Amnezicul de serviciu

Deși n-a reușit să ajungă secretar general al NATO, șef al externelor UE, și nici măcar senator, Klaus Iohannis și-a construit o cale cu mască de dictator foarte elocventă imobilismului și abilităților pe care le are de parvenit politic. În așteptarea Palatului public pus la dispoziție, Cotroceniul este un loc de așteptare potrivit omului și sacrificiilor sale de veritabil indiferent.

Ardelean aparent onest, convocatul în post președinte e departe de-a nu fi un ghinion pentru România. Procedurile noastre constituționale, asigurate de cetățeni care n-au fost nici măcar judecători la nivel de judecătorie, sunt foarte ușor manipulabile de orice ins cu sceptru public.

Prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis aduce o noutate prin faptul că acesta a apărut in spațiul public în ultima săptămână cât în cele două mandate.

Sigur, în actuala conjunctură creată artificial, Klaus Iohannis n-ar trebui să plece de la Cotroceni până la venirea viitorului titular.

Insă, nici guvernul, nici președintele Iohannis nu au avut informații că există un atac informatic asupra statului român, pentru că promovarea unui candidat de o putere străină așa ceva este.

Nici serviciile, nici alte instituții abilitate, nici justiția, nici CCR nu au venit cu proba urmare căreia alegerile au fost anulate.

Să spunem că este bine că alegerile au fost anulate în perspectiva unei situații care ar pune interesele naționale la grea încercare.

Insă faptul că primul ieșit din urne a devenit instant vinovat, deși este opțiune a electoratului, fără falsificarea voturilor, l-ar fi obligat moral pe Klaus Iohannis să plece în 21 Decembrie 2024.

Insă Președintele preferă să rămână în funcție spre garantarea unor proceduri profund șubrede, imposibil de acceptat.

Rămânerea lui Klaus Iohannis în continuare la Cotroceni e un capăt de pod al loviturii de stat din 1989, în sensul reconfigurării unui stat ajuns absolut împotriva cetățenilor.

In acest moment, Klaus Iohannis nu mai este în fapt Președinte ci un amnezic de serviciu.