsurile fiscale pe care Partidul Social Democrat le-a sustinut sau respins in cadrul negocierilor pentru formarea viitorului guvern. Potrivit acestuia, pa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei