Parlamentarii legiferează 'cu picioarele' - ÎCCJ sesizează CCR şi pe legea de interzicere a eliberărilor condiţionate/ DOCUMENT

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţionlă privind neconstituţionalitatea legii care stabileşte că persoanele condamnate pentru infracţiuni precum viol, omor şi tâlhărie sunt exceptate de la eliberarea condiţionată. Reprezentanţii ICCJ consideră că legea nu respectă principiile bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, s-a întrunit, joi, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018).

 Din totalul de 107 judecători în funcţie, au fost prezenţi 94 judecători.

În urma dezbaterilor, Secţiile Unite au hotărât să fie sesizată Curtea Constituţională cu privire la:

1. neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018) în ansamblul său, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 referitoare la principiul bicameralismului;

2. neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 1 [art. 100 alin. (7) din Codul penal) în raport cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii.

I. Încălcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului. Motiv de neconstituţionalitate extrinsecă.

Potrivit ICCJ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018) încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie, prin nerespectarea principiului bicameralismului.

"În considerentul nr. 34 al Deciziei nr. 561/2018 (publicată în M. Of. nr. 922 din 1 noiembrie 2018), Curtea Constituţională, reiterând jurisprudenţa sa cu privire la principiul bicameralismului, a reţinut următoarele: Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinseci referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului, şi anume: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiulconstituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (...", arată ICCJ.

În considerentul nr. 52 al deciziei invocate, Curtea Constituţională a arătat că modificările şi completările pe care Camera Deputaţilor le-a adus propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată nu se raportează la materia avută în vedere de aceasta din urmă şi deturnează concepţia de ansamblu a acesteia, prin stabilirea unor soluţii legislative diferite, ce se referă la alte instituţii din materia executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar nu la cea avută în vedere iniţial.

 

De asemenea, în considerentul nr. 79 al Deciziei nr. 404/2019, Curtea Constituţională a reţinut că modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (...). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (...).

Examinarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018) din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.

Astfel, forma adoptată de Senat are ca obiect de reglementare exclusiv modificarea art. 214 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de exploatare a cerşetoriei, a art. 215 din Codul penal referitor la infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie şi a art. 216 din Codul penal privind infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate. În acest sens, în raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din 16 iunie 2020 se precizează că „iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 286/2009, în sensul majorării limitelor pedepselor pentru infracţiunile prevăzute la art. 214 alin. (1) - exploatarea cerşetoriei, la art. 215 - folosirea unui minor în scop de cerşetorie, precum şi la art. 216 - folosirea serviciilor unei persoane exploatate.”

În schimb, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţine o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat.

Revizuind obiectul de reglementare şi conţinutul legii în raport cu forma adoptată de Camera de reflecţie, care nu priveşte instituţia liberării condiţionate, Camera Deputaţilor introduce o nouă dispoziţie [art. 100 alin. (7) din Codul penal], prin care înlătură vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 188, 189, 214-216, 218-221, 234 şi 236, în condiţiile în care instituţia liberării condiţionate, ca instituţie reglementată în Partea generală a Codului penal, nu a format obiectul de reglementare al formei adoptate de Senat.

Această modificare de esenţă în materia liberării condiţionate, adoptată numai de Camera Deputaţilor, cu nerespectarea principiului bicameralismului, este de natură să afecteze coerenţa instituţiei liberării condiţionate, în condiţiile în care excluderea de la liberare condiţionată nu priveşte numai infracţiuni de o gravitate deosebită, precum infracţiunile de omor (art. 188 din Codul penal), omor calificat (art. 189 din Codul penal) sau tâlhărie calificată (art. 234 din Codul penal), ci şi infracţiuni sancţionate de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani [art. 214 alin. (1) şi art. 215 din Codul penal, în forma modificată] sau cu pedeapsa închisorii de la unu la 3 ani (art. 216 din Codul penal, în forma modificată).

II. Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii. Motiv de neconstituţionalitate intrinsecă.

În considerentul nr. 107 al Deciziei nr. 61/2018, Curtea Constituţională a reţinut că respectarea standardelor de claritate şi predictibilitate a legii a devenit o cerinţă de rang constituţional.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate (...). Totodată, instanţa de control constituţional a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.

Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare, arată ICCJ.

Din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sub aspectul coerenţei legislaţiei penale, articolul unic pct. 1 [art. 100 alin. (7) din Codul penal) nu întruneşte exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie.

 

Astfel, potrivit articolului unic pct. 1, art. 100 alin. (7) din Codul penal, nou introdus, prevede că „nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute la art. 188, 189, 214-216, 218-221, 234 sau 236.” "Aşa cum rezultă din textul citat, excluderea de la beneficiul liberării condiţionate operează pentru unele infracţiuni, pentru care însuşi legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani [art. 214 alin. (1) şi art. 215 din Codul penal, în forma modificată] sau a închisorii de la unu la 3 ani (art. 216 din Codul penal, în forma modificată). În acelaşi timp, se menţine beneficiul liberării condiţionate pentru infracţiuni a căror gravitate a fost evaluată de legiuitor prin prevederea unor limite de pedeapsă net superioare. De exemplu, se menţine beneficiul liberării condiţionate pentru infracţiuni precum lipsirea de liberate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea victimei, sancţionată cu închisoarea de la 7 la 15 ani [art. 205 alin. (4) din Codul penal] sau pentru traficul de persoane, sancţionat în varianta agravată cu închisoarea de la 5 la 12 ani [art. 210 alin. (2) din Codul penal] ori pentru traficul de minori, sancţionat în varianta agravată tot cu închisoare de la 5 la 12 ani [art. 211 alin. (2) din Codul penal]", menţionează ICCJ. Potrivit sursei citate, excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 214 - 216 din Codul penal şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă superioare este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale, într-o manieră incompatibilă cu exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie. Pentru a se atinge scopul legii în materia liberării condiţionate, legiuitorul are la dispoziţie soluţii legislative constituţionale pentru ca persoanele condamnate pentru anumite categorii de infracţiuni să aibă vocaţia la liberare condiţionată, în condiţii restrictive. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, legiuitorul poate reglementa astfel de condiţii restrictive, care nu presupun excluderea de plano a persoanelor condamnate pentru anumite categorii de infracţiuni de la beneficiul liberării condiţionate. ICCJ arată că este relevant, sub aspectul situaţiilor de incoerenţă generate de noile dispoziţii ale art. 100 alin. (7) din Codul penal, faptul că, de exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (art. 216 din Codul penal) este exclusă de la beneficiul liberării condiţionate, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori beneficiază de liberarea condiţionată. Prin urmare, afectând coerenţa instituţiei liberării condiţionate, noile dispoziţii ale art. 100 alin. (7) din Codul penal nu întrunesc cerinţele privind calitatea legii, impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5). "În consecinţă, pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite hotărăşte: Sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018), în ansamblul său", transmite ICCJ. Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă prin care criminalii violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi conditionat. ”Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă pe care am depus-o în calitate de parlamentar PNL, prin care criminalii violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi conditionat. Legea merge acum la promulgare la preşedintele României, Klaus Iohannis. Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupţia sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL Florin Roman. Subiectul liberării condiţionate a celor care comit crime a revenit în discuţie la sfârşitul săptămânii trecute, când un bărbat, autor a cinci crime, care fusese liberat condiţionat după 25 de ani de detenţie, a incendiat o tânără de 17 ani, din Mehedinţi, care îl reclamase pentru viol.