Un „nu” hotărât împotriva prostiei & hoției!

 

Dorian OBREJA

Cei mai mulți dintre observatorii obiectivi ai realităților românești remarcă, la unison, că, dincolo de posibile influențe/interferențe străine, situația de astăzi din România (din nou pe prima pagină a presei străine, după decembrie 89,  mineriade, suspendări prezidențiale) reprezintă o urmare firească a stării de lucruri din planurile economic și politic, dar și cultural și moral, al căror nivel a ajuns la indicatorul deplorabil.

În ianuarie 1990, deci la puțină vreme după ce se petrecuse ceea ce unii credeau că a fost revoluție, iar alții, cu acces la informații, știau că fusese lovitură de stat/schimbare de cadre, mi-am asumat riscul de a scrie că asemenea mișcări tectonice au drept urmări, printre altele, pe aceea de a ridica la suprafață „drojdii”. Cum era de așteptat, mi-am ridicat în cap și simpli cetățeni/cititori, dar și colegi de breaslă.

Vremea a trecut. Dar urmarea amintită – nu. Așa se explică ajungerea la indicatorul deplorabil. Obstinația unor personaje de pe scena politică de a face legi – culminând cu cea supremă, Constituția – nu conform unor viziuni realiste privind prezentul și viitorul, ci intereselor și orgoliilor personale au dus, printre altele, la struțo-cămila care este republica semi-prezidențială. Astfel, principiul bun, teoretic, al separației și echilibrului puterilor - executivă, legislativă și judecătorească – nu se mai poate materializa, atâta vreme cât în sânul celei dintâi sunt interferențe, suprapuneri și, mai ales, conflicte între președinte și premier. Situație care s-a tot repetat din 1990 încoace, indiferent de numele celor aflați în cele două funcții. Conflicte între Iliescu și Roman, apoi Năstase; între Constantinescu și Ciorbea, apoi Vasile; între Băsescu și Tăriceanu, apoi Ponta; între Iohannis și Ponta, apoi Dăncilă, Orban și Cîțu. Excepțiile au fost înregistrate doar în guvernările Stolojan, Văcăroiu, Boc și Ciucă.

Acum, din cauza importanței acordate funcției prezidențiale, s-a tulburat, adânc, o țară întreagă, care, într-un fel, rămâne încremenită așa până prin luna mai. Și chiar în asemenea circumstanțe nu se aud voci dinspre politicieni care să ceară rezolvarea problemei, o dată pentru totdeauna, prin modificarea Constituției și trecerea la republica parlamentară. În schimb, profitându-se de anularea prezidențialelor, sunt propuse sau se auto-propun pentru Cotroceni tot felul de personaje, care demonstrează că nu s-a înțeles nimic din lecția votului de la primul tur. Ce folos că nu vor mai candida Georgescu, Ciolacu, Ciucă, Lasconi, Orban, Șoșoacă, probabil nici Geoană și C. Diaconescu, dacă rămân „recidiviști” ca Simion & Terheș, sau intră în competiție „reșapați” precum C. Antonescu, Bolojan, Hellvig, Funeriu, Paleologu, N. Dan sau persoane din alte zone, ca D. Dines sau D.David, Anca Dragu. Să nu mai spun de halucinanta propunere Maia Sandu (un nou Cuza?).  Deprimantă recoltă de „valori”!

Trebuie însușite și „lecțiile”  din Coreea de Sud și Georgia, unde președinții acestora au fost la un pas de a-și aprinde țările.

Votul de pe 24 noiembrie poate fi considerat unul de revoltă; mulți s-au săturat să fie nu proști, ci tratați ca atare sau prostiți pe față de către alții (nici ei mai deștepți, dar mai hoțomani, asta pentru a fi blând în exprimare).

E de meditat dacă liberalismul ori conservatorismul,  Vestul sau Estul sunt cei mai periculoși dușmani, și nu prostia & hoția. De meditat, dar mai ales de acționat!