Spitalul Judetean de Urgentă Vaslui a predat amplasamentul către firma care si-a adjudecat contractul de extindere al Unitătii de Primiri Urgente. Unitatea de sănătate va investi 14 milioane de lei in extinderea UPU cu un corp nou de clădire si d ...
Mircea Z. (34 de ani) se poate socoti drept unul dintre cei mai norocoşi oameni de pe faţa Pămantului. În 2011, in nici trei luni, acesta s-a trezit cu două dosare penale, pentru infracţiuni la regimul rutier. A scăpat doar cu condamn ...
Luna Plina este un moment al “culesului “, culegem ce am semanat in bine sau in rau, trecutul este analizat, rasplatit sau pedepsit. Fiecare semn zodiacal este o data pe an gazda unei Luni Noi iar la distanta de sase luni, acelasi s ...
acesta a atacat sentinţa prin care a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de inchisoare ■ cauza va ajunge pe rolul Curţii de Apel Bacău, instanţă ce va da o hotărire definitivă ■ inculpatul a fost găsit vinovat de trei fapte de trafic ...
Elena Udrea urmează să afle ce vor decide instanta din Bulgaria. Ea se va afla la Curtea de Apel din Sofia, unde are termen contestatia depusă la măsura retinerii ei decise de judecătorii bulgari. Acestia trebuie să decidă dacă fostul ministru ...
Rusii sunt supărati pentru că Netflix s-a retras din tara lor si au dat compania in judecată. Cinefilii cer despăgubiri de 60 de milioane de ruble. Compania de streaming a renuntat complet si la toate productiile rusesti din cauza invaziei in Ucra ...
Fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, şi fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, vor fi judecaţi, intre 8 şi 22 iunie, in Elveţia, pentru fraudă in dosarul plăţilor suspecte care i-au obligat să părsească fotbalul, in 2015, a anunţat, ...
Sara P. are 17 ani şi jumătate, locuieşte in Vicovul de Sus şi face parte din Biserica Penticostala Maranata. În randul adepţilor acestui cult este un obicei ca fetele să se mărite de tinere. Credincioasă practicantă, Sara s-a conformat p ...
* cei mai multi dintre acestia - 11, vor activa in judetul Suceava Judecătoria si Parchetul de pe langă Judecătoria Roman va beneficia de serviciile a 6 noi magistrati in judetul Iasi, doar la Judecătoriile din Pascani si Harlău au fost ...
A nimerit in zona inghinală a piciorului drept, testicolele scăpand nevătămate. Însă Gheorghe sangera puternic, ii fusese atinsă artera femurală. Speriată de ceea ce făcuse, Florentina a sunat la 112, a venit ambulanţa, Gheorgh ...
Un chirurg din Iasi, judecat după ce a fost prin cu 11 mite, a scăpat de puscărie. Pentru 11 cazuri demonstrate de luare de mită, chirurgul din Iasi a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, aproape minimul stabilit de lege in cazul ...
DNA Iaşi a anunţat trimiterea in judecată a lui Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului ITP şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul Registrului Auto Rroman, acesta fiind acuzat de luare de mită. Conform rechizitoriului ...
Bătranul care a salvat de la inec un bărbat din apele lacului Keowee, iar apoi l-a impuşcat mortal nu va fi trimis in judecată, au anunţat autorităţile din statul american Carolina de Sud, informează BBC. Nathan Drew Morgan, in varstă d ...
Elena Udrea a reusit, luni, să isi amane ambele procese in care este vizată de procurorii DNA pentru fapte de coruptie. Fostul ministru al Dezvoltării urma să fie audiată in Dosarul Hidroelectrica la Curtea de Apel Bucuresti, apoi să fie judecată ...
Ucraina a intentat un proces impotriva Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), instanţa supremă a ONU cu sediul la Haga, pentru intervenţia armată lansată la 24 februarie, a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelensk ...
La sediul Parchetului Enna din Sicilia (Italia), a avut loc, marti, o intalnire de coordonare a echipei comune in cadrul căreia autoritătile judiciare italiene si reprezentanti ai DNA au analizat rezultatele cooperării judiciare care a condus la fina ...
O telenovelă demnă de un scenariu de film se derulează de cativa ani intr-o comună din Vrancea. Povestea a iesit la iveală după ce in 2018, un bărbat, care in prezent are 76 de ani, a dezvăluit ca a fost inselat timp de doi ani de o femeie căre ...
Procesul se judecă la tribunalul federal din Los Angeles. Presupusele agresiuni din partea rapperului si a prietenului său s-ar fi petrecut la scurt timp după ce ea a participat la un concert sustinut de Snoop Dogg la Club Heat Ultra Lounge din ...
Plangerea inaintată de primarul Mihai Chirica impotriva ordonantei prin care procurorii DNA au dispus instituirea controlului judiciar a acestuia a fost admisă de Tribunalul Iaşi. Decizia judecătorilor este definitivă, iar primarul se poate reintoa ...
Amendă. Pentru contravenţii la regimul rutier, pentru scuipat seminţe pe jos, pentru călcat iarba... pentru diverse alte motive. Se plăteşte in termen legal, ok. Dacă nu, şi sunt desui in situaţia asta, apar complicaţii. Foarte puţini s ...
Gabriel Covăsneanu (35 de ani) stă de ceva timp in arestul preventiv şi aşteaptă sentinţa in dosarul prin care este acuzat de tentativă de omor. Ponoasele i se trag de la intamplarea din noaptea de 14 spre 15 iulie 2017 de la ieşirea dintr ...
În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Iaşi au anunţat că au deschis dosar penal pe numele edilului-şef pentru fapte de abuz in serviciu. Este vorba despre un dosar care se referă la achiziţia, in 2013, de c ...
Procesul prin care oamenii de afaceri Ioan si Viorel Micula, fondatorii grupului European Food&Drinks, au cerut şi primit de la statul roman despăgubiri de 400 de milioane de euro pentru presupuse prejudicii aduse companiei lor va fi rejudecat de ...
Dacă starea de urgenţă a influenţat puternic activitatea Judecătoriei Iaşi in 2020, anul ce a urmat a adus cu el o revenire in forţă a instituţiei. O eficienţă sporită chiar şi faţă de anul 2019, unul normal, fără pandemie. Astfel, gr ...
Pentru Mihai D. (57 de ani) din Podu Iloaiei, după-amiaza de 3 octombrie 2018 incepuse la fel de anost ca şi celalalte. Rămăsese fără ţigări, a ieşit din casă pentru reaprovizionare, pe drum s-a intalnit cu vecinul Neculai C., au făcut cumpă ...