„Eu zic să vă vaccinați, mai bine ne înjurați sănătoși“. Mesajul transmis de managerul spitalului Victor Babeș București
Dimensiune font:
Medicul Simin Aysel Florescu, managerul spitalului Victor Babeș București, susține că tulpina Delta a virusului SARS-CoV-2 este foarte periculoasă pentru persoanele nevaccinate și le cere românilor reticenți să se imunizeze.
„Eu zic să vă vaccinați, mai bine ne înjurați sănătoși“, spune medicul.
Medicul Simin Aysel Florescu, managerul spitalului Victor Babeș București, a prezentat situația în care se află unitatea medicală pe care o conduce.
„Trei pacienți cu vârste de 30 și un pic de ani în terapie intensivă în ultimele 2 săptămâni, fără factori de risc și comorbidități; alături de alții de 50 și un pic, 70 și un pic…; la doi din cei de treizeci și de ani lupta noastră a fost în van; au venit la 10 zile de la debutul COVID, direct cu insuficiență respiratorie. Au primit tot ce există în materie de tratament și suport vital… nu i-am putut întoarce, spre disperarea noastră și a familiilor lor… Au circulat peste tot, au fost la mare… au venit în contact cu o grămadă de lume. Și da, toți erau nevaccinați. Da, tulpina Delta determină cazuri mai severe. Da, tulpina Delta este acoperită de vaccin. Vaccinații nu fac deloc boala sau fac forme ușoare, în nici un caz de terapie intensivă“, a scris medicul Simin Aysel Florescu pe Facebook.
Managerul spitalului bucureștean le cere românilor să se vaccineze chiar dacă știe că numeroase persoane refuză această soluție.
„Știu că acum va urma un val de înjurături și amenințări. Mai bine astea decât un val pandemic… dar nu merge așa. Eu zic să vă vaccinați. Să vă mențineți sănătatea. Nu vrem să vă vedem bolnavi, mai bine ne înjurați sănătoși. Așa am ajuns să reacționăm… doctorii ăștia care omoară oameni și mint pentru bigfarma, și alte enormități din astea“, a adăugat Simin Aysel Florescu, managerul de la spitalul Victor Babeș.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau