Stabilitatea leului, meritul BNR

Dimensiune font:

| 12-04-2020 22:17

Perechea euro/leu a avut, săptămâna trecută, o evoluție calmă, media stabilită de BNR fluctuând într-un culoar de circa jumătate de ban, mult mai mică decât a altor monede din regiune. Stabilitatea leului se datorează intervențiilor punctuale ale băncii centrale, care a continuat să vândă valută, proces pe care l-a declanșat încă din luna martie, ceea ce a făcut ca rezerva sa valutară să scadă.

Euro a început săptămâna trecută cu un curs de 4,8280 lei, la jumătatea ei fiind atins un maxim de 4,8338 lei. A urmat o perioadă de scădere, media fiind stabilită vineri la 4,8277 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,826 – 4,835 lei, cu închiderea la 4,832 lei.

Pentru următoarele luni, în contextul căderii economice provocate de pandemie, analiștii grupați în cadrul CFA România, anticipează în ultimul sondaj pentru orizontul de șase o depreciere la 4,9370 lei/euro, iar pentru cel la 12 luni una la 4,9954 lei.

Dolarul american s-a depreciat față de euro, astfel că media lui a scăzut de la 4,4671 la 4,4115 lei.

Moneda elvețiană a fost stabilă pe piețele internaționale unde fluctuațiile s-au limitat la 1,055 – 1,059 franci/euro, media ei crescând ușor de la 4,5663 la 4,5796 lei, pentru a încheia săptămâna la 4,5706 lei.

Lira sterlină sterlină a urcat de la 4,5696 la 4,5115 lei iar vineri media a fost stabilită la 5,5048 lei.

Uncia de aur a avut o tendință ascendentă pe piețele specializate, evoluție provocată de deprecierea monedei americane. Ea crescut de la 1.617 – 1.643 dolari, la începutul săptămânii, la 1.683 – 1.689 dolari, la finalul ei. Pe acest fond, prețul gramului de aur a urcat vineri de la 237,0045 la 239,8384 lei, mai sus cu peste 5 lei față de luni.

Decizia băncii centrale de a reduce dobânda de politică monetară de la 2,50 la 2% a continuat să influențeze nivelul indicilor ROBOR.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,54 la 2,53%, nivel care se mai înregistra la începutul lui mai 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,61 la 2,60%, valoare care se mai înregistra în urmă cu doi ani, în timp ce indicele la 12 luni a stagnat la 2,65%.

Vânzările de dolari la care au recurs marile bănci centrale pentru a calma piețele și anunțul Rezervei Federale că va injecta suplimentar în economia americană 2.300 miliarde dolari prin care va asigura credite către businessuri mici şi municipalităţi, a avut darul de a aprecia euro de la minim de 1,0768 la 1,0952 dolari.

Bitcoin a crescut de la 6.800 la 7.400 dolari, după care a revenit la sfârșitul săptămânii la 6.800 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:07

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Liberty Galați repornește singurul furnal din țară cu un sprijin guvernamental de 70 de milioane de euro. Producția e sub semnul întrebării
15/04/2025 20:36

 Combinatul Liberty Galati incearcă să repornească, cu un credit de capital de lucru, singurul furnal operational din tară. Acesta este inactiv de aproape un an. Activitatea siderurgică este insă est ...

O nouă fraudă pe Revolut. Cum sunt păcăliți românii în privat pe rețelele sociale
15/04/2025 18:32

O nouă metodă de fraudă face ravagii in randul utilizatorilor Revolut, avertizează specialistii in securitate cibernetică. Infractorii s-au infiltrat in grupurile de social media dedicate acestei platfo ...

SOPNYSPEDITION: Insolvenţă cu peste 100 de creditori la firma deţinută de Georgel Victor ONEA; pierderi de 3,2 milioane lei la finalul lunii februarie 2025… iar „activele nete au o valoare negativă în cuantum de 7.453.153 lei”
15/04/2025 14:22

 Pe data de 19 martie 2025, la Tribunalul Arad a admis cererea debitoarei SOPNYSPEDITION SRL Arad (CUI/CIF: 33605165) şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar i ...

PNRR: Împădurirea trupurilor de pajiște permanentă, pășunea Botușul Mare, proprietate a Municipiului Câmpulung Moldovenesc situate pe raza UAT Cârlibaba, județul Suceava
15/04/2025 09:00

 PNRR: Împădurirea trupurilor de pajiste permanentă, păsunea Botusul Mare, proprietate a Municipiului Campulung Moldovenesc situate pe raza UAT Carlibaba, judetul Suceava

Trump schimbă regulile jocului economic: S-a dat startul goanei după aur în România. Niveluri istorice, atinse în timp record
14/04/2025 15:58

 Cantitatea de aur achiziţionată de romani a crescut in primul trimestru al acestui an cu aproximativ 65% faţă de T1 2024, in luna aprilie preţul aurului fluctuand cu peste 6% intr-un interv ...

Bancnotele care dispar din circulație. Nu vor mai fi disponibile din aprilie. Anunț pentru toți românii
14/04/2025 15:44

   De ce sunt necesare bancnote noi? BCE si băncile centrale nationale (BCN) din Eurosistem sunt responsabile de integritatea bancnotelor euro. Astfel, acestea au elaborat o a doua serie de b ...

 Revoluție în industria jucăriilor
14/04/2025 13:59

Industria jucăriilor din spatiul comunitar se confruntă cu o schimbare profundă, odată cu adoptarea unui nou regulament de către Parlamentul European. Documentul interzice utilizarea substantelor toxice ...

Statul dă bani pentru împăduriri
14/04/2025 13:32

Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură (APIA) primeste, pană pe data de 15 iulie 2025 inclusiv, cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat 'Sprijin pentru prima impădurire si crearea de su ...

ANUNT ACHIZITIE PRODUSE SI SERVICII SC INGDAS SRL
14/04/2025 09:00

ANUNT ACHIZITIE PRODUSE SI SERVICII SC INGDAS SRL

Ratingul de țară se prăbușește. România ar putea intra în categoria „nerecomandată investițiilor”
13/04/2025 17:40

Situatia geopolitică si economică incordată poate afecta performanta leului si duce la intrarea in recesiune a tării noastre, in conditiile in care marile agentii de rating ar putea scădea nota Romaniei in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei