ANUNŢ DE PRESĂ 9 ianuarie 2020 Anunţ de presă la inceperea proiectului cu titlul „ Cresterea contributiei sectorului TIC pentru competitivitatea economică prin dezvoltarea de produse TIC inovative cu aplicabilitate in restul economiei romanesti”
Ministrul Nicolae Ciucă ii linisteste pe romani privind situatia din Iran. Ministrul Apărării a declarat că populatia nu trebuie să fie alarmată pentru atacul de marti noapte deoarece este o reactie la un anumit context. Amenintare există, insă Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea, potrivit Mediafax. „Relevanta acestei facilităti (Scutul de la baza Deveselu, n.r.) iată că este cat se poate de evident. Decizia care s-a luat in urmă cu mai multi ani astăzi produce efecte si ne dă incredere să participarea Romaniei la dezvoltarea acestei componente a sistemului este ...
Clienţii Apple au cheltuit peste 1,4 miliarde de dolari in App Store, intre Crăciun şi Anul Nou, iar serviciul de stiri al acestora a ajuns la 100 de milioane de utilizatori pe lună, crescand astfel veniturile afacerilor cu servicii ale Apple, informează Reuters În condiţiile in care cererea de smartphone-uri şi de alte dispozitive a ajuns la nivelul maxim, Apple a incercat să crească veniturile din achiziţii de aplicaţii şi servicii pe bază de abonament, cum ar fi serviciul de streaming proaspăt lansat Apple TV+ sau pachetele de intreţinere Apple Care. Compania a anunţ ...
Amenzi de peste 500.000 de lei a aplicat ANSVSA unor firme care produc paine si produse de morărit si patiserie ori produse alimentare, băuturi. Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din ţară au aplicat, in luna decembrie, 117 amenzi, in valoare totală de 530.400 de lei, după ce au efectuat 8.946 de controale la unităţile din industria agroalimentară non-animală, după cum informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Inspectorii sanitari-veterinari au verificat activitatea firmelor care activează in f ...
Descoperire macabră la mai bine de un an si jumătate de la disparitia unui primar. A fost găsit pe malul unui rau. Trupul neinsufleţit al lui Daniel Esteban Gonzales, dat dispărut in 2018 la două luni după ce a fost ales primar al unei localităţi din statul mexican Guerrero (sud), a fost descoperit pe malul unui rau, a anunţat miercuri Parchetul local, informează joi AFP, relatează Agerpres. Gonzales, membru al Partidului Revoluţiei Democratice (PRD, stanga), a fost ales primar al localităţii Cochoapa in urma alegerilor care au avut loc la 1 iulie 2018, insă a dispărut la 2 ...
Avionul care s-a prăbuşit in Iran ar fi incercat să revină pe aeroportul cu puţin timp inainte de a se prăbuşi. Cu toate astea, echipajul nu a solicitat ajutor prin radio. Aeronava s-a prăbusit la scurt timp de la decolare din cauze unei probleme tehnice, se arată intr-un raport initial publicat joi. Investigatorii iranieni au mai informat că avionul Boeing 737-800 a luat foc inainte de a face contact cu solul. Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului au murit, scrie Mediafax.
Casa Regală a Marii Britanii a oferit o reactie oficială după ce printul Harry si ducesa Meghan Markle au anuntat că renuntă la rangul de membri seniori ai Familiei Regale. Ducii de Sussex au făcut anuntul pe Instagram, spre surprinderea reginei Angliei. Reactia Casei Regale a Marii Britanii, după anuntul făcut de Meghan Markle si printul Harry „Discutiile cu ducele si ducesa de Sussex sunt intr-un stadiu incipient. Le intelegem dorinta de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt chestiuni complicate care vor dura mult”, se arată intr-un comunicat emis de Palatul Bu ...
În contextul in care piata a fost saturată si in 2019 de instalatii de brad ieftine si de foarte proastă calitate, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că unii brazii au ajuns să ia foc. Acest caz particular a avut loc la Galati. Dacă nu ai grijă si nu ati asumi anumite măsuri de preventie, bradul de Crăciun poate fi un pericol de proportii pe care ti-l instalezi de bună voie in casă, in fiecare an. Dincolo de faptul că s-a spart un glob si risti să te tai in cioburi, incendiile reprezintă o posibilitate cat se poate de reală, dacă ai optat pentru instalatii de br ...
La conferinţa de presă de ieri, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anuntat că au fost depuse cinci oferte pentru realizarea rutei alternative Suceava-Botosani pană la noul pod peste raul Suceava, care a fost realizat anul trecut. Ruta alternativă este o prioritate pentru municipalitate intrucat va contribui la fluidizarea traficului. Investiţia costă 12,7 milioane de lei, iar pe SICAP s-au inscris 10 operatori, la final fiind depuse cinci oferte ale unor asocieri intre firme de constructii si firme de proiectare intrucat proiectul prevede proiectare si executie. Este vorba d ...
Australianca Ashleigh Barty, liderul clasamentului WTA, a fost eliminata in optimile de finala ale turneului de la Brisbane. Barty a fost invinsa miercuri dimineata in doua seturi, scor 6-4, 7-6 (4), de Jennifer Brady, jucatoare ajunsa pe tabloul principal dupa ce a jucat in calificari! Pentru sportiva americana este cea mai importanta victorie din intreaga cariera, fiind pentru prima data cand invinge o jucatoare din Top 10 WTA. Barty este a doua "victima" cunoscuta a lui Brady la Brisbane, americanca reusind sa treaca in primul tur de Maria Sharapova, fost numar 1 WT ...
Un accident grav a avut loc pe drumul care duce dinspre Brasov spre Poiana Brasov. Un microbuz scolar s-a ciocnit frontal cu un autoturism, iar 7 copii si 3 adulti au fost răniti. 10 persoane transportate la spital, dintre care 3 adulti si 7 copii. Cei trei adulti au fost transportati la Spitalul Judetean Brasov, iar cei 7 copii vor fi transportati la Spitalul de Copii, a explicat Ciprian Sfreja, purtător de cuvant al ISU Brasov. Potrivit ISU, toate cele 10 victime sunt in afara oricărui pericol. La fata locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o ambulantă a Serviciului d ...
Aeronava de linie ucraineană care s-a prăbusit miercuri la scurt timp după decolare de pe aeroportul din Teheran, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzandu-si viata, a luat foc inainte de contactul cu solul, potrivit unui raport initial al anchetatorilor, citat de Reuters. Raportul, realizat de aviatia civilă iraniană, a citat martorii aflati la sol si dintr-o aeronavă care zbura la mare altitudine, spunand că avionul era an flăcări in timp ce se afla in aer. Presedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, a declarat că guvernul ia in considerare mai multe cauze p ...
Scandal sexual cu un demnitar din Guvernul Romaniei! Un secretar de stat din ministerul Culturii este acuzat că a hărţuit sexual o minoră de 17 ani. Dosarul pe numele lui Cosmin Marcovici este la parchet, in mainile procurorilor. Tanăra susţine că ar fi fost hărţuită sexual şi persecutată, din cauză că nu a cedat avansurilor, pe vremea cand actualul secretar de stat era director al Operei Naţionale din Iaşi, potrivit Antena 3.ro. Fata avea 17 ani si 6 luni şi canta in corul Juniorii Operei din Iaşi, atunci cand ar fi avut loc agresiunea. Cosmin Marcovici, acum secretar de st ...
Chiar dacă sunt incă in vacanţă, elevii Şcolii generale din comuna Luncani - Mărgineni, judeţul Bacău au venit ieri cu bucurie la şcoală. Motivul este darul pe care noi, echipa Direcţiei Generale Anticorupţie, l-am făcut celor peste 150 de copii care frecventează biblioteca şcolii. „Pentru că investiţia in educaţie este una in viitor, am considerat important să cultivăm gustul pentru lectură al tinerei generaţii şi, printr-o colectă de fonduri, care a avut loc in luna decembrie, am achiziţionat peste 100 de cărţi adaptate categoriei de varstă ...
Jandarmerita Stefania Nistor, bătută la protestele din 10 august 2018, a ajuns din nou in instantă. Ce se intamplă acum cu ea? De ce a ajuns din nou in instantă Stefania Nistor? Stefania Nistor făcea parte din fortele de ordine ale Jandarmeriei si a fost lovită de mai multi protestatari in 10 august 2018. Femeia a fost prinsă in multime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviti de mai multi protestatari. Alti protestatari au intervenit si au făcut scut pentru a-i apăra pe cei doi. La scurt timp, Jandarmeria a anuntat că aceasta a fost internată cu suspiciune de fractură la ...
Un incident armat a avut loc, miercuri, in centrul orasului canadian Ottawa, au anuntat surse din cadrul serviciilor de securitate. În urma incidentului produs in zona Gilmour s-a raportat rănirea mai multor persoane. Autoritătile le recomandă cetătenilor să evite zona. Incident armat in orasul Ottawa. Mai multe persoane au fost rănite Surse din cadrul serviciilor de securitate canadiene au afirmat că cel putin trei persoane au fost transportate la spital in urma atacului armat care a avut loc in orasul Ottawa, din Canada. „Poliţia a fost mobilizată pentru un in ...
Conflictul dintre SUA si Iran i-a făcut pe multi să se gandească la izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial. Romania face parte din NATO, ceea ce inseamnă că militarii romani ar putea fi mobilizati pentru misiuni. Iată ce spune legea cu privire la recrutarea soldatilor romani in timpul stării de asediu. Cum vor fi recrutati soldatii romani dacă incepe Al Treilea Război Mondial Generalul Qassem Soleimani, care era mana dreaptă a liderului suprem din Iran, a fost asasinat, săptămana trecută, la comanda presedintelui SUA, Donald Trump. Tensiunile in Mijlociu au escaladat foa ...
Dezastrul ecologic provocat de incendiile de pădure de pe Insula Cangurilor din Australia a fost surprins de un satelit NASA. Pe Insula Cangurilor trăiesc numeroase specii protejate sau care sunt pe cale de disparitie. O treime din această insulă este transformată in scrum, informează CNN. Un satelit NASA a surprins dimensiunile dezastrului ecologic din Insula Cangurilor. Conform NASA, o suprafată de peste 155 de mii de hectare, adică o treime din insulă, a ars. Insula Cangurilor este locul unde trăiesc cateva specii de animale extrem de rare, aflate pe cale de disparitie: lupul ma ...