Tir sportiv – pistol - Duncan Connor Smaranda pe podium în Slovenia
Dimensiune font:
Sportivul ieșean Duncan Connor Smaranda, legitimat la CS Politehnica Iași, s-a clasat pe locul al doilea în proba de pistol a Concursului Internațional de Tir cu Aer Comprimat 10 Metri Skirca Open & Trzin Walter Cup, desfășurat în orașul sloven Menges. Talentatul trăgător, în vârstă de 16 ani, pregătit de antrenorul Ion Săcăleanu, a realizat 555 de puncte, fiind la două puncte distanță de liderul clasamentului, care a cuprins 22 de participanți cu vârsta de până la 17 ani. Smaranda a reușit să obțină în anul 2024 patru titluri de campion național și două medalii de argint la Campionatul României pentru categoriile U16 și U18, la probele de aer comprimat și glonț.
La aceeași competiție și în aceeași probă, dar la feminin, Ștefana Crăciun, 16 ani, de la același club, s-a clasat pe locul patru, cu 539 de puncte, din 20 de concurente. În concursul de puşcă, ieşencele Iustina Dumbravă (seniori) şi Evelina Spiescu (U17), antrenate la CS Politehnica de Mihai Axinte, s-au clasat pe locurile 13, respective 14.
La întreceri au participat sportivi din Austria, Croația, Bosnia, Slovenia, Elveţia și România, care se pregătesc pentru Campionatele Europene de juniori U16 și U18, ce vor avea loc la începutul lunii februarie 2025 în Estonia. (V.A.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau