Ilie Bolojan: La Cotroceni avem 13 grădinari. Lucrează pe un salariu mic și fac navetă în fiecare zi
Dimensiune font:
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a relatat, într-un interviu pentru Prima TV, că s-a plimbat într-o seară prin curtea Palatului Cotroceni şi, apoi, a vrut să-i întâlnească pe grădinarii care se ocupă de spaţiile verzi. ”Am 13 colegi, 13 grădinari, nişte oameni simpli, care fac naveta de la Bolintin, din zona Giurgiu, deci vin o oră jumate în fiecare dimineaţă, pe un salariu destul de mic, şi lucrează din greu. Vă daţi seama, când e vară, e vară, când e toamnă, plouă, dar arată totul impecabil”, a spus Ilie Bolojan, care a făcut o comparaţie între munca grădinarilor şi munca politicienilor. ”Aşa e şi într-o guvernare.
Dacă nu ai echipe puternice şi nu ai oameni serioşi, n-ai făcut nimic”, a explicat Bolojan. ”Acum, într-una din zile, am ieşit într-o seară, eram destul de surescitat, şi zic să fac o plimbare de 10 minute prin curtea Palatului Cotroceni. E o curte mică de vreo 13 hectare de grădină. Şi când am văzut florile şi toate aleile puse la punct, eu nu mai ieşisem, chiar dacă eram acolo, aveam un cerc din ăsta strâmt. Am zis, totuşi, cine lucrează? Trebuie să-i cunosc pe oameni ăştia. Şi am 13 colegi, 13 grădinari, nişte oameni simpli, care fac naveta de la Bolintin, din zona Giurgiu, deci vin o oră jumate în fiecare dimineaţă, pe un salariu destul de mic, şi lucrează din greu. Vă daţi seama, când e vară, e vară, când e toamnă, plouă, dar arată totul impecabil. Deci, o schimbare, că e într-o ţară, că e o comunitate, nu se face de către un om. Se face de echipe puternice şi se face de fiecare om acolo unde este. Şi grădinarul ăla, care şi-a făcut treaba, a făcut ca astăzi, când au venit câteva mii de oameni (vizitatori la Platul Cotroceni - n.r), să se simtă bine plimbându-se printr-un parc care este îngrijit, care este pus la punct. Aşa e şi într-o guvernare. Dacă nu ai echipe puternice şi nu ai oameni serioşi, n-ai făcut nimic”, a spus Ilie Bolojan.
Bolojan a deschis Palatul Cotroceni
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a relatat, într-un interviu pentru Prima TV, că s-a plimbat într-o seară prin curtea Palatului Cotroceni şi, apoi, a vrut să-i întâlnească pe grădinarii care se ocupă de spaţiile verzi. ”Am 13 colegi, 13 grădinari, nişte oameni simpli, care fac naveta de la Bolintin, din zona Giurgiu, deci vin o oră jumate în fiecare dimineaţă, pe un salariu destul de mic, şi lucrează din greu. Vă daţi seama, când e vară, e vară, când e toamnă, plouă, dar arată totul impecabil”, a spus Ilie Bolojan, care a făcut o comparaţie între munca grădinarilor şi munca politicienilor. ”Aşa e şi într-o guvernare. Dacă nu ai echipe puternice şi nu ai oameni serioşi, n-ai făcut nimic”, a explicat Bolojan. ”Acum, într-una din zile, am ieşit într-o seară, eram destul de surescitat, şi zic să fac o plimbare de 10 minute prin curtea Palatului Cotroceni. E o curte mică de vreo 13 hectare de grădină. Şi când am văzut florile şi toate aleile puse la punct, eu nu mai ieşisem, chiar dacă eram acolo, aveam un cerc din ăsta strâmt. Am zis, totuşi, cine lucrează? Trebuie să-i cunosc pe oameni ăştia. Şi am 13 colegi, 13 grădinari, nişte oameni simpli, care fac naveta de la Bolintin, din zona Giurgiu, deci vin o oră jumate în fiecare dimineaţă, pe un salariu destul de mic, şi lucrează din greu. Vă daţi seama, când e vară, e vară, când e toamnă, plouă, dar arată totul impecabil. Deci, o schimbare, că e într-o ţară, că e o comunitate, nu se face de către un om. Se face de echipe puternice şi se face de fiecare om acolo unde este. Şi grădinarul ăla, care şi-a făcut treaba, a făcut ca astăzi, când au venit câteva mii de oameni (vizitatori la Platul Cotroceni - n.r), să se simtă bine plimbându-se printr-un parc care este îngrijit, care este pus la punct. Aşa e şi într-o guvernare. Dacă nu ai echipe puternice şi nu ai oameni serioşi, n-ai făcut nimic”, a spus Ilie Bolojan.
Bolojan a deschis Palatul Cotroceni
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau