Robbie Williams, tată pentru a patra oară. "Biologic e al nostru, dar...". Imagine emoționantă
Dimensiune font:
Robbie Williams și soția sa au devenit părinți pentru a patra oară. Iată fotografia emoționantă pe care au postat-o.
De Valentine's Day, soția lui Robbie Williams, Ayda Field, a dat vestea cea mare prin intermediul uneia dintre cele mai emoționante fotografii, alături de un mesaj inedit prin care și-a anunțat fanii că "acum sunt o familie completă".
"Ca în cazul lui Coco (n.r. fiica lor cea mică, în vârstă de doi ani), el este din punct de vedere biologic al nostru, dar s-a născut prin aceeași incredibilă mamă surogat. Suntem atât de binecuvântați că avem un fiu sănătos, în siguranță în brațe și suntem oficial o familie completă", a scris ea pe Instagram.
Cei doi au doi copii născuți biologic și doi prin intermediul unei mame surogat
Soția artisului a anunțat și că numele bebelușului este Beau Benedict Enthoven Williams.
Robbie și Ayda formează un cuplu din anul 2006 și s-au căsătorit patru ani mai târziu. Cei doi au împreună patru copii, două fete și doi băieți, primii doi născuți biologic, iar ceilalți doi prin intermediul unei mame surogat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau