Ce n-o să găsești niciodată în pliantele de vacanță despre Egipt: realitatea din spatele poveștii pentru turiști

Au trecut 10 ani de la Primăvara Arabă, care a început în Tunisia, când un om aflat în pragul disperării și-a dat foc...

În Libia și în Siria, protestele s-au transformat în războaie civile în lunile următoare.

Egiptul nu a avut însă aceeași soartă. Hosni Mubarak a fost înlăturat de la putere, locul fiindu-i luat de reprezentantul Frăției Musulmane, Morsi, și el înlăturat de la putere de către armată în 2013. Actualul șef de stat Fatah el-Sisi este deja recunoscut în lumea arabă ca o forță, drept care a și fost văzut de Erdoğan drept rival până la o timidă reluare a relațiilor diplomatice propusă de către guvernul turc la 12 martie.

Președintele turc, declarat susținător al lui Morsi, îl numise pe El-Sisi „tiran” și „lider ilegitim", atingând un punct extrem de sensibil, și anume legitimitatea, o mai veche obsesie a egiptenilor încă din vremea faraonilor.

Furia Egiptului s-a concretizat atunci prin intenția guvernului de la Cairo de a recunoaște genocidul contra armenilor, iar mai apoi, în 2016, prin oferta de azil politic făcută lui Fethullah Gülen.

Dar toate acestea par să aparțină deja trecutului. Ca parte a politicii din ce în ce mai agresive a Turciei de a cuceri Africa, Ankara încearcă o remediere a conflictelor deja istorice, revelate și în cazul războiului din Libia, în care cele două state s-au aflat iarăși pe fronturi opuse, Turcia susținând guvernul recunoscut la nivel internațional, iar Egiptul, pe generalul „rebel” Haftar.

Administrația de la Cairo nu e însă cunoscută pentru disponibilitatea de a face compromisuri, fiind conștientă de rolul pe care îl deține în rândul statelor MENA.

Egiptul este cea de-a treia economie din Africa, iar în ciuda pandemiei, a reușit să se mențină pe linia de plutire. Numeroase companii start-up au fost înființate în ultimul an, deși turismul, o importantă sursă de venit, s-a cam aflat în standby. În sectorul privat, alternativele de transport ca Uber, Swvl sau Careem au înregistrat succese surprinzătoare, alături de serviciile de livrare la domiciliu.

Fatah el-Sisi se bucură de o anumită popularitate, în ciuda nemulțumirii generale demonstrate încă din septembrie 2019, la protestele din Piața Tahrir din Cairo și din principalele orașe, stârnite de un fost „partener” al clasei politice, însă înăbușite în fașă... De la balconul hotelului meu din strada Talaat Harb am urmărit atunci grupurile ce se îndreptau spre Piața Tahrir, care făceau imediat cale întoarsă, îngrozite și urmărite de forțele de ordine, ce îi înghesuiau în dube pe cei care nu reușeau să scape destul de repede.

Poliția are în continuare o reputație de temut - la propriu: mi s-a spus că doar pentru turiști nu este periculoasă... cât despre localnici, ea este o forță omniprezentă: de la mașinile blindate din fața băncilor, la mini-tancurile din diversele puncte cheie ale orașelor; ca să nu mai vorbesc de punctele de control de pe drumurile naționale.

Într-adevăr, Egiptul este o forță și la nivel regional, una ce se dorește mediator între statele arabe: fie că vorbim de întrevederea din 11 martie cu reprezentanții Franței, Germaniei și Iordaniei pentru găsirea unei soluții în criza Israel-Palestina, în special pe fondul vaccinării, fie că vorbim de soluționarea disputei din cazul barajului de pe Nil construit de Etiopia.

 
Mai nou, Egiptul trimite ajutoare în Sudanul de Sud și Yemen: evident, concurența la hegemonie în cadrul statelor musulmane sunite continuă. Viziunea actualului lider este una de lungă durată, ca și al său New Cairo, un proiect ce nu are încă echivalent în Turcia lui Erdoğan. Criza blocării canalului Suez la final de martie și pierderile rezultate au dat un pic de furcă autorităților, problema fiind și inutilitatea canalului paralel (nordic) construit în 2014 de către El Sisi cu miliarde...

Viața cotidiană din Egipt arată însă altfel decât în telejurnalele ce îl evocă pe El Sisi drept un exemplu de diplomație în regiune și un urmaș al faraonilor. Plaga sărăciei a fost accentuată de criza covid, iar ultimele inițiative guvernamentale au țelul de a părea benefice nu doar pentru imaginea liderului, dar și pentru eventuala relansare a turismului.

În data de 3 aprilie s-a organizat „Parada aurită a Faraonului" cu ocazia transportarii a 22 mumii faraonice (printre care și 4 faraoane) spre noul Muzeu Egiptean... Bine ar fi dacă și în ziua de azi femeile s-ar bucura de cel puțin un 0,001% din prerogativele pe care le avea Hatschepsut, prima faraoană.

Guvernul se laudă cu diverse programe pentru susținerea femeilor, conform trendului de „empowerment” care, cel puțin la nivel de propagandă guvernamentală, a ajuns și în zona Magrebului. Ziarele controlate de guvern laudă oferta de cursuri (de reprofilare) pentru femeile care doresc să intre pe piața de muncă și numirea în premieră a unor judecătoare (!!) în Consiliul de Stat și Procuratură (inițiativa liderului cu ocazia Zilei de 8 martie), însă aceasta este doar o fațadă ce are prea puțin de-a face cu realitatea…

Recent, s-a aprobat o lege conform căreia este nevoie de consimțământul unui tutore de sex masculin pentru ca o femeie să se poată căsători, să poată înregistra nașterea unui copil sau călători în străinătate. Legea le acordă prioritate bărbaților în obținerea custodiei copiilor și le permite interzicerea călătoriei copiilor alături de mamă.

Cât despre căsătorie, tutorele de sex masculin este cel ce poate semna contractul de căsătorie, și nu femeia în cauză, el fiind tot cel ce are dreptul de a anula căsătoria într-un interval de 12 luni. Legea nu permite înregistrarea unui copil în afara unei căsătorii, așadar, în cazul unui viol, e necesară obținerea unei condamnări pentru a putea nota numele tatălui pe certificat. Căci o astfel de omisiune înseamnă o viață întreagă de probleme birocratice...

Activistele pentru Drepturile Femeilor au condamnat aspru legea, care reprezintă un regres de cel puțin 200 de ani… ele au apelat la social media în cadrul unei campanii numite #Guardianshipismyright, încurajând femeile să vorbească despre actele de discriminare și de hărțuire sexuală la care au fost supuse, însă care sunt văzute ca fiind vina lor... Toate acestea într-o țară în care 87% dintre femeile între 15 și 59 de ani știu din proprie experiență ce este „tradiționala” mutilare genitală.

Proiectul de lege nu a fost încă ratificat de către parlament și nici prezentat vreunui grup civic pentru feedback - trist a fost momentul în care am trecut pe lângă Consiliul pentru Drepturile Femeilor din Alexandria...

Dar ce se poate aștepta într-un stat sufocat de represiune politică dictatorială, controlat economic de armată, hrănit cu miturile trecutului și cu iluziile unui viitor improbabil?!…