O companie de construcţii din Bucureşti nu a plătit niciodată impozitele şi contribuţiile reţinute de la salariaţi / Prejudiciu estimat la 2,71 de milioane de lei
Dimensiune font:
O companie din Bucureşti care activează în domeniul lucrărilor de construcţii nu a achitat niciodată impozitele şi contribuţiile reţinute de la salariaţi, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), transmite Agerpres.
„Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au verificat modul de înregistrare în evidenţa financiar-contabilă a veniturilor obţinute de două societăţi bucureştene care activează în domeniul lucrărilor de construcţii. În urma verificărilor, au fost constatate diferenţe între veniturile declarate şi veniturile efectiv realizate, precum şi faptul că una dintre societăţi nu a achitat niciodată impozitele şi contribuţiile reţinute de la salariaţi. Implicaţiile fiscale calculate în cele două cazuri se ridică la peste 2,71 milioane de lei, iar pentru recuperarea prejudiciului creat bugetului consolidat al statului vor fi sesizate organele de urmărire penală competente”, se arată în comunicat.
În acest context, ANAF subliniază că angajaţii din aceste societăţi nu beneficiază de drepturile legale prevăzute de legislaţia muncii, punându-se astfel în pericol sănătatea şi siguranţa acestora. „DGAF este pe deplin conştientă de existenţa unor astfel de nereguli în domeniul construcţiilor şi ia măsuri ferme pentru diminuarea acestui fenomen, având în vedere că respectarea drepturilor angajaţilor şi îndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezintă elemente fundamentale pentru crearea unui mediu de afaceri corect şi echitabil”, se mai precizează în documentul citat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau