Politehnica Iași a evitat retrogradarea la „masa verde” în Liga a II-a de fotbal

Dimensiune font:

| 16-04-2025 20:54


Plăți urgente de 650.000 de euro
Pentru a-l îndeplini, Poli trebuie să dovedească până la miezul nopții că nu are datorii scadente la 31 decembrie 2024, sau că acestea sunt reeșalonate.

 

  ACSM Politehnica Iași scapă în ultima zi de retrogradarea la „masa verde”! Cine sunt salvatorii?


Conform unor surse, trupa din Copou a făcut ieri rost de cei circa 650.000 de euro necesari pentru a stinge datorii către bugetul de stat, angajați și terți, datorii care împiedicau îndeplinirea criteriului amintit. Imediat, au început să fie făcute plățile fără de care Iașul rămânea fără fotbal de primă ligă indiferent de prestațiile jucătorilor, plăți care vor continua și astăzi.

Primăria a dres busuiocul, Șfaițer s-a implicat din nou
Fondurile necesare salvării echipei au fost asigurate în special de Primăria Iași, din cauza căreia se și intrase în impas. Reamintim, municipalitatea nu și-a onorat anul trecut decât pe jumătate angajamentele luate în privința susținerii echipei de seniori, căreia i-a alocat un milion de euro din cele două promise.

O altă sursă consistentă datorită căreia se va evita retrogradarea este președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer. De când s-a implicat la Poli, acesta a mai dat și alți (mulți) bani clubului din Copou, unii – împrumut, alții – fără a-i mai recupera.

În plus, clubul a avut și câteva resurse proprii, care au completat injecțiile amintite.

Peste jumătate din buget e asigurat direct de club
ACSM Politehnica Iași are un buget anual de 4,5-5 milioane euro, atât cât consumă echipele din subsolul Ligii I de fotbal. Peste 50% din suma amintită este produsă direct de club, din drepturi de televizare, sponsorizări, vânzări de jucători, abonamente, bilete etc. Fondurile obținute direct de club sunt însă aproape epuizate pentru acest sezon. Salvată după ce i-a trecut, din nou, glonțul pe la ureche, ACSM Politehnica nu se poate culca pe o ureche, problemele fiind, în continuare, de actualitate.

Lupta continuă pe două planuri
În primul rând, Iașul are nevoie să se mențină în Liga I ca urmare a rezultatelor sportive, lupta pentru evitarea retrogradării pe gazon fiind acerbă în acest sezon.

În al doilea rând, Poli trebuie să îndeplinească în viitor angajamentele asumate în planul de concordat preventiv, care a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2024. Reamintim, conform planului amintit, gruparea din Copou și-a asumat răspunderea de a achita restanțe de circa 3 milioane de euro în patru ani, până acum stingând doar datorii de circa 200 000 de euro dintre acestea. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Iașiul va găzdui ”Romanian Creative Week”, cea mai mare manifestare dedicată industriilor creative (14 – 25 mai)/AUDIO
13/05/2025 14:52

     Desfăsurat pe parcursul a 12 zile, editia aniversară a RCW reuneste un program impresionant, cu aproximativ 500 de evenimente si peste 1.000 de participanti: artisti, scriitori, ...

VIDEO Imagini din dronă: cum arată traseul Leghin-Moțca
13/05/2025 11:51

   O nouă filmare din dronă a fost publicată de Asociatia Moldova vrea autostradă (MVA), de data aceasta cu traseul primului segment din autostrada A8 care a intrat efectiv in lucru: Le ...

Proprietăți de milioane euro sunt scoase la vânzare la Iași
12/05/2025 10:47

 Zeci de proprietăti sunt scoase la vanzare pe piata ieseană, fiecare la un pret de peste un milion de euro. Pe site-urile de imobiliare sunt publicate anunturi pentru hoteluri, pensi ...

Vești bune pentru ieșeni! S-a suplimentat numărul dosarelor aprobate în programul Casa Verde Fotovoltaice
10/05/2025 13:00

A crescut numărul dosarelor depuse de ieseni, care au fost aprobate in programul Casa Verde Fotovoltaice. Finanţarea acordată in cadrul programului derulat de AFM este de maximum 30.000 de lei pentru achizi� ...

Investiții în sistemul de irigații, la Iași! Fermierii primesc 3 milioane de euro de la AFIR
10/05/2025 12:33

Noi investitii vor fi făcute in sistemul de irigatii din Iasi! Asociatiile de fermieri care au depus proiecte la AFIR primesc 3 milioane de euro pentru a moderniza sistemele de irigatii din judetele Iasi si Bo ...

Mihai Chirica - Primăria Iași va reloca Teatrul Cub și va impune restricții de trafic în zonă: lista amenajărilor
10/05/2025 12:12

 Proiectul european de reamenajare a zonei din jurul Teatrului National are o valoare de peste 27 milioane lei, conform documentatiei tehnice receptionate de municipalitate. Investitia presupune  ...

IASI Spectacol cu Mihai Mălaimare, suspendat la scurt timp după ce a afirmat:
09/05/2025 21:36

 Ateneul National din Iasi a anuntat vineri, 9 mai, că premiera spectacolului „La Margine de Copou”, cu actorul Mihai Mălaimare, programată pentru această seară, a fost suspendată din cau ...

Parada organizațiilor studențești în cadrul FestStudis 2025 – LIVE VIDEO
09/05/2025 20:08

   Festivalul studentesc FestStudis revine intre 9 si 15 mai, aducand o săptămană plină de evenimente organizate de Casa de Cultură a Studentilor din Iasi, alături de organizatiile studentesti ...

Şase firme din Podu Iloaiei şi-au cerut insolvenţa; cele cinci debitoare deţinute de Maria VACARU au avut în 2024 vânzări totale de peste 21 milioane lei
09/05/2025 12:56

 În ultima săptămană din luna aprilie 2025, la Tribunalul Iaşi au fost inregistrate 6 cereri de intrare in insolvenţă/faliment depuse de debitoare din Podu Iloaiei, ceea ce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei