Cine este Elisabeta Bălan, femeia căreia Papa Francisc i-a sărutat mâinile în 2019. Ce a povestit ieșeanca despre întâlnirea cu Suveranul Pontif: „Așa ceva nu se uită niciodată”
Dimensiune font:
Cine este Elisabeta Bălan, femeia căreia Papa Francisc i-a sărutat mâinile în 2019. Ieșeanca a vorbit în numele familiei sale cu Suveranul Pontif pe scena din fața Palatului Culturii din Iași. Femeia a devenit simbolul apropierii dintre Biserică și oameni, după ce episcopul Romei i-a sărutat mâinile în semn de respect și recunoștință.
În mijlocul unei mulțimi copleșitoare adunate în Iași, în timpul vizitei istorice a Papei Francisc în România, un gest simplu, dar profund, a emoționat o țară întreagă. Elisabeta Bălan, o femeie din Iași, a devenit simbolul apropierii dintre Biserică și oameni, după ce Suveranul Pontif i-a sărutat mâinile în semn de respect și recunoștință. Este o întâlnire care a lăsat o amprentă adâncă nu doar în inima unei familii, ci și în memoria colectivă a românilor.
Cine este Elisabeta Bălan, femeia căreia Papa Francisc i-a sărutat mâinile în 2019
O emoție puternică și o amintire de neuitat trăită de familia Bălan din Iași a devenit, în anul 2019, parte dintr-un moment istoric pentru România. Elisabeta Bălan, o femeie simplă și credincioasă din Iași, a avut privilegiul de a-l întâlni personal pe Papa Francisc, în timpul vizitei apostolice a Suveranului Pontif în țara noastră.
Evenimentul a avut loc în Piața Palatului Culturii din Iași, unde zeci de mii de credincioși s-au adunat pentru a-l primi pe Papa Francisc, în cadrul turneului său prin România. Printre ei s-a aflat și Elisabeta Bălan, care a avut onoarea de a urca pe scena amplasată în fața Palatului Culturii și de a vorbi în numele familiei sale.
Momentul a devenit cu adevărat memorabil când Papa Francisc i-a sărutat mâinile Elisabetei Bălan, un gest de recunoștință și respect. Acest gest simbolic, încărcat de emoție, a impresionat nu doar familia Bălan, ci și întreaga comunitate ieșeană și pe toți cei care au urmărit vizita Pontifului.
Elisabeta Bălan: „A fost o bucurie mare pentru familia mea, așa ceva nu se uită niciodată'
Elisabeta Bălan și-a amintit cu recunoștință clipa în care Papa Francisc i-a sărutat mâinile. Ieșeanca este recunoscătoare pentru faptul că a avut ocazia să trăiască acest moment emoționant.
„Pentru mine şi familia mea a fost o mare bucurie să ne întâlnim cu sfântul părinte, când a venit la Iaşi. Am avut ocazia să ne urcăm chiar în faţa lui şi să dăm mâna cu el. A fost o bucurie mare pentru familia mea, așa ceva nu se uită niciodată!
L-am văzut foarte aproape de lume. mi-a plăcut foarte mult, îi mulţumesc sfântului părinte că a venit. Acel moment va rămâne în istoria familiei noastre şi îi mulţumesc mult. Dumnezeu să-l odihnească. Ne rugăm pentru sufletul lui', a declarat femeia
Bianca Matei viva.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau