Trei pisici născute în România, în topul elitei mondiale
Dimensiune font:
Pisicile crescute în România continuă să urce pe podiumurile internaționale și să impresioneze prin eleganță, conformație și grație. La prestigioasa competiție FIFe Baltic Winner 2025, trei feline născute și crescute în țara noastră au câștigat trofeul suprem, fiecare în categoria sa, oferind o nouă validare internațională pasiunii crescătorilor români.
Nexus, un motănel British Shorthair Silver cu ochi albaștri, deja Campion European, a fost crescut de Oana Pintilii și Alexandru Paraschiv și a obținut titlul Baltic Winner 2025.
Prosecco, un Norvegian de Pădure alb, crescut de familia Ionescu – Aurelian și Cora – continuă tradiția de succes, fiind fiul Campionului European 2024.
Iara, o pisicuță Maine Coon Silver, crescută de Gina Vlad, este o nouă stea pe firmamentul felin, după ce alte trei pisici ale crescătoarei au fost finaliste la Campionatul Mondial 2024 din Norvegia.
Aceste performanțe reprezintă mai mult decât trofee – sunt dovada pasiunii, profesionalismului și standardelor ridicate pe care le respectă crescătorii din România. În doar două decenii de activitate, Federația Felină Felis România (FNFR) a reușit să impună numele țării noastre în rândul marilor jucători de pe scena felinologiei mondiale.
Un moment istoric pentru România a avut loc în 2023, când Elros, un Maine Coon crescut de Yan Panco, a devenit World Winner la Campionatul Mondial desfășurat în Franța – o premieră absolută pentru felinologia autohtonă.
România devine capitala mondială a pisicilor de rasă
Anul 2025 aduce o veste spectaculoasă: România va găzdui pentru prima dată în istorie Campionatul Mondial Felin – FIFe World Winner Show, cel mai important eveniment din domeniul felin. Competiția se va desfășura la Romexpo București, între 25 și 26 octombrie, și va reuni peste 1.000 de pisici din cele mai valoroase crescătorii ale lumii.
Atribuirea organizării acestui campionat de anvergură globală reflectă recunoașterea internațională de care se bucură FNFR, dar și potențialul extraordinar al crescătorilor români. Este o oportunitate rară pentru publicul larg de a admira pisici de excepție, dar și de a susține campionii locali – pisici născute în România, care pot scrie o nouă pagină de istorie în competițiile internaționale.
Tania DAMIAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau