Înșelăciunea legală prin care mai mulți bătrâni au ajuns să fie executați silit. Cum acționează escrocii
Dimensiune font:
Singuri și vulnerabili, mai mulți bătrâni din Capitală s-au trezit executați silit peste noapte, în urma unei scheme care aduce a înșelăciune, deși este acoperită legal.
Convinși cu o poveste impresionantă, și o masă caldă, vârstnicii au semnat împrumuturi, pentru alţii, la casele de ajutor reciproc.
Acum regretă amarnic și plătesc aproape jumătate din pensie, în timp ce presupușii escroci au dispărut cu banii.
La sesizarea Inspectorului Pro, Poliția Capitalei a început o anchetă.
Unul dintre cei care susțin acum că au căzut în capcană are 78 de ani. Trăieşte în singurătate şi durere, din 2019, de când i-a murit soţia. Este de altfel şi anul în care apare ca girant în mai multe contracte de împrumut, la două case de ajutor reciproc pentru pensionari, din Bucureşti. Cum titularii nu şi-au plătit obligaţiile, omul a fost executat silit: în acest moment, 40 la sută din pensie îi este reținută.
Nora bărbatului trăieşte în Italia. A venit în ţară, pentru o vacanţă, și spune că a descoperit nu mai puțin de patru dosare de executare silită pe numele socrului sau. I s-a părut dubios și a luat legătura cu alți bătrâni care au jucat rol de girant sau titular în aceleași contracte de împrumut.
Aceștia i-au povestit că doi indivizi, care nu apar nicăieri în respectivele acte, i-ar fi convins pe toţi să ia banii de la CAR.
Nora bătrânului: “Aceste persoane puneau împreună mai mulţi bătrâni, nu se cunoşteau între ei, erau bătrâni din sud, din nordul Bucureştiului, unde îi găseau pe aceştia şi chemaţi împreună la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor şi fiecare se punea garant la fiecare, două persoane pentru a trei. Iar a patra persoană lua banii.”
Conform mărturiilor, schema este următoarea: convins de povestea care le-a fost servită, unul dintre acești vârstnici acceptă să se împrumute. Unul sau doi pensionari îl girează. Banii – până la 7 mii de lei - ajung apoi la cei doi indivizi care nu figurează în documente. Evident, în perioada următoare, de rate nu se ocupă nimeni. Dobânda curge, sumele se adună, iar de achitat, legal, responsabilitatea le revine tot bătrânilor, care ajung să fie executați silit.
Bătrânii ne-au povestit că au fost racolaţi din zona pieţii Chirigiu. Individul care i-ar fi păcălit le-a câştigat mai întâi încrederea, le-a spus chiar că seamănă cu tatăl lui decedat, le-a luat de mâncare şi le-a dat mici sume de bani.
Radu Parciu, victimă: ”Ăştia au profitat de ocazie că sunt singur. M-au dus la împinge tava. Ba mă mai trezeam câteodată cu 10 lei că îmi baga în buzunar. Mi-a zis aşa ‘uite, am unul care vrea şi el să îl ajutăm şi să fii girant la el, îl ajutăm şi el e de acord să plătească el’, am zis ‘bine, dacă el e de acord aşa, îl ajutăm’.”
Un alt vârstnic, care a suferit două atacuri cerebrale în ultimii ani, povestește cum a fost racolat.
Așadar, sunt bătrâni vulnerabili care au oarecum cu aceeași poveste. Oamenii susțin la unison că nu știu ce au semnat. Nici cei care au luat banii pe numele lor, nici cei care au girat.
Povestesc că au crezut că ajută și că trebuie să achite ceva doar dacă titularul împrumutului, unul dintre ei, moare.
În realitate, executarea li se aplică imediat pentru că, așa cum cum spuneam, nimeni nu a achitat ratele. Fapt confirmat de altfel şi de conducerea uneia dintre casele de ajutor reciproc, unde bătrânii s-au dus să ceară explicaţii.
Este acelaşi CAR, unde, în 2020, un individ a reuşit să împrumute 12 mii de lei, cu acte false şi giranţi fictivi.
Echipa Inspectorul Pro a mers și la o altă casă de ajutor reciproc, unde vârstnicii confuzi au făcut împrumuturi.
Unul dintre bătrâni s-a adresat Poliției Capitalei. Oamenii legii au început deja o anchetă şi vor să îi identifice pe cei pe care pensionarii îi acuză că i-au indus în eroare. O asemenea faptă, dovedită, poate fi încadrată de la fals şi uz de fals până la înşelăciune, iar vinovaţii pot merge la închisoare ani buni.
Pățiții au vrut să facă totul public pentru că și alți bătrâni vulnerabili să fie atenți ce semnează. Şi să ceară ajutor atunci când nu înţeleg un contract.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau