Un camion cu peste o tonă de carne de miel a încercat să intre ilegal în București, dar a fost oprit. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA FOTO
Dimensiune font:
Un camion încărcat cu peste o tonă de carne de miel a fost oprit miercuri, 16 aprilie, la intrarea în București. Inspectorii ANSVSA au descoperit că nu erau prezente documentele legale necesare, nici marca de sănătate pentru cele peste 1.025 kg de carcase de ovine. Autoritățile îi sfătuiesc pe români să fie mai atenți la produsele pe care le achiziționează înainte de Paște.
"În dimineața zilei de 16.04.2026, inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului București, au interceptat pe Bd. Iuliu Maniu, la capătul autostrăzii A1, un autovehicul care transporta peste 1.025 kg de carcase de ovine fără documente legale și fără marcă de sănătate. Carnea a fost denaturată și transportată către o unitate de neutralizare, iar persoana implicată a fost sancționată contravențional, conform prevederilor legale", a transmis ANSVSA pe pagina de Facebook.
Recomandarea ANSVSA pentru consumatori:
"Achiziționați produse alimentare doar din unități autorizate, care funcționează sub control sanitar-veterinar!".
În această perioadă, inspectorii sanitari veterinari efectuează controale riguroase în trafic, pentru a preveni riscurile legate de siguranța alimentară, a mai scris pe rețeaua de socializare instituția.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau