Leonardo Badea (BNR): Trebuie găsită calea de ieşire constructivă din criză

 

- Dacă ne referim la actuala criză pandemică, parafrazând, putem spune că “de data asta e altfel”? Ce asemănări şi ce deosebiri există între actuala criză şi respectiv cea din 2008-2009? Ne-ar fi ajutat să fim mai atenţi la ce ne-au relevat precedentele crize?

- Este într-adevăr tentantă această formulare, mai ales că rezonează foarte bine pentru economiștii experimentați care au urmărit și participat la dezbaterile din ultimele decade privind cauzele, manifestările și soluțiile aferente crizelor economice și financiare. De altfel, într-un interviu foarte recent Kenneth Rogoff admitea că ne confruntăm cu o situație extraordinară pentru care „este cu adevărat greu să te gândești la o paralelă istorică”.
Chiar dacă în linii mari suntem probabil majoritatea de acord că într-adevăr „de data aceasta e altfel”, cred că trebuie să ne ferim să ne limităm la a pune o simplă etichetă.
Este in interesul găsirii celor mai bune soluții de ieșire din criză să întoarcem pe toate fețele detaliile acestei crize. Ele sunt diferite de cele ale altor crize pe care ni le amintim adesea prin cauza generatoare și manifestările de debut, prin închiderea fulminantă a activităților, prăbușirea subită a ofertei și a cererii pentru largi categorii de produse și servicii, complexitatea implicațiilor crizei de sănătate asupra funcționării economiei și societății moderne, incapacitatea noastră de a înțelege în prezent și a anticipa rezonabil evoluția viitoare și transformările ireversibile pe care le-ar putea determina.

 

NE CONFRUNTĂM CU O CRIZĂ DE ÎNCREDERE

Dar dincolo de aceste multe diferențe cred că există și elemente comune cu alte crize din trecut, pe care poate că dacă ne străduim le-am putea înțelege mai bine iar asta ne-ar ajuta să construim soluții și să ne apărăm de efectele ce vor veni.
De exemplu, ne confruntăm cu o criză de încredere, deopotrivă a mediului de afaceri cât și a consumatorilor (așadar simultan pe partea cererii și ofertei), dar asta în sine nu e ceva nou, pentru că atât cele mai recente cât și cele mai îndepărtate crize economice și financiare pe care le-am mai traversat au avut această componentă și ca atare am putea sa ne aplecăm mai mult spre înțelegerea ei.
Unele instrumente pentru readucerea încrederii sunt într-adevăr particulare unei crize sanitare, dar altele sunt general valabile și au legătură cu natura umană, cu reacția unui individ pus într-o situație limită ce îi amenință bunăstarea și viitorul personal, al familiei și comunității, iar astea sunt lucruri pe care ar trebui și am putea să le înțelegem mai bine și să fi învățat din alte crize cum să le contracarăm.
De asemenea, la fel cu alte crize ce au avut o manifestare economică în trecut, știm că și de data aceasta e destul de probabil ca la un moment dat sectorul financiar să fie afectat într-o formă sau alta. Nu se va întâmpla imediat, dar se va întâmpla ulterior în desfășurarea crizei, înclin să cred că e aproape inevitabil.
Asta ne dă timp să ne pregătim, să înțelegem studiind crizele anterioare unde și cum se vor propaga efectele dinspre economie către sectorul financiar și să continuăm să dispunem măsurile de ameliorare necesare (așa cum iată că deja o facem – vezi recentele recomandări ale Comitetului European pentru Risc Sistemic, măsurile Băncii Centrale Europene și ale autorităților naționale etc), mai ales că de data aceasta sectorul financiar pleacă dintr-o poziție mult consolidată.
De aceea, cred că totuși că într-un anume fel, de o manieră subtilă dar semnificativă, o parte din ceea ce scriau Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff în 2009 rămâne valabil.

- Există şansa să ieşim mai puternici, ca societate şi ca economie? Cum poate fi manageriată cu succes o astfel de criză care nu e de sorginte financiară?

- Mă alătur vocilor care pledează pentru șansa de a găsi calea cea mai constructivă de ieșire din această criză, care nu doar să se mulțumească să țintească restabilirea normalității din perioadele anterioare de acalmie (deși dacă privim cu sinceritate spre ultimii 10 ani, nu prea găsim adevărate perioade de liniște și creștere economică ci doar eventual insule de evoluție pozitivă, localizate în anumite zone geografice sau mai bine spus geo-politice, mereu amenințate de riscuri și vulnerabilități și întrerupte adesea de episoade de volatilitate acută), și să aibă curajul să imagineze și să construiască o economie și o societate viitoare mai rezistentă la șocuri (sau măcar la cele pe care le-am experimentat până acum). Cred că acest deziderat este realizabil iar dezbaterea de idei deja a început. Avem nevoie ca aceste idei să circule cât mai mult, iar instituțiile statului și mediul privat să conlucreze pentru testarea și implementarea graduală a celor mai valoroase și utile concluzii care vor rezulta.
Câteva propuneri au fost deja circulate, atât la nivel general în lume, dar și în mod specific pentru România. La modul general ele se referă la ameliorarea abordării privind lanțurile de aprovizionare, la consolidarea sistemelor de sănătate publică, la munca la distanță. În cazul nostru, al României, ele vizează accentuarea stimulării cu precădere a acelor domenii în care noi ca economie avem avantaje competitive (inclusiv naturale) dar și a domeniilor pe care le intuim a fi de viitor. In plus, avem nevoie de canalizarea resurselor spre modernizare (de multe ori asta înseamnă digitalizare și implementarea celor mai noi tehnologii, dar nu numai) în toate ariile de activitate: agricultură, comerț, servicii, industrie, învățământ, sănătate, administrație publică etc.
Și aș vrea să nu uităm o lecție economică importantă pentru România din experiența ultimelor luni: contează cum intri într-o criză, cât de echilibrat ești din punct de vedere al poziției internaționale și echilibrelor interne. De aceea, pe măsură ce ne gândim la soluții noi de dezvoltare, eficientizare și consolidare a economiei, în paralel trebuie să avem consecvența și determinarea de a pune în aplicare și vechile soluții, cele pe care le știm dar nu am avut mereu suficientă tărie să le punem în aplicare: grija pentru a avea un spațiu fiscal adecvat și o structură bugetară cât mai suplă.

 

AVEM NEVOIE DE SPAŢIU FISCAL

Într-adevăr, fiind o criză care se manifestă întâi în planul economiei, soluțiile trebuie în primul rând să fie de natură a stimula economia. Personal rezonez cu idei ce se circumscriu școlii de gândire macroeconomică neo-keynesiană („New Keynesian economics”) și sunt un susținător al rolului benefic pe care programele guvernamentale moderate și atent calibrate îl pot avea în reglarea ineficiențelor și transformarea pozitivă a economiei pentru atenuarea inegalităților generate de crize asupra componentei sociale. Cred în relevanța și impactul politicilor macroeconomice în depășirea crizelor, restabilirea echilibrelor și dezvoltarea economie. Din această perspectivă cred că mai ales politica fiscală are un rol foarte important atât pe termen scurt cât și lung, iar politica monetară poate contribui și sprijini la ameliorarea, pe termen scurt, a dezechilibrelor acute generate de crize. Triunghiul este completat de politicile macroprudențiale care, iată că deși au fost doar recent dezvoltate, și-au dovedit deja utilitatea pentru că astăzi avem un sistem financiar la nivel european mult mai apt să reziste șocurilor și susțină reconstrucția economică, chiar dacă va fi și el, probabil, inevitabil, afectat într-o anumită măsură.
Pentru a implementa stimulente fiscale este nevoie însă de spațiu fiscal, de capacitate de a le finanța, ori aici noi nu stăm foarte bine. Desigur măsurile de stimulare sunt finanțate și din emitere de datorie, dar asta sporește povara pe termen lung și poate introduce noi vulnerabilități. De aceea, eficiența programelor și utilizării resurselor este foarte importantă în această perioadă.

- Cu siguranţă orice criză îşi are costurile sale. Care vor fi acestea pentru România? Cum putem să transformăm, măcar o parte a crizei, în oportunităţi ce trebuie valorificate? Care ar fi acestea?

- Când vorbim de costurile crizei, prefer să evit reflexul larg răspândit de a gândi imediat la economie, PIB, pierderi, falimente, credite neperformante, declin bursiere etc. Desigur toate acestea sunt o prima expresie, statistică, a costurilor unei crize.
Dar dincolo de ele, efectele crizelor sunt suportate întotdeauna de populație, din păcate. Iar generația noastră deja trece printr-o a treia criză majoră în decurs de numai 15 ani, după criza financiară globală declanșată în 2007 și criza datoriilor suverane ale unor state europene din perioada 2010-2012. Efectele se adună și devin importante, marcante, cu influențe negative semnificative asupra comportamentelor sociale și economice ale unei generații întregi aflate în perioada potențialului său maxim de contribuție la dezvoltarea societății. În esență vorbim de câțiva ani pierduți/irosiți în mare parte pentru viața a milioane de oameni și nu e vorba aici doar de bunăstare pierdută ci și de aspirații, planuri de viitor, speranțe de dezvoltare personală, în ce mai bun caz întârziate cu ani buni sau, în cazul multora, risipite definitiv. Căci „viața este mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:21)
De obicei crizele afectează existența umană pe mai multe paliere dar să nu uităm că ele sunt in primul rând percepute la nivelul personal si al vieții de familie, apoi la nivel comunitar și într-un final la nivel statal si global.
Cred că noi economiștii am regăsi mai multă energie și aplecare spre a gândi și aplica soluții mai bune dacă ne-am pierde acest reflex ca atunci când auzim cuvântul „criză” să cuplăm gândirea de statistician ce ne conduce către abordări de tip rezolutiv, top-down, de la macro către micro, în loc să conștientizăm că efectele sunt cel mai intens trăite de oameni în planul personal, familial și al micilor comunități, fapt care ne-ar ghida în mod natural să construim răspunsul la criză invers, mai sustenabil cred eu, de la micro către macro.
De aceea, deși recunosc rolul primordial al piețelor libere în funcționarea economiei de piață într-o societate democratică, cred că suntem datori să compensăm cele câteva (puține dar relevante) ineficiențe și limite dovedite ale mecanismelor concurențiale prin programe de macrostabilitate.
Efectul crizelor de a amplifica inegalitățile se manifestă nu doar la nivelul indivizilor ci și al statelor. Înțelegem astfel natura costurilor acestei crize pentru România ca țară. Fiind mai puțin pregătiți și având resurse mai puține decât alte țări mai avansate probabil vom recupera mai greu și riscăm să se prelungească timpul de ameliorare a decalajelor față de media europeană.

 

CRIZA GENEREAZĂ NOI ALEGERI ECONOMICE ŞI SOCIALE

Totuși crizele au și această latură că pot modifica evoluțiile (trendurile) anterioare și generează noi alegeri economice si sociale care pot schimba complet traiectoria unei economii și societăți. De aici vine oportunitatea. Avem deja un exemplu pozitiv de urmat: criza a accelerat exponențial traiectoria de implementare a digitalizării în multe aspecte ale vieții economice și sociale. Ceea ce era preconizat a se realiza în următorii ani s-a operaționalizat deja în câteva luni. Acest model ar putea fi preluat în urmat în ceea ce privește reducerea poluării, reorientarea structurii consumului energetic, eficientizarea mecanismelor de transport etc.

- Cum se vor reaşeza economiile în perioada postcriză: cine şi ce câştigă, cine şi ce pierde? Vedeţi modificări în ceea ce priveşte polii de putere la nivel global?

- Între egali, la nivelul țărilor dezvoltate și al principalilor poli de putere economică, micile diferențe în structura economiilor din perioada anterioară crizei se pot transforma în avantaje semnificative și chiar în schimbări pe termen lung ale ierarhiei globale. Vorbim însă de evoluții foarte complexe, pe orizontul lungi de timp, influențate de un număr uriaș de variabile, de aceea este greu de anticipat și de emis prognoze.
Deocamdată, privind cu obiectivitate puținele informații și date statistice disponibile, nu pare că între principalii polii de putere economică s-ar detașa un câștigător clar al cursei de ieșire din criza generată de pandemia COVID-19. Există câteva exemple de economii dezvoltate, dar de anvergură mai redusă, să zicem din zona medie, care au reușit să gestioneze mai bine criza sanitară și au parte aparent de o relansare economică mai robustă, dar în rândul marilor economii dezvoltate încă nu cred că există o separare vizibilă în câștigători și perdanți.

 

ABSORBŢIA DE TEHNOLOGIE VA FACE DIFERENŢA

Probabil că după ce va fi închis capitolul crizei sanitare, ceea ce va conta mai mult va fi deținerea și gradul de adopție al noilor tehnologii dar într-o combinație (greu de anticipat acum) cu avantajele naturale.
Făcând trecerea înapoi către ceea ce ne preocupă pe noi ca țară, as spune că tocmai din această perspectivă trebuie să ne clarificăm rapid și să ne angajăm ferm către acele domenii economice în care avem avantaje competitive la nivel internațional datorită specificului local (învățământul tehnic încă performant în Europa în termeni relativ – de unde potențialul de dezvoltare pe zone de IT și inginerie) și caracteristicilor naturale (sectorul agro-alimentar, transporturile, logistica, comerțul, resursele minerale încă ineficient fructificate).

 - Există multe frământări la nivel global privind discrepanţele în ceea ce priveşte nivelul de trai. Credeţi că noua criză va mări şi mai mult decalajul între *bogaţi* şi *săraci*? Cum poate fi administrată această problemă care a generat mereu conflicte şi crize?

- Creșterea inegalităților este un efect dovedit al crizelor. Este valabil și în cazul crizelor pandemice, așa demonstrează o serie de cercetări deopotrivă mai vechi și mai noi. Deși poate părea surprinzător, pandemia pe care o traversăm acum nu este excepțională în exacerbarea inegalităților preexistente. De-a lungul istoriei (îndepărtate), acest scenariu s-a repetat nu de puține ori. Un studiu publicat in luna mai 2020 de Davide Furceri, Prakash Loungani, Jonathan Ostry şi Pietro Pizzuto (cercetători din cadrul FMI și Universității din Palermo), au studiat date privind cinci epidemii majore care au avut loc în ultimul secol și care au afectat mai multe tari/zone geografice. Autorii argumentează că, în medie, o astfel de epidemie majoră conduce la creșterea semnificativă și persistentă a coeficientul GINI al unei țări (una dintre cele mai populare măsuri ale inegalității) cu o valoare considerabilă, respectiv 1,25 puncte procentuale în medie în cinci ani de la respectiva criză epidemiologică.

 

POLARIZAREA SE TRATEAZĂ PRIN CREŞTERE ECONOMICĂ ROBUSTĂ ŞI INCLUSIVĂ

Rezultatele studiului menționat confirmă că, de regulă, episoadele de criză sanitară majoră afectează mai acut populația săracă, acesteia lipsindu-i rezervele financiare pentru a se pune la adăpost, iar veniturile sale nete fiind într-o mai mare proporție vulnerabile fată de efectele crizei. Există mai multe căi pentru combaterea acestui efect nociv, dar cea mai eficientă rămâne probabil creșterea economică robustă și inclusivă, care poate că nu neutralizează în totalitate fenomenul de creștere a polarizării sociale dar cel puț

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

anunturi-->