Un român a fost condamnat pentru crimă în Ecuador. A ucis doi frați și va sta 34 de ani în pușcărie

Dimensiune font:

| 05-07-2021 14:15

Curtea de garanții penale Tungurahua, Ecuador, l-a condamnat, în unanimitate, pe cetățeanul român, Adrián S., la treizeci și patru de ani și opt luni de închisoare, acuzat că a ucis doi copii, în vârstă de 10 și 14 ani. Crima a fost comisă în decembrie 2019 în orașul Ambato.

La rândul lor, judecătorii au dispus ca românul să achite despăgubiri de 40 de mii de dolari familiei celor două victime. În timpul ședinței de judecată, procurorul pentru persoane și garanții, Fernando Casco, a prezentat probele crimei, actele și expertize, colectate în cadrul anchetei, care au demonstrat că românul este autorul crimei. La acestea se adaugă rezultatele autopsiei medico-legale și mărturiile rudelor victimelor.

Doi frățiori, uciși de un român sub ochii altui copil de doar 5 ani: „A fost din răzbunare“. Adrian lucra ca zidar, în Ecuador

Adrian S. i-a întâlnit pe cei mici în timp ce executa o lucrare. Noaptea s-a întors la proprietate, profitând de faptul că cei doi copii erau singuri și i-a ucis. Părinții minorilor se aflau, la momentul crimei, la Ibarra, așa că bărbatul și-a planificat crima. După ce a ucis minorii, românul a fugit în Peru, scrie eltelegrafo.com.ec.

Românul care a ucis doi copii în Ecuador a fost capturat: Adrian era angajatul părinților micuților pe care i-a masacrat

 

Potrivit anchetatorilor, în 2019 Adrian i-a ucis pe frații Jair Alexander C. M. (14 ani) și Nahomi Damaris C. M. (10 ani), sub ochii celui de-al treilea frate al lor, în vârstă de doar 5 ani, care rămăseseră singuri în casa lor din orașul ecuatorian Ambato, în timp ce părinții lor erau plecați la serviciu. Minorii au fost atacați cu un obiect ascuțit, probabil o șurubelniță, la cap și gât. Anchetatorii suspectează că atunci i-a venit românului ideea de a jefui locuința angajatorilor săi. Românul a fost surprins de cei doi frați mai mari, motiv pentru care i-a ucis.

 

Frații, uciși sub ochii frățiorului mai mic

Trupurile celor doi copii au fost descoperite de părinți, după câteva ore. Cel de-al treilea copil, pe care părinții l-au găsit ascuns, extrem de speriat, le-a povestit acestora că l-a văzut pe Adrian ucigându-i frații. Suspiciunile au devenit mai puternice atunci când Adrian nu a venit la lucru. Autoritățile ecuadoriene au determinat că românul a fugit în Peru, solicitând capturarea sa internațională. Datorită contactului cu ambasadorul României în Peru, Gabriel Gafita, s-a aflat că inculpatul a solicitat informații cu privire la obținerea pașaportului în august 2020, astfel că arestarea sa a fost coordonată cu autoritățile peruviene. În 2020, poliția peruviană l-a găsit pe criminal și l-a extrădat în Ecuador. Bărbatul intenționa să se întoarcă în România. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, satul Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt, telefon 0233/266.250, fax 0233/266.025, e-mail: primaria@ poianateiului.ro, cod fiscal 2614074. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -trupul de pasune Livezi, in suprafata totala 64,86 ha: identificat prin CF nr. 51086, nr. cadastral 51086, in suprafata de 47,68 ha si CF 51102, nr. cadastral 51102, in suprafata de 17,18 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Poiana Largului, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 32/04.05.2025; -trupul de pasune Hasca, in suprafata totala de 50,75 ha: identificat prin CF nr. 51138, numar cadastral 51138, in suprafata de 22,00 ha si CF 51139, numar cadastral 51139, in suprafata de 10,00 ha, CF 51140, numar cadastral 51140, in suprafata de 14,00 ha, CF nr. 51166, numar cadastral 51166, in suprafata de 4,75 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 33/04.05.2025; -trupul de pasune Ciungat, in suprafata de 20,4 ha, identificat prin CF 52864, numar cadastral 52864, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 34/04.05.2025; -trupul de pasune Preluca, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 8,43 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 35/04.05.2025; -trupul de pasune Parlituri, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 16,55 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 36/04.05.2025; Trupurile de pasune apartin domeniului public al Comunei Poiana Teiului, iar inchirierea se organizeaza conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Poiana Teiului. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.05.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariat -Registratura Comunei Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.05.2025, ora 09.00, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, str. Teilor nr. 61, judetul Neamt -sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, B-dul Republicii nr. 16, judetul Neamt, telefon 0233/212.294, fax 0233/2356.557, e-mail: tr-neamt-scomerciala@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2025.
Greg Abel preia conducerea Berkshire Hathaway: ce moștenește de la Warren Buffett și ce schimbări sunt așteptate
04/05/2025 15:30

Greg Abel il succede pe Warren Buffett după aproape 60 de ani de conducere. După o carieră legendară care a inceput in 1965, Warren Buffett, supranumit „Oracolul din Omaha”, a confirmat in ...

Accident feroviar în Gara Constanța: 14 pasageri răniți după coliziunea a două trenuri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
04/05/2025 15:05

Un grav accident feroviar a avut loc duminică, 4 mai, in Gara Constanta, unde două trenuri s-au ciocnit. În urma impactului, 14 pasageri au fost răniti, potrivit informatiilor furnizate de Inspecto ...

Artistul care a trimis prima sculptură pe Lună, a murit la 99 de ani
04/05/2025 11:51

Paul Van Hoeydonck, artistul belgian cunoscut la nivel international pentru sculptura "Fallen Astronaut", singura lucrare artistică plasată pe suprafata Lunii, a incetat din viată la varsta de 99 d ...

Mamă din Buzău, internată după ce a amenințat că își incendiază casa cu fiul de 2 ani înăuntru. Ordin de protecție emis de urgență
02/05/2025 11:45

Scene tulburătoare in comuna Valea Ramnicului, judetul Buzău. O femeie de 34 de ani a fost internată intr-o unitate medicală si a primit ordin de protectie, după ce a amenintat, in timpul unui apel video, ...

O femeie a murit din cauza bombelor armatei române
29/04/2025 17:45

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc in această după-amiază in incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov. Ministerul Apărării anuntă că o fe ...

CRIMĂ la Oradea! O femeie a fost legată de șinele de tren
28/04/2025 07:32

O crimă socantă a avut loc in noaptea de sambătă spre duminică, in Oradea. Un bărbat este acuzat că a fortat o femeie să rămană pe liniile de cale ferată pană cand aceasta a fost lovită mortal de t ...

Scandal în Franța: fiica premierului dezvăluie că a fost victima violențelor unui preot, în tabăra unei școli catolice aflate în centrul acuzațiilor de abuz și viol
23/04/2025 13:05

 Hélène Perlant a mărturisit că a fost victima violentelor fizice in urmă cu mai multe decenii in tabăra de vară a congregatiei Notre-Dame-de-Bétharram. Sute de victime ale abuzur ...

FOTO-Singura femeie pe care Papa Francisc a iubit-o! Povestea este mai tare ca un film!
22/04/2025 12:19

Papa Francisc a fost un om al simplitătii, al iubirii si al credintei neclintite. Lumea il plange pe cel care a fost considerat cel mai apropiat de sufletul oamenilor dintre toti Suveranii Pontifi. Putini sunt ...

Salarii majorate cu 25% pentru grefierii din Miercurea Ciuc. Decizia instanței deschide calea pentru mii de procese în Justiție
22/04/2025 12:02

Un grup de 23 de grefieri si fosti grefieri de la Judecătoria Miercurea Ciuc a obtinut o victorie importantă in instantă, după ce Tribunalul Covasna a decis recalcularea salariilor acestora, aplicand un ind ...

Unul dintre cele mai iubite lăcașuri de cult a luat foc. Arde Mănăstirea Ghighiu!
21/04/2025 14:53

Un incendiu a izbucnit, luni dimineată, la o chilie a mănăstirii Ghighiu, focul fiind stins rapid de către un echipaj de jandarmi aflat in patrulare in zonă. Potrivit datelor comunicate de Gruparea de Jan ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei