Bucureștiul, cuprins de furtună. Apă de jumătate de metru pe străzi

Opera Snapshot_2025-06-09_212146_observatornews.ro

Dimensiune font:

| 09-06-2025 21:19

După caniculă, furtunile răvăşesc ţara. O ploaie torenţială de nici o oră a adus atâta apă în Capitală, cum rar se poate vedea. Mai exact o dată la o sută de ani, spun specialiştii! Oamenii au primit mesaje RO-Alert prin care erau sfătuiţi să stea la adăpost şi să închidă geamurile. Ca la orice vijelie, s-au rupt copaci şi au căzut peste maşini şi case. Mai multe avioane au fost ţinute în aer în timpul furtunii. Apa a intrat la metrou şi în mall-uri. Probleme au fost şi în alte locuri din ţară.

"În sectorul şase din Capitală plouă aşa de tare încât mai multe străzi au fost inundate în doar câteva minute, iar sistemul de canalizare cu greu face faţă", au arătat reporterii Observator.

Furtuna a doborât mai mulţi copaci care au căzut peste maşini şi case. Un arbore uriaş s-a prăbuşit in curtea Casei Melik, cea mai veche din Capitală, sediul muzeului Theodor Palaldy. Apa a ajuns şi într-un mall din Capitală. Pompierii au fost chemaţi la peste 60 de intervenţii.

Din cauza furtunii, cinci aeronave au survolat Capitala zeci de minute pentru că nu puteau să aterizeze. Multe alte avioane au decolat cu întârziere.

În cartierul Tineretului, oamenii s-au obişnuit să să se inunde la fiecare ploaie. "Ne-a luat prin surprindere ploaia! Avem apă... o undiţă să pescuim. Locuiesc de peste 30 de ani în zonă şi aşa a fost de fiecare dată", povesteşte un bucureştean.

Pe şoseaua Siseşti nici excavatoarele nu au mai putut înainta. Iar la Pasajul Mihai Bravu, s-a creat haos şi pe sub pod şi pe pod. Tunelul metroulului dintre staţia Piaţa Romană şi Universitate a fost inundat, iar apa a ajuns inclusiv în vagoane.

Ploaia a izolat Capitala şi a întins la maximum nervii şoferilor. A fost haos pe autostradă, iar intrările în Bucureşti au fost blocate de maşinile care nu mai puteau înainta. Pe DN1, şoferii au fost nevoiţi să tragă pe dreapta. Nu au mai putut înainta din cauza perdelei de apă şi gheaţă.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Se pregătea să fie socru mare, dar a fugit cu logodnica fiului. A luat și toate economiile familiei
14/07/2025 21:44

 Un bărbat care se pregătea să fie socru mare a fugit cu logodnica fiului său, căsătorindu-se cu ea. Mai mult, el a fugit si cu toate economiile si bijuteriile familiei sale. Diferenta de varstă din ...

Câte păsări poți crește la curte
12/07/2025 22:20

 Cate păsări ai voie să cresti in curte. Chiar dacă pentru multi romani pare greu de crezut, există o regulă care impune un număr maxim de animale la curte. De asemenea, nu trebuie ignorată nici di ...

Dată afară de la Consulatul din New York, Tamila Cristescu îi transmite o înjurătură ministrei de Externe, Oana Țoiu
11/07/2025 14:55

 După ce a fost rechemată la post si inlăturată din MAE, Tamila Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu detasată la New York după doar o lună la Primăria Sector 4, i-a transmis o injur ...

Ce șpagă uluitoare au cerut profesoarele ca să intre Gigi Becali la facultate: „Trebuia să mă întâlnesc să îmi dea subiectele la examene”
10/07/2025 12:59

 Gigi Becali (67 de ani) a povestit spaga pe care ar fi trebuit să o dea pentru a intra la facultate. Patronul campioanei Romaniei a făcut dezvăluiri incredibile in ziua in care FCSB a debutat in p ...

Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino din cauza unei românce. Un om a murit și alte cinci persoane sunt rănite, printre care un copil
07/07/2025 19:11

 Un italian a aruncat in aer un bloc din Torino din cauza unei romance cu care a avut o relatie. Reactia de gelozie a bărbatului a dus la moartea unui tanăr de 33 si la rănirea altor cinci persoane, pri ...

Carambol cu 7 mașini pe A2. Trei persoane au ajuns la spital
06/07/2025 14:28

Un carambol in lant s-a produs duminică, in jurul orei 11:30, pe autostrada A2, intre localitătile Medgidia si Cernavodă, pe sensul de mers către Bucuresti. Sapte autoturisme au fost implicate in accidentul ...

Incendiu la AFI Cotroceni.Peste 2.300 de persoane evacuate de urgență. Focul a izbucnit pe acoperiș
06/07/2025 12:19

Panică, fum gros si interventie de amploare in inima Capitalei. Vineri, 4 iulie 2025, un incendiu a izbucnit la AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall din Bucuresti, declansand o evacuare de urgentă a peste ...

Atac mortal pe Transfăgărășan. Un motociclist italian, ucis de o ursoaică și târât spre Vidraru
05/07/2025 10:30

O scenă socantă s-a petrecut in judetul Arges: un motociclist italian, aflat in trecere pe Transfăgărăsan, a fost ucis de o ursoaică in apropierea barajului Vidraru, chiar langă Hotelul Posada. Bărbatul ...

Tentativă de omor în Capitală. Gelos, un bărbat i-a dat foc fostei iubite  și partenerului ei
05/07/2025 10:04

Un incident extrem de grav a avut loc in Bucuresti, unde o tanără de 18 ani si partenerul ei actual au suferit arsuri grave, după ce un bărbat a incendiat locuinta in care se aflau. Principalul suspect este ...

 Cine erau, de fapt, cocalarii și de unde vine termenul cu pricina?
03/07/2025 12:43

 Termenul „cocalar” este astăzi unul adanc inrădăcinat in argoul urban romanesc, adesea folosit pe un ton peiorativ pentru a descrie un anumit tip de comportament ostentativ, vulgar si lipsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei