Dezvăluirile unui român care a lucrat la barurile de la Intercontinental: ”În subterane se întâmplau lucruri absolut incredibile și dureroase”

 Un român de 59 de ani, care locuiește cu familia în San Marino, încă din 1997, a făcut dezvăluiri despre perioada în care a lucrat la hotelul „Intercontinental”, înainte de Revoluție.

După 1989, Liviu Anghel a gestionat barul de noapte. El a fost șef de sală și la luxosul restaurant „Casa Doina” din București.

Românul a dezvăluit momente secrete trăite în timp ce lucra în București, vorbind despre nume grele.

„Sunt un om care am avut destul noroc în viață și inclusiv acest destin se leagă de șansă. Am venit într-o vacanță în 1997, la un prieten, și, cu câteva zile înainte să mă întorc acasă, am primit o ofertă de muncă într-un restaurant. Am acceptat, cei de aici mi-au rezolvat repede și cu avizele, am chemat-o și pe soție după câteva luni. Așa am început după decizia de a rămâne în San Marino”, a povestit românul despre mutarea în străinătate.

 

„O responsabilitate enormă”

 

Întrebat cu ce s-a ocupat cât a stat în România, Liviu a răspuns: „Mi-a plăcut de mic să lucrez în alimentație publică datorită mamei, care muncea în domeniu. Așa am ajuns să urmez și Liceul Economic din București, m-am angajat apoi la restaurantul „Capșa”, în 1982. Acolo am făcut picolia cu adevărați meseriași și, cu această carte de vizită profesională, m-am mutat la hotelul Intercontinental. Am lucrat până în 1990 la restaurantul „Balada” de la etajul 21. Am trecut prin toate treptele: picol, ospătar, barman. Și, imediat după Revoluție, a venit o nouă provocare.

La Intercontinental s-a deschis un club de noapte, singurul element care lipsea unui hotel de cinci stele. S-a făcut o echipă de tineri, neînsurați, fără obligații de familie, aveam 24 de ani și am devenit șeful de gestiunii barului. Mi-am asumat o responsabilitate enormă, pentru că prețurile erau foarte mari și discutam de sume de ordinul a sute de mii de lei. Mulți se fereau din cauza asta. Dar iarăși spun că am avut noroc, pentru că în perioada aceea am întâlnit o grămadă de personaje deosebite din lumea post-ceaușistă”. În timp ce lucra la hotel, Liviu a avut contact cu „politicieni și viitori politicieni, artiști de top țineau spectacole acolo, nume grele din sport, începând cu frații Becali, vărul Gigi, Hagi sau Popescu, cei mai mari mafioți ai timpului, gen Fane Spoitoru, Oane al lui Ciucă ori Cezar Nichita”.

„Băieții ăștia, interlopii, veneau cu sacoșe cu bani să-i împrumute pe cei care jucau la cazinou. Le luau cheile de la mașină, contractele de la apartamente drept gaj. Dacă nu returnau sumele, pierdeau garanțiile!”, a mai spus Liviu pentru libertatea.ro.

 

„În subterane se întâmplau lucruri absolut dureroase”

 

El mai spus că „am văzut episoade de viață foarte sensibile într-o vreme în care toată România se bucura că am devenit cei mai frumoși după Revoluție, dar în subterane se întâmplau lucruri absolut incredibile și dureroase”. „Aproape că nu am cunoscut români la Inter înainte de Revoluție. Doar dacă se mai întâmpla să fie o masă de protocol cu vreo delegație externă. Aveam Securitatea tot timpul cu noi și, la rândul nostru, eram foarte controlați. Erau nevoiți să apeleze la noi, fiindcă picolii, ospătarii, barmanii, șefii de local stăteau în prima linie cu clienții pe care securiștii doreau să-i urmărească. Veneau oamenii, se așezau la masă, mâncau, discutau afaceri sau chestiuni private și erau microfonați”, a mai povestit românul.

„Venea domnul colonel X, să nu-i dau numele!, purta un diplomat, scotea o farfurie, pe care eu sau alt coleg trebuia să o punem pe masa de interes. Aveau fund dublu, cu un microfon în interior. O așezam pe un suport, că, la un hotel de cinci stele, nu merge direct pe masă. Iar farfuria aia nu se mai mișca de acolo până când nu plecau clienții respectivi.

De multe ori puneam un picol să stea cu ochii nonstop pe ea, să nu dispară accidental sau deliberat, că era jale să „fugă” farfuria! Discuțiile erau captate cu un magnetofon, de care se îngrijea un securist plasat discret într-un colț marginal al restaurantului. Iar la final o prelua cineva s-o „prelucreze”, a adăugat Liviu. Securitatea avea biroul intern la camera 219 din hotel, a mai spus el.

„De multe ori ne chemau acolo și ne întrebau ce a zis X, ce a făcut Y, cu cine era Z.

Le spuneam informații cumva banale, dar nu știai niciodată ce fel de date așteaptă, de fapt. Trebuia să povestești, fiindcă altfel zburai în secunda unu. Erai „mâncat”! Nu mai aveai nicio șansă să admiri Bucureștiul de la etajul 21”, a dezvăluit Liviu.

Cât despre perioada la „Casa Doina”, el a spus că „m-am împrietenit cu toți șefii de la Rutieră. Soției i-au dat carnetul după ce a interpretat „Să-mi cânți cobzar””.