Ard Apusenii! 200 de hectare cu vegetație sunt în flăcări!
Dimensiune font:
Pe parcursul ultimelor 3 zile au inzbucnit trei incendii. Ultimul dintre acestea a avut loc înspre localitatea Gurani (comuna Pietroasa). La fața locului au fost mobilizați 28 de pompieri militari, care au fost ajutați de câțiva cetățeni și 2 rangeri ai Parcului Natural Apuseni.
„Primul apel care anunța incendiul de pe Valea Aleului, s-a înregistrat luni, 25 iulie a.c., la ora 14.09. Pompierii au intervenit pentru localizarea și stingerea acestuia până în noaptea de 25 spre 26 iulie la ora 00.45. Au ars 40 hectare.
A doua intervenție a avut loc în 26 iulie, când, în jurul orei 09:45, un apel prin Sistemul Unic 112 în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, anunța un nou incendiu în zonă. De această dată, intervenția a durat aproximativ 13 ore. Au ars 70 hectare.
În 27 iulie, ora 22.30, după o intervenție de aproximativ 12 ore, incendiul a fost lichidat”, transmite sergent major ISU Crișana, Alina Butaci.
Suprafața totală afectată de incendii în cele trei zile este de 200 hectare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau