Așteptând omenia

Educația prin valoare este un subiect drag mie, mai ales în timpurile pe care le trăiesc, caracterizate prin sindromul „buricul pământului”. Am pus mereu acces pe învățătură și m-am bucurat când pe piață au început să apară tot felul de cursuri și ateliere de lucru (sau workshopuri, dacă vreți să folosesc un cuvânt în trend). Dacă ai pornire și bani ca să achiți taxele (unele modice), poți urma cursuri de medicină naturistă, de nutriție, de fitoterapie, de management de tot felul, de cum să te iubești pe tine, de cum să te înțelegi cu soacra și câte și mai câte. Au apărut chiar și cursuri pentru adulții care vor (sau nu) să învețe să fie părinți, workshopuri pentru cei atrași de spiritualitate sau de științele ocul
te. Trainerii sunt unii mai buni, alții mai prost pregătiți, depinde cât de mult a investit fiecare în el. Ce n-am văzut și mi-aș dori să promovez ar fi cursurile de omenie. Mi-ar plăcea să aud că s-au lansat pe piață ateliere de lucru despre cum ar trebui să ne comportăm cu noi înșine, la locul de muncă, în familie, în cercul de prieteni, la un spectacole sau la un dineu.
De ce îmi doresc acest lucru? Fiindcă m-am săturat de câtă nesimțire este în jur, de numărul mare de grobieni și de mofturile pe care trebuie să le suport din partea unor persoane ale căror lecturi sunt mult mai puține decât ofurile mele.
De la călătoria în tramvai, unde obligatoriu îți trebui fie mască de oxigen, fie o platoșă, ca să nu mai simți ghionturile celor care aleargă disperați pentru a se așeza pe un scaun soios, și până la o sesiune de cumpărături la supermarkert, totul este o aventură. Mereu te lupți cu cineva, mereu ești îmbrâncit (deja nu mai suport nici scuzele) și obligat să suporți tot felul de mârlănii. Ca să nu mai spun că în sala de așteptare din gara celui mai mare oraș al Moldovei nu se poate respira, dar se poate pleca fără portofel. Nu vreți să știți ce faună este acolo!

Dacă nu este educație, de unde maniere?, dar uite că am văzut multă lipsă de bun simț și la oameni din așa-zisa lume bună. Aroganță, furt de idei, snobism, lăudăroșenie și multă minciună și să știți că nici nu am deschis măcar sertarul cu rufe murdare. Deunăzi am participat la o întâlnire importantă pentru mediul de afaceri ieșean. Invitații, unii prost aleși, alții mai cu ștaif, au tratat gazdele cu multă indiferență și au apreciat marfa luând-o acasă. Fără bani! Cu alte cuvinte, s-au înghesuit la potol și au plecat cu firimiturile (neplătite) în traistă. Urât, mai ales că gazda este un om plin de dăruire! Altădată mi-a fost dat să primesc tot felul de invitații la cafele (plătite de mine, la final, pe motiv că partenerul care m-a chemat la discuție nu avea bani mărunți) motivate de tot felul de colaborări. În subsidiar, cel cu bună intenție venise de a fura idei pentru diferite proiecte pentru care nu avea chef să achite nici un leu pentru consultanță. Și poate n-ar fi fost atât de grav dacă nu aș fi văzut apoi persoana cu pricina cocoțată la un pupitru de la care preda, culmea, Curs de bune maniere! Curat maniere!
Mai știți povestea cu cei șapte ani de acasă? Eu da și pentru că încă mai cred în ea mi-aș dori ca să se inventeze pastila de silă și cea de bun simț. Cu prima să-mi alung gustul neplăcut al întâlnirilor lăsate de oamenii care își bat joc de valori, iar cu a doua să vindec de la bun început orice boală care ar putea degenera în nesimțire.
Maura ANGHEL