Banca Naţională a Romaniei (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8595 lei/euro, 4,1198 lei/dolar, 5,3445 lei/liră sterlină, 4,5228 lei/franc elveţian. Este cea mai mare valoare din istorie pe care euro o atinge in faţa leului.
Dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare ar ameliora semnificativ vulnerabilităţi importante ale economiei locale, respectiv niveluri ridicate ale deficitului bugetar şi deficitului de cont curent, care nu au apărut ca efect al crize ...
BNR taie avantul ministrului de Finante Florin Citu privind redresarea economiei. Viteza şi traiectoria redresării economiei sunt incerte, depinzand de evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate, precum şi de reacţia economiei la stim ...
* in cazul celor care economisesc, scăderea dobanzilor nu este de bun augur, ele aflandu-se in teritoriu negativ, după ce preţurile de consum au crescut in iulie cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2019 * specialiştii susţin că diferenti ...
- Dacă ne referim la actuala criză pandemică, parafrazand, putem spune că “de data asta e altfel”? Ce asemănări şi ce deosebiri există intre actuala criză şi respectiv cea din 2008-2009? Ne-ar fi ajutat să fim mai atenţi ...
* sperantele puse in incheierea unui acord intre liderii europeni in ceea ce priveste planul de redresare a economiilor in valoare de 750 miliarde euro a asigurat culoarul necesar pentru aprecierea monedelor din regiune Săptămana trecută, guvernat ...
'Propunerea pe care o are Guvernul in momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are in vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni caştigă mai mult, alţii m ...
Cursul euro a crescut marti de la 4,8423 la 4,8430 lei, foarte aproape de recordul de 4,8448 lei. Culoarul de tranzactionare era redus, 4,84 – 4,846 lei. Media dolarului american a scăzut de la 4,2788 la 4,2615 lei, cotatiile din piată atingand ...
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „Societatea noastră, asa cum o stim astăzi, se află la un moment de decizie fiind la o răscruce evolutivă. Tendinta de agravare a inegalitătilor sociale se manifestă dej ...
"Acest lucru a determinat, de altfel, şi atragerea de către firmele din sectorul imobiliar a unui volum mai mare al creditării bancare (o treime din fluxul de credite oferite de către băncile din Romania companiilor nefinanciare in anul ...
Falsurile de bancnote romaneşti expertizate la BNR au totalizat 3.507 bucăţi, in anul 2019, in scădere cu 41% faţă de 2018, bancnota cu cel mai mare număr de falsuri inregistrate fiind cea de 100 lei, potrivit raportului anual al Băncii Naţiona ...
Bancnota cu cel mai mare număr de falsuri inregistrate a fost cea de 100 lei, cu 3.232 bucăţi (din care 28 bucăţi capturate de poliţie), urmată de bancnota de 50 lei, cu un număr de 214 falsuri, şi bancnota de 200 lei, cu un număr de 49 de fal ...
Aceste prognoze erau valabile şi in cazul imprumuturilor acordate populaţiei, atat pe zona de credite imobiliare, cat şi a celor de consum. În opinia băncilor, factorii care au avut o contribuţie mai mare la evoluţia standar ...
Dolarul american a crescut in faţa monedei naţionale, BNR anunţand un curs de 4,3181 lei, faţă de 4,2998 lei in şedinţa anterioară. Francul elveţian a fost cotat de BNR 4,5383 lei, inregistrand o apreciere de la valoarea de 4,5311 lei an ...
Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă incă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, in luna iunie 2020, imprumuturi d ...
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „Pentru o lungă perioadă de timp, pe lista de priorităti a liderilor aproape din toate statele lumii, vor rămane intre primele randuri preocuparea pentru sănătatea populat ...
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „ Deja de cateva săptămani, in aproape intreg spatiul european se face simtită o schimbare pozitivă de abordare desi este evident pentru toată lumea că există in cont ...
* in ultima săptămană, leul a avut o evolutie apreciativă fată de euro, identică cu cea a altor monede din regiune * lichiditatea din piata monetară s-a mentinut la valori ridicate * la aceasta au contribuit atat scăderea dobanzii-chei ...
Informatii de ultimă oră de la BNR. Rezervele internaţionale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 aprilie 2020 au fost de 38,417 miliarde euro, faţă de 39,006 milioane euro la 31 martie 2020. Practic, rezervele au scăzut in perioada stării de urg ...
Perechea euro/leu a avut, săptămana trecută, o evolutie calmă, media stabilită de BNR fluctuand intr-un culoar de circa jumătate de ban, mult mai mică decat a altor monede din regiune. Stabilitatea leului se datorează interventiilor punctuale al ...
Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat: „Ultimele două crize majore, cea financiară declansată in 2007 (continuată la nivel european prin criza datoriilor suverane) si criza sanitară pe care acum ne luptăm impreună să o d ...
Comitetul de Supraveghere al Băncii Nationale a Romaniei, intrunit in sedintă de urgentă, a decis că băncile si IFN-urile pot amana ratele la credite, fără a constitui provizioane, in contextul pandemiei cu COVID 19, reiese dintr-un comunic ...
Banca centrală si-a făcut ieri simtită prezenta in piata valutară. Înainte de anuntarea cursului de schimb au apărut ordine de vanzare, iar euro a scăzut de la un maxim de 4,854 la 4,842 lei. Media monedei unice a fost stabilită la 4,8438 l ...
Uniunea Natională a Patronatului Roman – cea mai veche confederatie patronală din Romania impreună cu: Asociatia Întreprinzătorilor Mici si Mijlocii Maramures, Asociatia Femeilor de Afaceri din Cluj (AFA Cluj), Federatia Patronil ...
Specialistii de la Banca Natională a Romaniei au emis un nou curs valutar. Iată care este valoarea monedelor internationale! Ce se schimbă fată de cursul precedent? Cura valutar BNR pentru luni, 16 martie Euro a crescut considerabil, arăta vechea ...