Nepoata creatorului de modă Gucci îşi acuză familia că a ascuns abuzurile sexuale
Dimensiune font:
Alexandra Zarini, nepoata creatorului de modă Gucci, îşi acuză familia că a ascuns abuzurile sexuale ca să-şi apere renumele, potrivit Mediafax. Alexandra Zarini a depus plângere la Curtea Superioară a Californiei din Los Angeles pentru abuzurile suferite, în copilărie, din partea tatălui vitreg.
Alexandra Zarini l-a denunţat pe tatăl vitreg, Joseph Ruffalo, producător muzical şi fost manager al cântăreţului Prince.
Nepoata creatorului vestimentar Aldo Gucci are, azi, 35 de ani şi afirmă că abuzurile s-au petrecut când aceasta a împlinit vârsta de 6 ani. Femeia a decis să-l denunţe după ce a aflat că Ruffalo face voluntariat la un spital de pediatrie din Los Angeles. Subiectul a fost amplu dezvoltat de New York Time şi preluat de cotidianul Corriere della Sera.
În plângere, Alexandra Zarini a povestit că mama, Patricia Gucci şi bunica Bruna Palombo, erau la curent cu abuzurile. Cele două femei se temeau că numele Gucci ar fi fost pătat şi ar fi pierdut milioane de dolari.
Contactat de New York Times, Joseph Ruffalo neagă orice acuzaţie. Prin avocatul lui s-a apărat că el şi mama fetei erau îngrijoraţi de stabilitatea mentală a Alexandrei. Patricia Gucci, în schimb, a confirmat abuzurile şi faptul că a divorţat de Ruffalo imediat ce a aflat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau