Rezultatele cautarii pentru "basarabia"
Alegeri în Basarabia. La Iași sunt deschise două secții de votare

Două sectii de votare au fost amenajate la Iasi pentru turul II al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova. Acestea sunt la Casa de Cultură a Studentilor si la Scoala primară „Gh. Asachi”   La primul tur, desfăsurat acum do ...

Unirea dintre Basarabia și România ar putea fi, în sfârșit, posibilă! Demersurile au fost deja începute de o instituție cu mare putere de convingere

După zeci de ani in care s-a discutat despre unirea dintre Basarabia si Romania, vin noi vesti. Mitropolitul Basarabiei a vorbit, in cadrul unei interventii televizate, despre modul in care s-ar putea face asocierea. Preotul a indemnat cetătenii să n ...

Eminescu, Nichita, Vieru, Basarabia și Țara

„Eu am trecut Prutul foarte tarziu – dacă unii au visat să ajungă in cosmos si au si ajuns in cosmos – eu viata intreagă am visat să trec Prutul. Am reusit abia in ’73. Primul om pe care am vrut să-l văd, cand am ajuns, in cele din urmă ...

Lucrări ale unor artişti ieşeni pe clădirile din Basarabia

Obiectivele revitalizate prin artă urbană vor fi şcoala din satul Slobozia-Chişcăreni se află in curs de finalizare, şi Centrul de Tineret din oraşul Basarabeasca.  Vernisajul picturilor va avea loc in zilele de 16 august, la Basarabeasca ...

În genunchi pentru Basarabia și Bucovina și Icoana cu care au pornit ostașii români Războiul Sfânt de reîntregire națională acum 82 de ani, pe 22 iunie 1941, și azi cu urme de sânge uscat pe ea.

Reproducem astăzi, la 82 de ani de la trecerea Prutului de către Armata Romaniei, două fotografii memorabile legate de un moment astral din istoria Romaniei: Duminică, 22 iunie 1941, ziua declansării Războiului Sfant pentru eliberarea Basarabiei s ...

SĂ NU UITĂM! Noaptea Neagră: 12 iunie 1941. 82 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei.

La 12 iunie 2023 se implinesc 82 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia si nordul Bucovinei, cand peste 25.000 de romani, considerati o amenintare la adresa URSS, au fost trimisi in cele mai indepărtate regiuni ale fostei Uni ...

„De asta suntem în pom! Nimeni nu mai vorbește despre pământul în care ar trebui să stea copacii”. Dan Negru, mesaj tranșant în mediul online, după ce România a uitat de ziua în care a pierdut Basarabia

Palmierii plantati in Sectorul 3 si scosi de primarul Nicusor Dan au ajuns subiect de discutie printre bucuresteni, dar Dan Negru atrage atentia cu privire la o clădire istorică, aflată la doar cati pasi distantă. Prezentatorul de la Kanal D a atra ...

Poziția AUR e simplă: Basarabia nu este a celor care o guvernează. Campanie fake-news a presei plătite de PSD și PNL!

Vineri, 2 decembrie, in cadrul Congresului extraordinar al Aliantei pentru Unirea Romanilor, desfăsurat la Alba Iulia, in cadrul discursului său, presedintele AUR, domnul George Simion a declarat că Romania nu trebuie să mai finanteze guvernele de ...

Tratatul de la Neptun, una dintre cele mai mari trădări ale României. Cum au fost cedate Ucrainei Basarabia și Bucovina cu prețul intrării Ro,âniei în NATO

  În urmă cu 24 de ani, pe 3 mai 1997, avea loc la Kiev semnarea de către ministrii de externe ai celor două tări, tratatului cu privire la „relatiile de bună vecinatate si cooperare dintre Romania si Ucraina”. Apoi, pe 2 i ...

FOTO/VIDEO - Povestea satului din Basarabia care mai are un SINGUR locuitor

Case care stau să cadă, cărări pe care demult nu a mai călcat picior de om si o liniste tulburătoare – asa arată astăzi Vantina Mică din raionul Soroca, in care a mai rămas un singur locuitor. Satul figurează pe hartă, insă doar ruin ...

Femei din Basarabia, arestată la Vaslui pentru trafic de persoane

O femeie din Republica Moldova, căutată de autorităţi deoarece avea de ispăşit o pedeapsă cu inchisoarea pentru trafic de persoane, a fost depistată la controlul de frontieră in PTF Albiţa. ‘Pe data de 22 august, in Punctul de Trecere a ...

DOVADA SUPREMĂ a tezaurului pe care Rusia nu vrea să ni-l mai dea: Lenin avea ideea Tezaur contra Basarabia, sau Basarabia contra Tezaur

Un volum dedicat tezaurului romanesc de la Moscova, care reuneşte documente, in mare parte inedite, din arhivele centrale ruse, semnat de dr. Ilie Schipor, fost diplomat in capitala Federaţiei Ruse, a fost lansat miercuri la Centrul de Perfecţionare ...

Apel la donarea de cărţi pentru românii din Basarabia şi Bucovina

  Primăria Municipiului Iasi si-a făcut o misiune de onoare din reconectarea romanilor din Basarabia si Bucovina la valorile culturale si istorice ale patriei mamă, acest demers fiind sustinut prin numeroase evenimente si manifestări cu ecouri ...

FOTO/VIDEO - Deputatul AUR, George Simion, blocat în Vama Leușeni. El are interdicție de a intra în Basarabia până în 2023

Deputatul AUR, George Simion, a fost blocat duminică in vama Leuseni de lucrătorii vamali din Republica Moldova. Moldovenii sustin că Simion are interdictie de a intra in Basarabia pană in 2023, iar deputatul solicită ajutorul Ministerului de Exter ...

Cine e George Simion, liderul extremistilor de la AUR. A primit interdictie in Basarabia si provoaca agitatie in Tinutul Secuiesc

Partidul Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) ar fi obtinut un scor de 5,3%, potrivit rezultatelor exit poll-ului de la ora 21.00. Daca rezultatul sondajelor va fi confirmat de numaratoarea voturilor, AUR va face parte din legislatura 2020-2024. In pr ...

Alegeri în Basarabia - Maia Sandu câștigă la o diferență de la o diferenţă de aproape 20 de puncte procentuale de Igor Dodon

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova au fost aşteptaţi să participe, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. Prezenţa la vot in al doilea tur de scrutin al alegeri ...

Gazoductul intre Romania si Republica Moldova a fost finalizat dupa 7 ani. Cat de importanta este investitia care va scapa Basarabia de dependenta energetica de Rusia

 Lucrarile la gazoductul Ungheni-Chisinau au fost finalizate, a anuntat premierul Ludovic Orban la inceputul sedintei de Guvern de vineri, 7 august. Practic, conducta magistrala de gaz care leaga Romania de Republica Moldova, ...

Patru cadre medicale revenite din Basarabia, depistate pozitiv cu COVID-19

* cele 42 de cadre medicale participante la misiune au avut parte de o ceremonie in Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, primind Diplome de Onoare din partea Guvernului Republicii Moldova * sapte dintre persoanele revenite din misiune au fos ...

România trimite în Basarabia 42 cadre medicale, 500.000 măşti şi medicamente

* premierul Ludovic Orban a anunţat că Romania va dona Republicii Moldova 500.000 măşti FTP2 şi FTP3, 50.000 combinezoane, medicamente Plaquenil şi Kaletra, necesare pentru tratamentul pacienţilor de COVID Astăzi, o echipă formată din 42 de c ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei