Generalul Cătălin-Ștefăniță Zisu, șeful Comandamentului Logistic Întrunit în ultimele două decenii, are un fiu cu multiple proprietăți, legături cu oameni din sistem și companii de casă. Oamenii din MApN îl cunosc pe Zisu drept „Zeus”.

Dimensiune font:

| 02-04-2025 20:19

 

  • Fiul lui Zisu, Ștefan, 32 ani, cel pentru care DNA pretinde că generalul a intervenit pe lângă președintele Universității Titu Maiorescu, este proprietar în mai multe ansambluri rezidențiale din Mamaia, din Pipera și de lângă Parcul Herăstrău.
  • Pe terenul deținut pe litoralul Mării Negre de către o firmă a soțului Florentinei Ioniță-Radu, comandant al Spitalului Militar din București și o apropiată a lui Zisu, se face un hotel. 
  • Hotelul de pe terenul soțului Florentinei Ioniță-Radu este ridicat de firme care au avut contracte de aproape 5 milioane de euro cu spitalul public militar condus de  Florentina Ioniță-Radu. Hotelul are 2 etaje în acte și 3 etaje în realitate. Snoop a fost acolo. 
  • Legătura dintre generalul Cătălin Zisu și generalul Florentina Ioniță-Radu este făcută de firma Garden Center Grup, acuzată de procurori că a efectuat lucrări fictive la Cimitirul Ghencea. În aceeași perioadă de timp, Garden Center derula contracte și cu Spitalul Militar Central.

La Venus, stațiune cu o reputație populară la fondarea sa, plaja mărită acum excesiv ascunde marea. Apa e undeva, în zare, ca o prezență abia întrezărită, departe de faleză, departe de șezlonguri, departe de proiectele imobiliare care nu sunt încă finalizate.

„Nu îmi dau seama cum o să arate sezonul de vară pentru noi. A dispărut marea!”, spune o angajată de la hotelul Palace Beach, situat în mijlocul stațiunii, pe faleză. Pregătirile pentru noul sezon sunt deja în toi, iar noua plajă lărgită îngrijorează investitorii. 

„Acum ne trebuie un camion ca să cărăm sezlongurile pe nisip. Dacă se așază pe sezlong, turistul mai vede marea doar dacă se află aproape de mal”, arată femeia, cu mâna.

Hotelul ajuns la finisaje interioare

 

Hotelul Avanti Beach din Venus.  

 

O construcție neterminată se învecinează cu Palace Beach, din Venus. Pe bannerul bătut de vânt al șantierului scrie Avanti Beach. E un hotel cu trei etaje. Lucrările sunt oprite. Construcția se află la stadiul de finisaje interioare. 

Terenul e deținut de firma Avanti Beach, aflată pe numele Marcel Ioniță-Radu. Este soțul generalului Florentina Ioniță-Radu, managerul spitalului Militar din Capitală.

La puțin mai mult de o oră de mers, înspre nord, la celălalt capăt de litoral, blocul Caelia Mamaia are aceeași problemă. O plajă mărită excesiv, criticată de turiști. Aici, două apartamente sunt deținute de Ștefan Zisu, fiul generalului.

Două surse din MApN povestesc că miile de tablouri găsite la percheziții erau destinate pentru proiecte imobiliare pe care generalul le susținea fără să fie implicat cu numele. 

Ce s-a găsit la descinderi

La jumătatea lunii februarie 2025, procurorii au descins la o adresă a generalului Cătălin Ștefăniță Zisu, comandantul logisticii Armatei Române. Ei au găsit, printre altele, mii de picturi, zeci de ceasuri, mii de sticle de alcool și cel puțin 20 de genți Hermes și Louis Vuitton, scria HotNews. Pe surse, s-a vorbit despre 4.600 tablouri.

 

O parte din tablourile găsite la generalul Zisu. Foto: captură B1 TV

 

Perchezițiile au loc în contextul în care secția militară a DNA pornise urmărirea penală a generalului Zisu. Procurorii au invocat un contract care viza extinderea Cimitirului Militar din Capitală. Dintr-un contract de 41,6 milioane lei cu TVA, prejudiciul pretins de procurori și provenit din lucrări fictive era de 11,9 milioane de lei. Asta susține Parchetul. 

Zisu a fost plasat sub control judiciar și a plătit o cauțiune de 1.000.000 lei. Acuzația: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. 

Numai cauțiunea plătită de generalul Zisu a fost mult mai mare decât averea din conturile declarate.

Declarația de avere 

Cea mai recentă declarație a lui Zisu cuprinde un teren, două case, dintre care una moștenită, și 64.000 de lei în conturi, echivalentul a 13.000 euro.

Veniturile familiei – soția este cadru militar pensionat – sunt de circa 280.000 lei, echivalentul a 56.000 euro anual.

„De asta i se spune Zeus și generalul Cash. Lucra cu cash. Când oamenii vorbeau despre el, o făceau mereu în șoaptă. Inclusiv salariul prefera să îl primească în cash”, povestește un om din sistemul militar.

Cine este Zisu

 

Cătălin Zisu. Foto: George Călin / Inquam Photos

 

Cătălin Zisu s-a născut în 1966 și terminat studii militare la școala de ofițeri de la Sibiu în 1988. A fost, pe rând, locotenent, locotenent major, căpitan, maior, locotenent colonel, colonel. Iar în 2003, printr-un decret semnat de Ion Iliescu, a ajuns general de brigadă – o stea.

Avea 37 de ani.

„Este un tip inteligent, remarcabil, dar fără scrupule”, îl descriu oameni din interiorul armatei. 

„În școala americană nu a reușit să facă față, s-a mutat la infanterie. A ajuns secretarul ministrului. Ca să ajungi general ai nevoie de cursuri, dar el nu a făcut. Și totuși a ajuns general la 37 de ani”, povestește o sursă Snoop, din armată, sub protecția confidențialității.  

Din 2006 și până în 2025, Cătălin Zisu  a fost șeful logisticii armatei. Aproape două decenii. Cu o singură pauză, între 2013-2014, când Victor Ponta l-a numit la șefia Administrației Rezervelor de Stat, 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Cum se calculează vârsta unui câine, de fapt? Înmulțirea anilor patrupedelor cu 7, doar un mit
07/04/2025 20:57

 Asta ar insemna că Bobi, creditat ca fiind cel mai bătran caine din lume, si care a murit la cinci luni după ce a implinit varsta de 31 de ani, ar fi avut, de fapt, nu mai putin de 217 ani, in momentul ...

România, lăudată de National Geographic: „Uitați Elveția! Mămăliga și cașul românesc, mai autentici decât fondue-ul”
07/04/2025 17:49

Romania urcă pe harta turismului de elită, intr-o comparatie surprinzătoare cu Elvetia, făcută chiar de prestigioasa revistă americană National Geographic. Într-un amplu articol dedicat regiunii Tr ...

AMENDĂ de 500 de lei pentru românii care se plimbă pe stradă. La ce să fie atenți?
06/04/2025 11:44

  AMENDĂ de 500 de lei pentru romanii care se plimbă pe stradă. La ce să fie atenti? Nerespectarea semnalelor rutiere destinate pietonilor este o contraventie frecventă intalnită in Romania, care p ...

Orașul din România unde primăvara și toamna sunt temperaturi ca în Grecia – Recorduri, contraste și aer tropical în Bărăgan
05/04/2025 14:10

 Călărasi, oras din Campia Bărăganului, este un pol al căldurii primăvara si toamna. Cele mai ridicate temperaturi de martie din ultimele decenii, dar si din luna noiembrie in Romania, au fost măsur ...

Cum oprești aplicațiile care îți mănâncă bateria fără să le ștergi: Trucul simplu care îți salvează telefonul
04/04/2025 15:24

 Ti s-a intamplat să ai bateria incărcată dimineata si să descoperi, cateva ore mai tarziu, că e aproape goală… desi abia ai folosit telefonul? De vină sunt, de cele mai multe ori, aplicatiil ...

Cum au reușit un tată și fiul său de 17 ani să înșele zeci de restaurante. Au mâncat fără să plătească timp de 3 ani
04/04/2025 14:17

 Politia franceză a arestat un bărbat si pe fiul său, de 17 ani, care au păcălit zeci de restaurante din regiunea Var, pe parcursul a trei ani. Cei doi au mancat si au plecat fără să plătească. ...

Cine a câștigat Asia Express 2025: Informațiile despre show au scăpat în presă - Cu ce sumă de bani s-au ales învingătorii
02/04/2025 21:11

Fostii internationali romani Gabriel Tamas (41 de ani) si Dan Alexa (45 de ani) ar fi reusit să castige „Asia Express”, competitia difuzată de Antena 1. Desi ambii sunt implicati activ in lumea fo ...

Greșeala pe care o fac mulți de Paște. Nu cumpăra mielul până nu citești asta: așa alegi corect
02/04/2025 20:31

 Fie că pregătesti friptură fragedă la cuptor, o ciorbă acrisoară ca la mama acasă sau drobul nelipsit de pe platourile de sărbătoare, alegerea corectă a cărnii de miel este cheia gustului desă ...

Băcăuanii de la Dedemn își deschid hotel de cinci stele în Elveția
02/04/2025 13:21

Fratii Dragos si Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, si-au fixat să redeschidă complexul hotelier de 5 stele Waldhaus Flims Wellness Resort - o unitate celebră, cu o istorie de aproape 150 de ani, din local ...

UE distruge ospitalitatea hotelierilor. Produsele pe care le retrage din unitățile de cazare de care turiștii se bucurau
28/03/2025 19:54

Uniunea Europeană a adoptat o decizie care riscă să nemultumească milioane de romani, atat turistii, cat si hotelierii. Măsura recentă vizează eliminarea unor avantaje populare pe care hotelurile si pens ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei