Lipsa supravegherii infectiilor cu coronavirus ar putea duce la aparitie unei noi variante „ingrijorătoare”, spune directorul general al Organizatiei Mondiale a Sănătătii (OMS), notează mediafax Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au dispus reţinerea lui Horia Ştefan Chiş, fost director al Penitenciarului Baia Mare, care este acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei in scop sexual, ultraj, purtare abuzivă şi şantaj. ...
Prezent la targul educational din Vietnam, „Talk Global Study”, rectorul Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI), prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval, a avut o intrevedere privată luni, 31 octombrie 2022, cu amb ...
Primarul Iasului, Mihai Chirica, a cerut, luni, directorilor de unităti de innvătămant din municipiu să facă economii, in vederea scăderii consumului de energie electrică si termică. Edilul a declarat, in cadrul sedintei de Consiliul local, că ...
Ministerul Transporturilor, condus de vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, a schimbat conducerea Spitalului Clinic „Căi Ferate” din Iaşi. În locul fostului manager, dr. Mihai Glod, a fost numit dr. Constantin Apintiliesei, din Bac ...
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvarşirea infracţiunii de conflict de interese de către Teodor Niţă, managerul Teatrului Naţional de Operă şi Opere ...
În cadrul celei de-a XXXI-a editii a Sărbătorilor Iasului, Primăria va celebra si Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I al Romaniei si a Reginei Maria. La 15 octombrie 1922 a avut loc la Alba Iulia Încoronarea Regelui Ferdinan ...
AVE (Asociatia pentru Valori in Educatie) continuă să premieze excelenta in mediul preuniversitar si anuntă inscrierile la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022. Directorii si directorii adjuncti din liceele, scolile si grădinitele pub ...
Directorul Unitătii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Retelei Scolare si Universitare din subordinea Ministerului Educatiei, Horia Palmer-Hirtopanu, a fost arestat preventiv, după ce fusese retinut de DNA pentru luare de mită si spăla ...
Astăzi se va desfăşura proba scrisă a concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct din unitătile de invătămant preuniversitar de stat din judetul Iasi, sesiunea iunie-octombrie. Pentru cele 48 de posturi vacante de direc ...
Fostul viceprimar Radu Botez a fost numit director interimar la una dintre societătile Primăriei. Este vorba despre Ecopiata, companie care administrează pietele agroalimentare. „Sunt 3 luni in care vom face o analiză in profunzime a societ ...
Mai multi tineri au fost salvati din valurile uriase in ultima clipă. Momentele de groază prin care au trecut turistii au fost postate pe paginile de socializare chiar de salvatorii acestora. Salvamarul a mers cu skijet-ul in larg si cu ...
* Iogen Ganju a semnat el insusi organizarea concursului, a stabilit datele examenului, bibliografia si tot el a concurat, dar a fost declarat respins * după ce contestat punctajul obţinut la proba scrisă (68.80 puncte), sub barem (70 puncte), acesta ...
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, mai mulţi directori şi funcţionari din Primărie, precum şi firma Rosal Grup SA au fost trimişi in judecată de procurorii DNA in dosarul legat de prelungirea, prin zeci de acte adiţional ...
Universitatea Bucuresti nu poate sustine un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea invătămantului de calitate si a cercetării fundamentale si perpetuează sistemul inechitabil de finantare a universitătilor, indiferent de performan ...
Rectorul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, prof. univ.dr. Tudorel Toader, a lansat ieri ideea demarării unei campanii de consultare publică sub deviza „Dati un leu pentru Muzeul satului moldav”, muzeu reprezentativ ...
Cel mai important teatru din Romania, Teatrul National Bucuresti, se pregăteste să aibă un nou director, urmand să se incheie astfel perioada de interimat ce a urmat decesului fostului manager, regretatul Ion Caramitru. Săptămana aceasta, pe 18 i ...
AIE transmite că ”Iarna aceasta ar putea deveni un test istoric al solidaritătii europene, unul pe care nu-si poate permite să-l esueze, cu implicatii dincolo de sectorul energetic. Europa poate fi chemată să arate adevărata fortă a uniunii ...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, preşedintelui Consiliului Judeţean, directorului Şcolii Populare de Arte şi a unui şef din cadrul Consi ...
Pregătirea noului an şcolar a constitui unul dintre subiectele intalnirii pe care primarul Mihai Chirica a avut-o ieri, 11 iulie, in Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, cu cei aproximativ 70 de directori a ...
Ajutor pe timp de caniculă, interventii pentru refugiati, călători si oamenii străzii, cursuri de prim-ajutor si Patrula de interventie, acestea au fost cateva dintre subiectele discutate cu invitatul de astăzi, Marius Benchea, direct ...
Omul de afaceri Peter Imre a murit vineri seară, intr-un spital din Bucuresti, unde era internat de mai multă vreme, după ce fusese diagnosticat cu cancer, scrie Adevărul. Peter Imre avea 60 de ani si s-a născut in Zalău. La 19 ani, cunoscut ...