Datul de pomană, puntea dintre lumi și lecția generozității

Într-un colț de sat, sub umbra unei case vechi cu pridvor, o bătrână își aranjează coșul cu pomeni. Așază coliva cu migală, lângă ea așterne colăceii aurii și lumânările albe. Mâinile ei, brăzdate de timp, împletesc un gest al memoriei, o ofrandă celor plecați.

Datul de pomană este mai mult decât o tradiție, este un ritual al continuității, al recunoștinței și al comuniunii dintre generații. În fiecare bucățică de hrană oferită săracilor sau vecinilor, în fiecare înghițitură de vin stropită pe pământ, se află un mesaj nerostit: „Nu v-am uitat.”

Un obicei cu rădăcini adânci

Practicat de secole, datul de pomană este o punte între cei vii și cei trecuți în neființă. În folclorul românesc, dar și în multe alte culturi, sufletele celor morți sunt considerate legate de lumea celor vii prin amintire și prin gesturile de milostenie. O pomană oferită cu suflet curat este un semn al iubirii și al speranței că cel plecat își va găsi liniștea.

În satele românești, pomenile sunt asociate cu diverse momente din an: Moșii de iarnă și de vară, Paștele Blajinilor, Sâmbăta Morților. Oamenii pregătesc colivă, colaci, fructe, chiar și haine, pe care le oferă altora ca un semn de pomenire. Aceste ofrande nu sunt doar hrană pentru cei vii, ci și un simbol al continuității, un mod prin care comunitățile își păstrează unitatea.

Generozitate și legături nevăzute

Dincolo de dimensiunea spirituală, datul de pomană este și o lecție despre generozitate. Într-o lume în care ritmul vieții moderne pare să lase în urmă tradițiile, acest obicei reamintește de importanța împărtășirii și a compasiunii. Când dai de pomană, nu oferi doar un obiect sau o bucată de mâncare, ci transmiți un gând bun, o rugăciune, o părticică din sufletul tău.

Filosofia milosteniei are ecouri adânci în toate marile religii. Creștinismul, islamul, budismul, iudaismul – toate subliniază valoarea ajutorării celorlalți, fie că este vorba de cei aflați în nevoie sau de sufletele celor adormiți. În mod paradoxal, cel care dă de pomană este la fel de câștigat ca și cel care primește. Actul dăruirii aduce pace, o conștientizare a fragilității și o împăcare cu ideea că viața este trecătoare.

Pomana, între modernitate și uitare

În orașe, datul de pomană capătă forme noi. Nu mai sunt doar mese întinse în curțile caselor, ci și pachete lăsate discret la colțul unei străzi, donații către aziluri și cantine sociale, sprijin oferit anonim celor care au nevoie. Esența rămâne însă aceeași: dăruind, ne umplem sufletul, iar prin pomenire, construim un pod de lumină între trecut și prezent.

Pe ulițele satelor, bătrânii încă își leagănă colivele între palme și împart colaci celor care vin să le spună „Dumnezeu să-i ierte!”. În acel moment, se simt mai puțin singuri. Pentru că datul de pomană nu este doar pentru cei morți, ci și pentru cei vii, un dar al memoriei, al compasiunii și al umanității neșterse de trecerea timpului.

Maura ANGHEL