Proiect în Parlament care va ajuta toți cetățenii: în prezent se primesc amenzi serioase pentru aceste fapte
Dimensiune font:
Foarte mulți cetățeni au fost amendați pentru că nu și-au schimbat actele expirate la timp. Senatorul USR, Raoul Trifan, a introdus o inițiativă legislativă prin care statul să fie obligat să notifice cetățenii cu 90 de zile înainte de expirarea unui document care conține date personale.
”Instituțiile statului ar putea fi obligate să anunțe cetățenii înainte să le expire actele de identitate: cărțile de identitate, pașaportul și permisul de conducere. Potrivit proiectului de lege, inițiat de senatorul USR de Timiș Raoul Trifan, notificarea ar urma să fie făcută înainte cu 90 de zile de data expirării documentelor prin SMS sau e-mail.
„Înainte de a sancționa cetățenii pentru lipsa unor documente personale actualizate, statul ar trebui să faciliteze pe cât posibil demersurile birocratice. E cât se poate de firesc, dat fiind ritmul accelerat al vieții cotidiene, ca unii cetățeni pur și simplu să uite sau să amâne reînnoirea documentelor personale. Această lege propune un sistem de avertizare care să îi notifice pe cetățeni cu suficient timp înainte de expirarea documentelor, permițându-le să acționeze în timp util ca să evite situațiile de ieșire din legalitate”, afirmă senatorul USR Raoul Trifan.
Inițiativa legislativă prevede ca, în cazul în care autoritățile nu dispun de numărul de telefon mobil sau de adresa de e-mail a cetățeanului căruia îi expiră documentele, notificarea să poată fi realizată și prin intermediul poștei.
Un astfel de sistem de notificare funcționează cu succes în Republica Moldova. Cetățenii primesc astfel de avertizări prin SMS, e-mail sau alte modalități, la alegere, prin intermediul platformei guvernamentale MNotify. USR consideră că astfel de modele de bună practică pot fi extinse ușor la nivel național și în România.”, arată un comunicat USR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau