Mamă și fiică, la un pas să ardă de vii când împodobeau bradul: Un vecin a dat alarma
Dimensiune font:
Un incendiu a izbucnit într-o casă din Săveni, județul Botoșani, în timp ce o fetiță de 7 ani și mama ei împodobeau bradul. Un vecin a dat alarma și astfel cele două au reușit să iasă din casă fără să fi rănite
Potrivit ISU Botoșani, în casa din Săveni, în care a izbucnit un incendiu, se aflau o mamă și fiica ei, în vârstă de 7 ani.
Acoperișul unei anexe, lipită de casă, a luat foc, cel mai probabil, din cauza coșului de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile.
Când s-a produs incendiul, cele două erau în casă și împodobeau bradul de Crăciun. Un vecin a observat flăcările și le-a anunțat să iasă din locuință. Tot el a sunat după ajutor la 112.
Pompierii militari din cadrul Stației Săveni au intervenit cu două autospeciale de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și Poliția. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul camerei centralei și exista pericolul de propagare a flăcărilor la acoperișul casei.
Nu au fost persoane rănite, însă acoperișul anexei s-a deteriorat în totalitate. Pompierii au reușit să le salveze locuința.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau