Valiza cu gogoși

Proastă veste au mai primit românii care voiau să-şi caute de lucru în străinătate – Spania nu mai are nevoie de căpșunari, ci de patiseri. Și nu oricum, ci tineri și cu experiență! Cu alte cuvinte, dacă n-ai carte, n-ai parte la învârtit aluatul ibericilor și nici la vândut gogoși în țara lui Cervantes! Vestea i-a întristat pe mulți care se și vedeau chivernisiți pe tărâmul ale cărui măsline şi căpşuni i-au atras pe românii sătui să rabde de foame în ţara lor. Vremurile sunt grele, locuri de muncă se găsesc greu, dar totuși românii plecați în pribegie spun că trăiesc mai bine din ajutorul dat de statul străin decât dintr-o amărâtă de leafă primită în ţara lor. Unii dintre ei şi-au făcut bagajele şi au plecat spre ţările nordice, care i-au primit şi i-au pus la muncă, dar şi mai aproape, în sudul Franţei, devenit o atracţie de ultimă oră pentru toţi cei aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Şi chiar aşa, mânaţi de colo colo, cu traista-n băţ, românii spun că nu s-ar întoarce acasă. Şi pentru ce să vină? Ce să găsească aici, o sărăcie şi mai lustruită decât au lăsat-o? Străzi la fel de sparte şi de murdare, aceiaşi oameni incompetenţi care conduc o ţară bogată, dar plină de oameni bătrâni şi sărăci? Sunt cartiere în Iaşi unde media de vârstă depăşeşte cu mult limita cea mai înaltă de pensionare, oameni care trăiesc probabil cu mai puţin decât suma plătită pentru un ruj de către vedetele de carton care se fâțâie pe la televizor, oameni de care nimănui nu-i pasă. Îi vezi zilnic cum abia coboară din tramvai ca să-şi cumpere câte un dumicat sau pastilele care le mai prelungesc viaţa cât de cât.

Astfel de imagini fac rău şi unui român obişnuit cu viaţa grea, darămite unui om care a cunoscut şi vremuri mai bune. De ce te-ai întoarce de la Barcelona ca să stai într-o urbe oarecare din Moldova sau de oriunde din ţară? Cum ai putea renunţa la civilizaţia care tocmai începuse să mai spele din păcatele proastei creşteri dată de năravurile mioritice? De ce ai plăti în România mai mult pe mâncare decât în oricare stat european? Şi de ce te-ai obliga singur să suporţi nesimţirea autorităţilor care nu ştiu decât să ia taxe şi pielea de pe om?

 Eu, dacă aş fi căpşunar sau oricare imigrant român în căutarea unei vieţi mai bune, nu m-aş gândi nici o secundă să mă întorc, oricât de multe lucruri mi s-a promite. Se spune că mai binele este duşmanul binelui, dar oare care i-o fi prietenul? Cu siguranţă răspunsul nu-l voi găsi atât de repede într-o ţară în care mai bine de o treime dintre locuitori trăiesc la limita pragului de sărăcie, o ţară care nu numai că nu-ţi oferă nici un drept, ba te mai şi condamnă la moarte. Cum? Prin scumpiri inimaginabile și printr-un trai al cărui preţ creşte pe zi ce trece şi pentru care m-am săturat să plătesc doar ca să-i fac pe alţii sătui.

Lumea este mare, nu trebuie neapărat să trăieşti în România sau într-un loc unde contezi doar la recensământ şi în alegeri, ca şi dată statistică, nu ca individ. Şi pentru că mereu totul răul duce spre bine, din toată supărarea asta m-am ales cu o idee de afaceri – Vând valize cu gogoși, adică ofer un ambalaj cu care să vă duceţi visele în locuri unde vi le puteţi îndeplini și unde puteți scăpa de gogoșile celor care fac legi doar pentru propriul buzunar.

 Maura ANGHEL