„Culorile solidarităţii”, la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi desfăşoară o serie de activităţi in cadrul proiectului de voluntariat Culorile solidarităţii, in perioada 5-20 decembrie 2022, denumită sugestiv Voluntariatul alb. Proiectul Culorile solidarităţii, iniţiat de liceul ieşean, se concentrează asupra necesităţii organizării unor activităţi concrete privind voluntariatul, iar obiectivul vizat il constituie realizarea unor legături mai stranse intre mediul şcolar şi mediul social, intre familie, institutie de invătămant şi comunitate locală. Acţiunile din cadrul p ...

Exerciții de amploare la Moscova: Rusia se deconectează de la Internetul mondial
15/12/2022 11:23

Moscova se pregăteşte de o eventuală deconectare de la Internetul mondial, iar exerciţii in domeniul securităţii cibernetice au avut loc in Rusia, după un scenariu al unei iniţiative defensive a Moscovei sau al unei măsuri impuse din exterior, in contextul Războiului rus din Ucraina şi sancţiunilor impuse de Occident, dezvăluie ziarul rus Kommersant. O izolare a Internetului rus de restul lumii ar fi fost luată in calcul de Kremlin in martie, după lansarea ”operaţiunii militare speciale” in Ucraina, dezvăluie Kommersant, scrie Le Figaro. Mai multe exerciţii in ...

'Linia de lux pentru șpagă către profesoare' - Un magazin online care vinde cadouri stârnește revoltă
15/12/2022 11:20

 Un magazin online care vinde cadouri pentru „profesoare pretentioase si elegante” starneste revoltă in randul părintilor. Andra Berceanu, director executiv al Federatiei Părintilor si Apartinătorilor Legali, denuntă intr-o postare pe pagina sa de Facebook lipsa de etică a unui asemenea gest.  „Cand credeam că le-am văzut pe toate, aflu că un magazin online vinde linia de lux pentru spagă către profesoare pe care un cadru didactic din Romania a ales să-si pună numele. A patentat pachetul cadou in scoli - varianta spaga de lux.    Nu mai m ...

13.000 de pensionari ieşeni vor primi tichete sociale valorice
15/12/2022 10:59

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Actiunea este organizată de către Primăria Municipiului Iasi, prin Directia de Asistentă Socială. Acţiunea se află la a XIX-a ediţie. Beneficiarii campaniei sunt circa 12.900 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depăsesc suma de 1.300 de lei inclusiv (pensionari de drept si pensionari pe caz de boală). Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare. Pentru a primi astfel de tichete valorice pen ...

Cum se prăjesc corect cârnații ca să nu crape. Ce folosești în loc de ulei
15/12/2022 10:30

Carnatii afumati se numără printre preparatele prezente pe masă, de Sărbători. Iată cum trebuie să-i prăjesti pentru a nu crăpa. Se taie carnatul bucăţi cat doriţi de lungi, cam la 4 cm, să poată fi mancaţi din 2 imbucături. Se aşează carnaţii intr-o cratiţă/tuci astfel incat să fie pe un singur strat, mai bine un pic inghesuiţi decat răsfiraţi, scrie e-retete.ro. Alegeţi aşadar o cratiţă care să-i cuprindă cat mai bine. Turnaţi apa de două degete şi aduceţi la fierbere. Daţi focul la mediu spre mic şi lăsaţi să fiarbă cu capacul uşor intredeschis. ...

Rețetă de turte delicioase
15/12/2022 10:25

Turtele sunt foarte indicate in perioada postului, reteta fiind una rapid. Pot fi consumate si simple, dar si umplute cu varză, cozi de ceapă verde, cartofi cu ceapă sau chiar cu magiun. Gospodinele au nevoie de următoarele ingrediente: 550 grame de făină albă de calitate superioară 25 grame de drojdie proaspătă sau aproximativ 7 grame din cea uscată 10 grame de sare 1 lingurită rasă de zahăr 50 ml de ulei de floarea soarelui 400 ml de apă caldă. Retetă de post, turte pufoase la tigaie Toate ingredientele solide se amestecă intr-un castron, asadar fără ulei. Se fr ...

Peste 50.000 de țigări confiscate la Siret
15/12/2022 10:02

Inspectorii vamali din cadrul BVF Siret – Direcţia Regională Vamală Iaşi au descoperit, in urma unui control vamal amănunţit efectuat asupra unui autoturism marca Volkswagen, 51.000 de bucăţi ţigarete, ascunse in vederea sustragerii de la vămuire. Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, ţigările (2.300 pachete marca Marlboro şi 250 pachete marca Compliment) erau ascunse intr-un locaş special amenajat in podeaua autoturismului. ‘Întrucat există suspiciuni că sunt intrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, intreaga cantitate de ţigări ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Calendar ortodox, 16 decembrie. Sfântul Prooroc Agheu
15/12/2022 09:26

Biserica Ortodoxă il sărbătoreste in fiecare an, pe data de 16 decembrie, pe Sfantul Proroc Agheu. Sfantul Proroc Agheu s-a născut in Babilon si a vietuit cu 470 de ani inainte de Hristos. Încă de la o varstă fragedă a venit in Ierusalim impreună cu iudeii adusi de Zorobabel si de arhiereul Iosua si a fost unul dintre ultimii prooroci ai Vechiului Testament. Advertisement Citeste si: Calendar ortodox decembrie 2022: Care sunt cele mai importante sărbători din ultima lună a anului? Zile cu dezlegare la peste După ce iudeii au venit din robie, au inceput să reconstruiasc ...

FOTO: Un bătrân de 83 de ani a murit carbonizat, după ce casa i-a luat foc
15/12/2022 09:16

 La ora 04.59 a fost anuntat pin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la o casă in localitatea/comuna Andrieseni, judetul Iasi. De urgentă au fost deplasate două autospeciale de interventie si stingere cu apă si spumă si un echipaj de prim ajutor calificat. Pană la sosirea echipajelor specializate la locul evenimentului o victimă a fost scoasă din incendiu de către săteni. Au fost directionate o ambulantă SAJ de la Substatia Vlădeni si echipajul TIM. Victima, bărbat in varstă de 83 de ani era inconstient, iar la ora 06.50 a fost declarat decesul. Cauza probabilă de pro ...

De doi bani speranțe pentru şomerii ieșeni
15/12/2022 08:59

Astă vară, piaţa ieşeană a muncii părea să-şi fi revenit la dinamica de dinaintea pandemiei. Numărul posturilor vacante varia in jurul valorii de 1.000 şi părea a fi speranţe de mai bine. Însă, cu venirea toamnei, situaţia s-a schimbat radical, oferta de lucru a scăzut mereu, de la săptămană la săptămană şi nu e niciun semn că tendinţa se va modifica. În momentul de faţă, conform centralizatorului de miercuri, 14 decembrie, intocmit de către AJOFM Iaşi, la nivelul judeţului mai sunt disponibile doar 442, faţă de 515, cate erau săptămana trecută. ...

Cine este suspectul care a incendiat mașinile DGASPC Bacău. A proferat și amenințări cu moartea
15/12/2022 08:50

 Politistii au identificat un suspect si au avut parte de o surpriză, in cazul maşinilor incendiate in curtea Directiei de Asistentă Socială Bacău, in luna septembrie. Este vorba chiar de liderul sindical al institutiei, iar sotia sa i-a fost complice. Bărbatul ar fi fost nemultumit de disponibilizările făcute in randul angajatilor si ar fi ales să se răzbune astfel, spun anchetatorii. Cand i s-au prezentat dovezile, omului i s-a făcut rău şi a fost dus la spital. Pe septembrie, opt autoturisme si un microbuz din curtea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copi ...

Wizz Air a livrat a patra aeronavă la Iaşi
15/12/2022 08:15

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă crestere din Europa si cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global, anunţă că cea de-a patra aeronavă s-a alăturat flotei sale moderne din Iasi. Sprijinind operatiunile sale din Romania, aeronava de ultimă generatie Airbus A321neo a Wizz Air va opera pe trei rute nou-introduse ce vor decola către orasele europene Memmingen (Germania), Basel-Mulhouse (Elvetia) si Copenhaga (Danemarca). Pentru a marca această ocazie, Wizz Air a intampinat ieri, la aeroport, livrarea noii aeronave, care a operat pe una dintre cele nouă r ...

Întâlnire privind Protecția Consumatorilor la Instituția Prefectului județului Iași
15/12/2022 07:59

  Prefectul Bogdan Cojocaru a convocat ieri Consiliul Consultativ pentru Protectia Consumatorilor al judetului Iasi, unde reprezentantii institutiilor cu atributii de control au prezentat rapoartele de activitate semestriale. Astfel, Comisariatul judetean Pentru Protectia Consumatorilor Iasi a efectuat un număr de 385 de verificări la agenti economici, aplicand un număr de 60 de sanctiuni. La randul ei, Garda Natională de Mediu a aplicat 177 de sanctiuni contraventionale pentru neregulile constatate, inclusiv pentru incendierea vegetatiei pe terenurile amplasate in rezervatii natur ...

La un pas de puşcărie, după ce a spart geamurile şi oglinzile taxiului
15/12/2022 07:59

 Deocamdată, e sub control judiciar, dar pe tanărul Irinel Cosmin Alamaru cam il paşte puşcăria după năzdrăvănia comisă pe 20 septembrie a.c. Ieşeanul locuieşte la o casă din zona centrală, işi petrecuse toată ziua prin localurile ieftine din zonă şi a ajuns acasă la miezul nopţii, fiind rupt de beat. În faţa porţii era staţionat un taxi, Alamaru a incercat să-l ocolească de cateva ori, dar starea de ebrietate l-a văduvit de indemanarea necesară. S-a enervat, a scos cuţitul pe care-l avea asupra lui, chipurile pentru autoapărare, a luat o bucată de lem ...

Peste 2.700 de elevi fac zilnic naveta la Iași
15/12/2022 07:59

Reguli noi pentru transportul elevilor. Banii de transport pentru elevii care au domiciliul in altă localitate decat cea in care este scoala vor fi acordati lunar intre 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza unor cereri pe care elevii le depun la scoală lună de lună pană pe data de 10, fără să mai fie necesare documente justificative, cum ar fi bilete sau abonamente, pentru decontare. Asta prevede proiectul de ordin de ministru cu modalitatea de calculare si decontare a sumelor de transport pentru elevi, care pune in aplicare recenta ordonantă de urgentă 159/2022. Noutatea ...

Tânăr dispărut în zona pădurii Sigmir, căutat de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari
15/12/2022 01:03

 Poliţiştii bistriţeni, impreună cu jandarmi, salvamontişti, pompieri şi voluntari de la SVSU Bistriţa caută un bărbat de 29 de ani, dispărut miercuri in zona pădurii Sigmir.   "În această seară, a fost sesizat, prin 112, faptul că Roba Răzvan Robert, in varstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat astăzi, in jurul orei 14,00, la plimbare cu cainele, in pădurea din apropierea casei de vacanţă din Sigmir, deţinută de familie, şi nu a mai revenit. Cainele s-a intors acasă, insă tanărul nu mai este de găsit, fiind căutat de familie şi voluntar ...

UPDATE/FOTO -UPDATE  Primarul Mihai Chirica - control judiciar 60 de zile.   Zeci de membri ai trupelor speciale au luat cu asalt Primăria. Mai multe persoane au fost duse la audieri
15/12/2022 00:55

UPDATE În total sunt nouă persoane duse la audieri. Este vorba de Mihai Chirica, primar, Gabriel Harabagiu, fost viceprimar, actual sef serviciu, Cristina Oteleanu, sef serviciu Juridic, Alexandru Mustiată, arhitect-sef, Raluca Andreea Mocanu, director la Urbanism, fost arhitect-sef, Elena Hertanu, consilier Urbanism, Andrei Gabriel Pascariu, consilier Urbanism   Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi impreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Iaşi - S.C.F. ...

Atentie la fraudele online! Un iesean a platit 40.000 lei unui site clona cu originalul
15/12/2022 00:26

 Anul acesta Centrul de Solutionare Alternativă a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) a primit 46 de cereri pe tema fraudării conturilor, observandu-se un trend crescător al numărului de cereri in luna decembrie, crestere cauzată si de faptul că s-au inmultit tranzactiile online. Doar o treime (14 cazuri) dintre aceste cereri au fost acceptate de bănci spre negociere, restul au fost respinse după ce comerciantii au invocat faptul că banca este tert fată de obligatia de restituire sau plătile au fost făcute de către consumatori care si-au divulgat informatiile personale si ...

 VIDEO: Mihai Chirica, sub control judiciar. Își poate păstra funcția, dar fără drept de semnătură
15/12/2022 00:00

Mihai Chirica a fost plasat de procurori sub control judiciar pentru 60 de zile. Primarul Iasului are calitatea de inculpat in dosarul in care mai multi angajati din Primărie sunt acuzati de abuz in serviciu in favoarea unui dezvoltator imobiliar. Chirica este acuzat pentru 8 inscrisuri legate de urbanism, 7 fapte de abuz in serviciu si unul de uzurpare. "A fost extins cazul din 2020, a domnului Zămoşteanu, bineinţeles, tot pe probleme legate de urbanism. E acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi. Mi s-a adus calitatea de suspect şi după aceea cea de i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei