Rezultatele cautarii pentru "austria"
Proiect de lege pentru vaccinarea obligatorie în Austria: 600 de euro amendă la trei luni și până la 2400 de euro pe an pentru cei nevaccinați

Cine nu este vaccinat impotriva Covid-19 pană pe 15 martie va trebui să plătească o amendă de 600 de euro la fiecare trei luni, conform proiectului de lege din Austria privind vaccinarea obligatorie. Legea ar trebui să se aplice tuturor persoanelo ...

O doctoriță din Austria a fost amendată pentru că a tăiat piciorul greșit al unui pacient / Ea poate contesta decizia

 O doctorită a fost amendată miercuri in Austria pentru că a amputat piciorul gresit al unui pacient, a declarat miercuri tribunalul regional din Linz (nord), relatează AFP. Sesizat de procuratură, judecătorul a găsit-o vinovată de „ ...

Care sunt condițiile de intrare în Austria în contextul noului lockdown - Precizări de la MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis, luni, precizări cu privire la condiţiile de intrarea in Austria, in contextul instituirii carantinei pe teritoriul acestui stat. Pot intra persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un text nega ...

Germania ia în calcul un lockdown, la fel ca Austria. Merkel vrea restricții dure de săptămâna viitoare

Situaţia coronavirusului din Germania este atat de gravă incat nu poate fi exclusă o izolare, inclusiv pentru persoanele vaccinate, a declarat ministrul Sănătăţii german, in timp ce Austria a anunţat că va trece din nou la carantină totală in ...

Călătoriile turistice nu sunt posibile în Austria. ”Lockdown-ul acesta este extrem de dureros”

Oficiul National de Turism al Austriei avertizează turistii că nu pot intra in Austria pe perioada de lockdown. La fel ca majoritatea tărilor europene, Austria inregistrează incidente in crestere si reactionează ferm la evolutia actuală: de lu ...

Austria anunță vaccinare obligatorie anti-Covid. Lockdown total

Austria va intra in lockdown total de luni, 22 noiembrie. Mai mult, vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie din februarie 2022, a anuntat vineri cancelarul Alexander Schallenberg. Dacă măsurile anuntate de cancelarul Schallenberg vor intra in v ...

Măsura extremă pe care Austria ar putea să o adopte: carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate

Regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich vor intra de luni, 22 noiembrie 2021, in carantină generală. Măsura vizează inclusiv persoanele vaccinate. Anuntul a fost făcut joi seară, 18 noiembrie 2021, de guvernele celor două regiuni, d ...

Cel de-al patrulea val Covid se răspândeşte în Europa: dezastru în Austria și Germania

Cel de-al patrula val al pandemiei de coronavirus a revenit in fortă pe tot globul iar in Europa face ravagii. Din ce in ce mai multe state incep să introducă certificatul verde pentru a putea tin in frau numărul infectărilor care creste de la o ...

Carantină parțială în Austria

În Austria a intrat in vigoare o carantină valabilă pentru persoanele cu varsta de peste 12 ani, care nu sunt vaccinate complet impotriva COVID-19. Persoanele nevaccinate nu işi vor putea părăsi domiciliile pentru scopuri neesenţiale, dar p ...

Măsuri severe în Europa: Nevaccinații vor fi plasați în carantină la nivel național în Austria

Cancelarul austriac Alexander Schallenberg a anunţat vineri că aşteaptă unda verde a Parlamentului, duminică, in vederea unei plasări in carantină - la nivel naţional - a persoanelor nevaccinate sau care nu au statul de vindecate de covid-19, in ...

Urmează România? Austria va plasa în lockdown persoanele nevaccinate: Sunt milioane de austrieci vizați

Austria se află la doar cateva zile distanţă de plasarea in lockdown a milioane de rezidenţi care nu sunt vaccinaţi cu schemă completă impotriva COVID-19, intr-o perioadă in care numărul zilnic al infectărilor a atins niveluri record şi secţ ...

Întreruperile de curent au devenit o adevărată amenințare în Austria și Germania

Întreruperile de curent au devenit o adevărată amenintare. Guvernul austriac a produs un spot in care le explică oamenilor cum să se pregătească pentru o intrerupere lungă. Germania se teme, de asemenea, de o catastrofă din cauza posibi ...

Măsuri aspre în Austria pentru persoanele nevaccinate

Austria a introdus noi măsuri pentru a combate creşterea numărului de noi infectări cu coronavirus, vizand in special persoanele nevaccinate, informează luni dpa. Începand de luni, doar cei vaccinaţi şi cei care au trecut prin COVID-19 vor ...

ULTIMA ORĂ | CNSU a aprobat noua listă a țărilor cu risc epidemiologic: Belgia, Austria, Grecia intră în zona roșie

Comitetul National pentru Situatii de Urgentă a adoptat Hotărarea numărul 90 din 21 octombrie 2021, privind lista tărilor de risc epidemiologic. Principalele modificări sunt:     - in zona rosie au intrat: Belgia, Austria, Greci ...

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a anunţat demisia, pe fondul acuzaţiilor de corupţie

Cancelarul conservator al Austriei, Sebastian Kurz, suspectat că ar fi implicat intr-un caz de corupţie, şi-a anunţat sambătă seară demisia din functie, informează AFP. „Ar fi iresponsabil să intrăm in luni de haos si impas”, a de ...

La schi în Austria doar cu certificat COVID

Autoritătile din Austria anuntă că vor deschide partiile de schi in sezonul de iarnă din acest an, dar cu o conditie. Cei care vor să practice sporturile de iarnă trebuie să fie vaccinati, testati sau să fi avut COVID. Operatorii de instalaţii ...

La schi în Austria, doar cu rest negativ sau vaccin anti-COVID

Austria işi va deschide partiile de ski in sezonul de iarnă din acest an, insă vor fi introduse unele restricţii pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, transmite DPA. Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite accesul numai persoanelor care ...

Alertă în Austria. Trei prostituate românce, infectate cu Covid, sunt de negăsit

După ce trei prostituate romance, angajate intr-un bordel din Austria, au fost infectate cu COVID 19 au dispărut din clubul in care obisnuiau să isi racoleze clientii. Autoritătile sunt in căutarea lor, dar femeile sunt de negăsit la adresele ...

Austria, din nou sub asediul COVID. Numărul cazurilor a explodat

În Austria, autoritătile inregistrează o crestere accentuată a noilor infectii in fiecare zi. Măsurile sunt acum inăsprite intr-un district. Situatia pandemică pare să se inrăutătească din nou in toată Europa. Din ce in ce mai multe t ...

AUSTRIA cel mai bun club din Tirol,

IAUSTRIA cel mai bun club din Tirol, la granita cu Elvetia si Germania caută fete care sunt dispuse să lucreze, in varstă de 18 - 35 de ani. O sansă reală pentru castiguri mari, intr-o atmosferă plăcută si familiară. Detalii la telefon/ WatsApp ...

Austria. Șoferi români de TIR, implicați într-un carambol pe A1. Cinci victime

Potrivit primelor informatii oferite de autorităti, cinci persoane au fost rănite si transportate la spitalul de stat din Amstetten. A1 a rămas inchis in directia Linz mai mult de o oră. Potrivit politiei, un bărbat de 54 de ani din Belgia s-a i ...

50 de persoane, dintre care 13 minore, obligate să se prostitueze în Spania, Austria și Italia

Unele victime provin din alte zone ale ţării, dar, din motive de siguranţă, au fost referite pentru asistenţă şi monitorizare in această zonă. "Toate victimele au suferit abuzuri emoţionale, iar victimele minore au suferit traume major ...

 MONSTRUL DIN AUSTRIA, CARE ȘI-A ÎNCHIS FIICA ÎN SUBSOLUL CASEI ȘI A VIOLAT-O TIMP DE 24 DE ANI, FĂCÂNDU-I 7 COPII

Au trecut 13 ani de cand Elisabeth Fritzl a reusit să iasă din „ghearele” propriului tată, carea tinut-o captivă timp de 24 de ani in temnita casei lor. Bărbatul a fost condamnat la inchisoare pe viată in anul 2009. În primii no ...

Un austriac și câinele său au mers pe jos peste 1.300 de kilometri pentru a ajunge la Reghin

Un austriac de origine romană, Sandor Buz, alături de cainele său, Gyango, adoptat din Romania, a ajuns, vineri, la Reghin, după ce a parcurs pe jos 1.300 de kilometri pentru a strange donaţii pentru adăpostul de caini din acest municipiu. Sandor ...

Compania americană Facebook a fost condamnată de justiţia austriacă. Află care a fost cauza

Compania americană Facebook a fost condamnată de justiţia austriacă pentru faptul că a informat doar parţial un utilizator al său cu privire la datele colectate fără ştiinţa lui, a anunţat ONG-ul NOYB intr-un comunicat, informează miercuri ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei