Valiza cu gogoși

Dimensiune font:

| 30-07-2022 11:26

Proastă veste au mai primit românii care voiau să-şi caute de lucru în străinătate – Spania nu mai are nevoie de căpșunari, ci de patiseri. Și nu oricum, ci tineri și cu experiență! Cu alte cuvinte, dacă n-ai carte, n-ai parte la învârtit aluatul ibericilor și nici la vândut gogoși în țara lui Cervantes! Vestea i-a întristat pe mulți care se și vedeau chivernisiți pe tărâmul ale cărui măsline şi căpşuni i-au atras pe românii sătui să rabde de foame în ţara lor. Vremurile sunt grele, locuri de muncă se găsesc greu, dar totuși românii plecați în pribegie spun că trăiesc mai bine din ajutorul dat de statul străin decât dintr-o amărâtă de leafă primită în ţara lor. Unii dintre ei şi-au făcut bagajele şi au plecat spre ţările nordice, care i-au primit şi i-au pus la muncă, dar şi mai aproape, în sudul Franţei, devenit o atracţie de ultimă oră pentru toţi cei aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Şi chiar aşa, mânaţi de colo colo, cu traista-n băţ, românii spun că nu s-ar întoarce acasă. Şi pentru ce să vină? Ce să găsească aici, o sărăcie şi mai lustruită decât au lăsat-o? Străzi la fel de sparte şi de murdare, aceiaşi oameni incompetenţi care conduc o ţară bogată, dar plină de oameni bătrâni şi sărăci? Sunt cartiere în Iaşi unde media de vârstă depăşeşte cu mult limita cea mai înaltă de pensionare, oameni care trăiesc probabil cu mai puţin decât suma plătită pentru un ruj de către vedetele de carton care se fâțâie pe la televizor, oameni de care nimănui nu-i pasă. Îi vezi zilnic cum abia coboară din tramvai ca să-şi cumpere câte un dumicat sau pastilele care le mai prelungesc viaţa cât de cât.

Astfel de imagini fac rău şi unui român obişnuit cu viaţa grea, darămite unui om care a cunoscut şi vremuri mai bune. De ce te-ai întoarce de la Barcelona ca să stai într-o urbe oarecare din Moldova sau de oriunde din ţară? Cum ai putea renunţa la civilizaţia care tocmai începuse să mai spele din păcatele proastei creşteri dată de năravurile mioritice? De ce ai plăti în România mai mult pe mâncare decât în oricare stat european? Şi de ce te-ai obliga singur să suporţi nesimţirea autorităţilor care nu ştiu decât să ia taxe şi pielea de pe om?

 Eu, dacă aş fi căpşunar sau oricare imigrant român în căutarea unei vieţi mai bune, nu m-aş gândi nici o secundă să mă întorc, oricât de multe lucruri mi s-a promite. Se spune că mai binele este duşmanul binelui, dar oare care i-o fi prietenul? Cu siguranţă răspunsul nu-l voi găsi atât de repede într-o ţară în care mai bine de o treime dintre locuitori trăiesc la limita pragului de sărăcie, o ţară care nu numai că nu-ţi oferă nici un drept, ba te mai şi condamnă la moarte. Cum? Prin scumpiri inimaginabile și printr-un trai al cărui preţ creşte pe zi ce trece şi pentru care m-am săturat să plătesc doar ca să-i fac pe alţii sătui.

Lumea este mare, nu trebuie neapărat să trăieşti în România sau într-un loc unde contezi doar la recensământ şi în alegeri, ca şi dată statistică, nu ca individ. Şi pentru că mereu totul răul duce spre bine, din toată supărarea asta m-am ales cu o idee de afaceri – Vând valize cu gogoși, adică ofer un ambalaj cu care să vă duceţi visele în locuri unde vi le puteţi îndeplini și unde puteți scăpa de gogoșile celor care fac legi doar pentru propriul buzunar.

 Maura ANGHEL

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Ce se întâmplă cu cei care folosesc ChatGPT des. Experții trag un semnal de alarmă despre efectul „bizar”
09/05/2025 06:01

Expertii au descoperit că utilizatorii care folosesc cel mai des ChatGPT, pentru cel mai indelungat timp, devin dependenti de acest chatbot. E un efect „bizar” care ingrijorează comunitatea stiintifică. ...

Între tradiție și TikTok. Viața cu trei generații la mesele de sărbătoare
02/05/2025 08:46

În week-end, de sărbători sau in zilele libere, asa cum a fost de 1 Mai, cum este la Paste ori de Crăciun, in multe apartamente din Iasi are loc un ritual sacru. Nu e ca la biserică, dar e aproape la ...

Cuvintele care ne țin în brațe
25/04/2025 08:03

Întreabă. Nu pentru a controla răspunsul. Nu pentru a străluci. Întreabă asa cum ai deschide o fereastră intr-o dimineată linistită, lăsand lumina să cadă pe chipul celuilalt. O intrebar ...

 Cuvintele din spatele urii
25/04/2025 07:18

Hate speech-ul in mediul online reprezintă o problemă complexă si multifatetată, care afectează in mod disproportionat tinerii, adolescentii si copiii. Acest fenomen neplăcut constă in distribuirea de me ...

Funeraliile Papei Francisc paralizează Roma. 10.000 de forțe de ordine și 200.000 de pelerini așteptați
24/04/2025 15:45

Roma devine epicentrul unei mobilizări fără precedent, in contextul funeraliilor Papei Francisc, programate sambătă, 26 aprilie, in Piata Sfantul Petru. Evenimentul coincide cu Ziua Eliberării Italiei, ce ...

„Poate”, două silabe de speranță
22/04/2025 16:45

  Există un cuvant, discret ca o adiere, care nu ridică glasul, nu se impune, nu cere confirmări. Si totusi, in tăcerea lui adancă, stă intreaga noastră nădejde. Acest cuvant e poate. Nu are sigur ...

Testamentul Papei Francisc: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decoraţiuni speciale şi cu singura inscripţie: Franciscus / Testamentul a fost scris la 29 iunie 2022
21/04/2025 22:04

 Papa Francisc a cerut in testamentul său, dat publicităţii de Vatican, să fie inmormantat in Bazilica Papală Santa Maria Maggiore. Sfantul Părinte a mai cerut ca mormantul să fie simplu, fără dec ...

Papa Francisc a murit - Care sunt cardinalii favoriți pentru Scaunul Pontifical
21/04/2025 13:20

 Papa era intr-o stare critică in timp ce se lupta cu complicatiile respiratorii la Spitalul Gemelli din Roma. Sănătatea lui proastă a generat incertitudine asupra Anului Sfant si asupra Bisericii Cato ...

Hildegard din Bingen, călugărița vizionară care vindecă și astăzi
21/04/2025 09:21

Într-o perioadă dominată de intuneric si incertitudine, o femeie remarcabilă a adus lumina cunoasterii si alinării sufletesti in Europa medievală. Hildegard din Bingen (1098-1179) nu a fost doar o si ...

Paștele – o promisiune care renaște în fiecare dintre noi
20/04/2025 07:43

 În linistea diminetii de Pasti, cand lumina pătrunde usor prin perdele, iar timpul pare să-si fi pierdut graba, se simte ceva din ordinea interioară a lumii. Nu e neapărat bucuria zgomotoasă a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei