Răbdare şi tutun. Suntem pe drumul cel bun
Dimensiune font:
După cum prea bine se ştie, în primele trei etape, Poli a întâlnit pe Petrolul, Chiajna şi Hermannstadt. Trei derby-uri, adică meciuri de 1,x,2. Dar asta numai teoretic, doar pe hârtie. Realitatea a fost, încă de la venirea lui Costel Enache ca antrenor, cu totul alta. Iaşul a pornit pregătirile pentru actualul sezon cu doar cinci jucători, toţi sub 21 de ani, din care doi erau liberi de contract la acel moment. Situaţie chiar mai dificilă decât cea de anul trecut. "Oaste de strânsură" s-a scris în presă despre lotul avut la dispoziţie de fostul atacant al Ceahlăului. Apoi timpul scurt avut la dispoziţie şi lipsa cantonamentului din precompetiţional au fost handicapuri majore. Pentru că în cantonament se face omogenizarea lotului şi evaluarea jucătorilor. După care vin jocurile de pregătire, antrenorul şi-a conturat deja o strategie de joc şi un registru tactic şi încearcă să le transmită jucătorilor. Urmează meciurile de verificare, în care se fac ultimele retuşuri de dinaintea începerii campionatului.
Lucrurile astea sunt ştiute de orice antrenor, de orice fotbalist care a jucat măcar la nivel de Liga 3. Mai puţin unii care se pretind suporteri ori susţinători ai echipei. Care nu admit că nu se poate face peste noapte o echipă competitivă nici chiar la acest nivel.
Abia după meciul cu Buzăul se pot emite pretenţii
Judecând la rece şi ţinând cont de toate circumstanţele, Poli n-avea cum să fie favorită în vreunul din primele trei meciuri. Care nu puteaufi , nicidecum, considerate derby-uri. Adversarele, cu obiectiv afirmat răspicat: promovarea în Liga 1. Iaşul, în "reparaţii capitale". Faptul că avem zero puncte, doar un gol marcat şi cinci primite nu ar trebui să producă atâtea îngrijorări. Pentru că echipa a progresat de la meci la meci, jocul alb-albaştrilor a devenit din ce în ce mai consistent. Să recapitulăm un pic! La jocul cu Petrolul, din prima etapă, scorul a fost egal până în ultimul sfert de oră. Două erori individuale şi prima înfrângere. Cu Chiajna, acasă, un egal ar fi fost mult mai just, iar joi seară, la Mediaş, Poli chiar a meritat să plece cu un punct.
Încă mai sunt multe lucruri de pus la punct, scârţâim din plin la finalizare, nu "ne lipim la gol", iar asta denotă carenţe în ceea ce priveşte pregătirea mentală. Se pot elimina, dar numai în timp, fără presiuni absurde din partea suporterilor, fără huiduieli şi cereri de demisie.
Aparent, programul nu ne avantajează. Să joci în primele şase etape cu cinci pretendente la promovare e cumplit. Dar dacă privim situaţia în profunzimea ei, putem vedea marele avantaj al ţintarului. Cu Petrolul, Chiajna, Hermannstadt, U Cluj şi Poli Timişoara oricând, chiar şi la vară, tot meciuri de 1,x,2 or să fie. Oricât de bine le-ar pregăti antrenorul, se pot pierde la foc automat. De câştigat toate, imposibil. Un punct cu Clujul ar fi perfect. Urmează prima deplasare la Timişoara, meciul cu Poli. Primul meci care, la modul realist vorbind, e deschis oricărui rezultat. Abia în etapa a şasea vom întâlni un adversar de bătut. Chiar dacă s-a întărit şi a provocat o surpriză în acest weekend. Abia după acest meci se pot emite pretenţii. "Răbdare şi tutun", suntem pe drumul cel bun. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau