Spitalele ieșene au angajat 14 preoți
Dimensiune font:
* BOR organizează concursuri și aprobă candidații, apoi impune câștigătorii în organigrama spitalelor, unitățile medicale plătindu-le salariile * la Iași, salariul cel mai mare îl plătește Spitalul de Neurochirurgie – 10.417 lei brut lunar, plus sporuri, pentru un preot cu grad I * trei spitale ieșene au pe statele de plată câte doi preoți, singura unitate medicală fără serviciile slujitorilor bisericii fiind Institutul de Boli Cardiovasculare
Între două rapoarte de gardă, înaintea unor operații dificile sau, ca ultim remediu, în situația disperată a bolilor incurabile, preoții din spitale sunt chemați la patul bolnavilor, pentru servicii spiritual-religioase.
De vreo câțiva ani, spitalele au în statele de plată preoți, angajați cu carte de muncă, în virtutea unui protocol semnat între Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Sănătății, privind asistenţa spiritual-religioasă în spitale şi statutul clerului spitalicesc.
Preotul de caritate (de spital) este preotul ortodox, hirotonit pe seama unui altar ce se află în incinta unui spital ce are ca scop asigurarea asistenţei religioase pentru bolnavii credincioşi internaţi în acel spital care urmează să aibă operaţie sau fac tratament spre alinarea suferinţei, spre tămăduire. În această lucrare a preotului de caritate intră şi pastoraţia familiilor celor bolnavi, care sunt practic cei ce împlinesc lucrarea prietenilor, aducând pe preot la patul celui bolnav.
Principiile general aplicabile asistenţei spiritual-religioase acordate în cadrul unităţilor spitaliceşti publice sau al celor de tip spitalicesc sunt „grija faţă de sănătatea fizică, psihoemoţională şi spirituală a pacientului, respectarea principiilor de sănătate publică şi nediscriminarea între pacienţi, cadre medicale şi personal auxiliar care îşi manifestă credinţa sau solicită în mod liber participarea la activităţi specifice cultului de care aparţine clericul slujitor”.
Spre deosebire de angajările din sistem, care se fac prin concurs, angajarea clericilor în unităţile spitaliceşti sau de tip spitalicesc se face prin numire din partea cultului de care aparţin, pe seama entităţii de cult înfiinţate pentru a funcţiona în cadrul unităţii, cu respectarea normelor legale de angajare din unitatea respectivă.
De fapt, BOR organizează concursuri pentru respectivele posturi, aprobă candidații care vor participa la examen elaborează tematica de concurs. Biserica numește apoi câștigătorii concursurilor ca preoți de caritate în organigrama spitalelor, spitalele plătindu-le salariile.
Conform unei propuneri legislative din 2022, unitățile spitalicești cu minim 40 de paturi pot aproba includerea unei jumătăţi de normă de cleric în schema de personal, iar cele care depășec 70 de paturi pot angaja un preot cu normă întreagă, după modelul normării activităţii psihologilor. A doua normă se solicită unităţilor cu un număr minim de 500 de paturi, urmând ca unitatea spitalicească sau de tip spitalicesc să se adreseze finanţatorului pentru înfiinţarea postului şi bugetarea lui.
„Începând cu numărul minim de 25 de paturi, un cult poate solicita încheierea unei convenţii de prestări servicii, iar sub această cifră, unitatea spitalicească se va adresa pentru asistenţă spiritual-religioasă unităţii administrative locale a cultului solicitat de persoana spitalizată/intemată/rezidentă”, prevede inițiativa legislativă.
Trei unități medicale – Spitalul „Sf,Spiridon”, Spitalul de Boli Infecțioase ți Spitalul de Pneumoftiziologie - au pe statele de plată câte doi preoți, singura unitate medicală fără serviciile slujitorilor bisericii fiind Institutul de Boli Cardiovasculare.
În spitalele ieșene, conform dateor publicate de unitățile medicale, sunt angajați 14 preoți.
La Iași, salariul cel mai mare îl plătește Spitalul de Neurochirurgie – 10.417 lei brut lunar, plus sporuri, pentru un preot cu grad I, iar cel mai prost plătiți sunt preoții de la Spitalul de Boli Infecțioase – 8.706 lei brut, respectiv 7.194 lei brut.
În topul celor mai bine plătiți preoți de spital se află slujitorii Domnului care lucrează pentru Spitalul „Sf. Spiridon” – ambii angajați cu un salariu de 9.469 lei, Institutul Regional de Oncologie – 9.019, Spitalul de Pediatrie – 9.470 lei, Maternitatea „Cuza Vodă”, Spitalul Municipal Pașcani, Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri și Spitalul „Parhon” – 9.016 lei, Spitalul de Recuperare – 82.95 lei.
Ped lângă preoții din spitalele ieșene, Arhiepiscopia Iașilor a trimis reprezentanți în alte 9 unități medicale din Moldova: Spitalul de Psihiatrie Botoşani, Spitalul Judeţean Botoşani, Spitalul de Recuperare Botoşani, Spitalul de copii Botoşani, Maternitatea Botoşani, Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, Spitalul Orăşănesc Tg. Neamţ, Spitalul Municipal Dorohoi.
În spitale mai există personal din rândul bisericii, dar și măicuțe din diverse ordine creștine, care lucrează voluntar ca infirmiere sau chiar ca asistente medicale.
Pe lângă preoții din spitale, Arhiepiscopia a trimis 4 preoți în unități militare din Iași, Botoșani și Piatra-Neamț, 2 preoți în Penitenciarele din Iași și Botoșani și alți 5 preoți în diferite instituții sociale.
Cariera clerului spitalicesc este independentă de cariera personalului de specialitate din unităţile spitaliceşti sau de tip spitalicesc, acesta neputând interfera în cariera clericilor şi nici clericii în cea a personalului de specialitate.
Conform legislației în vigoare, unitatea spitalicească este datoare să respecte doctrina, canoanele şi practica clerului spitalicesc.
Pe lângă preoții din spitale, Arhiepiscopia a trimis 4 preoți în unități militare din Iași, Botoșani și Piatra-Neamț, 2 preoți în Penitenciarele din Iași și Botoșani, și alți 5 preoți în diferite instituții sociale - Căminul de pensionari „Sf. Cuv. Parascheva” Iaşi, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Hârlău, Căminul de bătrâni Leroda, Grup Școlar „Vasile Pavelcu” din Iaşi, Grup Școlar „Al. Roşca”, Piatra Neamţ.
Salariile preoților care slujesc ca parte din Biserica Ortodoxă Română (BOR) diferă, în funcție de studii și reprezentare.
Un preot debutant, cu studii medii, are un salariu de bază de 3.550 de lei, un preot cu studii superioare și gradul al doilea beneficiază de o remunerație lunară de 3.900 de lei, în timp ce un preot cu studii superioare și grad definitiv încasează un salariu de bază de 3.850 de lei.
Cel mai mare salariu din BOR îl încasează, evident, Patriarhului Daniel, al cărui venit lunar ajunge se ridică la aproximativ 24.000 de lei, foarte aproape de salariul președintelui României.
Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau