Vladimir Putin i-a felicitat pe mercenarii Wagner pentru eliberarea Bahmutului: „Toți cei care s-au distins în luptă vor primi medalii”
Dimensiune font:
Vladimir Putin a felicitat duminică forța de mercenari Wagner și armata rusă pentru cucerirea orașului Bahmut din estul Ucrainei, folosind numele localității din epoca sovietică, Artyomovsk, transmite Reuters.
Într-o declarație publicată pe site-ul Kremlinului, Putin a spus că bătălia – cea mai lungă și sângeroasă din cele 15 luni de război – s-a încheiat cu o victorie rusă și că toți cei care s-au remarcat în ea de partea Moscovei vor primi distincții de stat.
„Șeful statului a felicitat grupurile de asalt ale lui Wagner, precum și pe toți membrii unităților din cadrul Forțelor Armate ruse care le-au oferit sprijinul și acoperirea necesară pe flancuri, pentru finalizarea operațiunii de eliberare a orașului Artyomovsk (Bahmut)”, se spus în comunicat.
„Toți cei care s-au distins vor fi recompensați cu medalii de stat”, a adăugat el.
Volodimir Zelenski a părut să confirme duminică, din Japonia, pierderea Bahmut, însă un purtător de cuvânt al președinției ucrainene a spus că a fost înțeles greșit.
„Întrebare de reporter: Rușii au spus că au cucerit Bahmut. Răspunsul președintelui: Cred că nu”, a scris Sergii Nykyforov pe Facebook. El a adăugat în ucraineană: „În acest fel, președintele a negat capturarea Bahmut”.
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat sâmbătă că forţele ruse controlează în întregime oraşul Bahmut.
Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Serhi Cervatîi a dezmințit categoric informația: „Nu este adevărat. Unităţile noastre luptă la Bahmut”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau