Noua Zeelandă va interzice fumatul. Aproximativ 4.500 de neozeelandezi mor în fiecare an din cauza tutunului
Dimensiune font:
Noua Zeelandă vrea ca până în 2025 să se elibereze de viciul fumatului. Acesta este ambițiosul plan al guvernului progresist al lui Jacinda Ardern, care a anunțat o serie de propuneri ce vizează interzicerea țigărilor pentru generația celor născuți după anul 2004.
Un punct de cotitură ambițios, care are susținători, dar şi critici, precum și sentimentul că autoritățile intră prea mult cu bocancii în sfera libertăților individuale.
„Aproximativ 4.500 de neozeelandezi mor în fiecare an din cauza tutunului și pentru a putea atinge obiectivul de a deveni, până în 2025, o ţară smoke-free, trebuie să ne grăbim”, a declarat ministrul asociat al sănătății, Ayesha Verrall, anunțând noile propuneri ale guvernului. Pentru că, a explicat acesta, „avem nevoie de o abordare nouă și fără un program de control al tutunului, nu ne vom atinge obiectivul”.
Planurile includ creșterea treptată a vârstei legale de fumat, interzicerea vânzării de țigări și produse din tutun oricărei persoane născute după 2004, făcând practic fumatul un sport ilegal pentru această generație. În plus, au fost luate în considerare o reducere semnificativă a nivelului de nicotină și limitarea punctelor de vânzare a tutunului și țigărilor.
Propunerile au fost primite cu bucurie de numeroase organizații de sănătate publică. Care precizează că fumatul este mai des întâlnit în comunitățile cu venituri mici. „Aceste inechități flagrante sunt motivul pentru care trebuie să protejăm generațiile viitoare de daunele tutunului”, a declarat directorul executiv al Cancer Society, Lucy Elwood.
Interdicția de a fuma a ridicat multe semne de întrebare
În același timp, există îndoieli și critici cu privire la schimbarea smoke-free urmărită de prim-ministrul laburist Ardern. Proprietarii magazinelor mici care vând tutun sunt îngrijoraţi și există riscul ca afacerile criminalităţii organizate să prospere şi mai mult pe piața neagră (guvernul însuși a recunoscut acest risc). Opoziția de dreapta a opinat că scăderea ratei nicotinei ar putea avea efectul opus, cel de a-i împinge pe oameni să fumeze mai mult. Iar mai presus de toate, interdicţia de a fuma a ridicat multe semne de întrebare cu privire la cât de departe poate ajunge guvernul pentru a interveni în viața oamenilor.
În Noua Zeelandă, fumatul se afla la baza a unul din patru decese cauzate de cancer și aproximativ jumătate de milion de persoane sunt dependente de fumat. Printre cei mai serioși fumători se numără indienii maori, unde cancerul este principala cauză de deces în rândul femeilor din comunitate. Și a doua în rândul bărbaților. (Rador)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau