Săptămâna Mare. O călătorie interioară între tradiție, tăcere și lumină
Dimensiune font:
* în fiecare primăvară, pe măsură ce natura se îmbracă în verde crud și cerul se deschide înspre albastrul pur, sufletul românesc se pregătește pentru cea mai intensă și semnificativă perioadă din calendarul ortodox: Săptămâna Mare * este timpul unei regăsiri adânci, când liniștea devine limbaj, iar tradițiile – punți între generații, între om și Dumnezeu, între viața de zi cu zi și o lumină mai înaltă
Astăzi începe Săptămâna Mare, cu șapte zile de reculegere, șapte praguri către lumină, șapte pași spre liniștea interioară. Pentru mulți dintre noi, Săptămâna Patimilor este cea mai intensă și mai încărcată de sens perioadă din an. O săptămână în care timpul parcă se oprește, iar viața capătă o gravitate aparte. Orașele devin mai tăcute, satele mai vii, iar sufletele – mai atente la ceea ce contează cu adevărat.
Este un timp al curățeniei, nu doar în case, ci și în gânduri. Un timp al rugăciunii, al iertării, al întoarcerii la esențial. Tradițiile pascale românești, transmise din generație în generație, prind viață în fiecare gest: în lumina unei candele aprinse, în cozonacul frământat cu răbdare, în mersul la biserică cu sufletul în palme. Săptămâna Mare nu este doar o succesiune de zile sfinte, ci o călătorie spirituală profundă, care amintește de suferință, dar și de speranță, de tăcere, dar și de Înviere. Este timpul în care românii se regăsesc unii pe alții și pe ei înșiși, prin gesturi simple, prin tăceri pline, prin tradiții care nu mor.
Timpul care se dilată pentru a ne aduce mai aproape de noi
Săptămâna Patimilor nu este doar o succesiune de zile cu nume vechi – Lunea Curată, Marțea Seacă, Miercurea Trădării, Joia Mare, Vinerea Neagră, Sâmbăta Tăcerii – ci un timp cu parfum de busuioc, ceară curată și lacrimi negrăite. Este săptămâna în care timpul devine elastic, încetinind pentru a permite inimii să asculte.
Românii, indiferent de cât de departe îi poartă lumea, revin cu gândul și sufletul la rădăcini. La sat sau la oraș, în case bătrânești sau în apartamente de bloc, oamenii aprind candela, lasă zgomotul deoparte și intră într-un ritm interior care nu seamănă cu nimic din restul anului.
Săptămâna Mare rememorează ultimele zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignire și Înviere. Este o poveste cutremurătoare, nu doar despre suferință, ci despre dragoste absolută, iertare și jertfă. Fiecare zi poartă o emoție, un înțeles, un îndemn.
Joia Mare, cu spălarea picioarelor ucenicilor, ne învață despre smerenie și slujirea aproapelui. Vinerea Mare, când clopotele tac și bisericile rămân în semiîntuneric, este momentul în care lacrima se unește cu rugăciunea. Iar Sâmbăta Mare este puntea dintre moarte și Înviere, dintre întunericul adânc și lumina nespusă.
Tradiții vii care încă bat în inima poporului
În satele Iașului, tradițiile legate de Săptămâna Mare sunt păstrate cu grijă, ca o țesătură de semnificații. Femeile coc pască și cozonaci, iar copiii merg la biserică cu flori și mănunchiuri de salcie. Gospodarii curăță curtea, văruiesc pomii, se pregătesc ca pentru oaspeți cerești.
În Joia Mare, în multe sate, se aprind focuri rituale în curți sau în cimitire, ca să lumineze calea sufletelor celor adormiți. Oamenii se salută cu „Post cu folos” și „Să ne ajute Dumnezeu”, cu o blândețe rar întâlnită în restul anului.
Această săptămână este mai puțin despre interdicții și mai mult despre apropiere. Apropiere de sine, de ceilalți, de Dumnezeu. Postul devine o formă de curățenie interioară, iar tăcerea – o rugăciune fără cuvinte. E perioada în care ne iertăm, ne îmbrățișăm cu cei pe care i-am uitat sau rănit, ne întoarcem la lucruri simple, dar esențiale.
În marile orașe, acolo unde viața pulsează într-un ritm intens, se simte o schimbare: mai puțin claxon, mai multă liniște. Oamenii par mai răbdători, mai atenți. Bisericile devin locuri vii, pline de șoapte, de lumini tremurânde, de copii care întreabă „de ce plâng oamenii în Vinerea Mare?”.
Săptămâna Mare este, dincolo de orice, un dar. O invitație la repaos, reflecție și întoarcere la valorile fundamentale: bunătate, iertare, recunoștință, speranță. Este o punte între ce am fost și ce putem deveni. Un timp de tăcere care vorbește mult.
Pentru unii, este poate singura perioadă din an când se mai roagă. Pentru alții, o săptămână de reconciliere cu trecutul sau de reîmpăcare cu părinții. Pentru toți, o ocazie de a fi oameni mai buni, măcar pentru câteva zile.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau