Ce spun șefii sindicatelor din educație despre creșterea salarială: „Deocamdată se pun foarte multe întrebări, toată lumea este sub presiune”
Dimensiune font:
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret, Marius Nistor, a transmis duminică, 11 iunie, despre Ordonanţa de Urgenţă pusă în transparenţă de Guvern, că atmosfera din rândul cadrelor didactice este una de presiune.
”Suma de 1.000 de lei brut a crescut la 1.300 de lei. În momentul de faţă, colegii noştri în teritoriu analizează textul ordonanţei, analizează Anexele, se fac calcule pentru a vedea la de nivel de salarizare vor ajunge dacă această Ordonanţă va intra în vigoare”, a spus Nistor la Digi 24.
Întrebat care va fi salariul profesorului debutant, în noua ofertă a Guvernului, liderul de sindicat a precizat că ”creşterea salarială va fi de aproximativ 31%, poate ajunge la 3.100 de lei net”.
Despre oferta iniţială de 4.000 de lei, Nistor a precizat că nu este vorba de a negocia.
”Noi ne dorim ca pe viitoarea lege unitară de salarizare să se reflecte principiul prin care salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie, adică în cifre nete 4.000 de lei. Am cerut ca acest lucru să fie trecut într-un act normativ pentru a exista certitudinea că se va ţine cont de el. În momentul de faţă am avansat puţin, în sensul că acest principiu este prins în preambulul Ordonanţei de Urgenţă. Colegii noştri şi-ar dori foarte mult să devină articol distinct în Ordonanţă”, a explicat el.
Despre atmosfera din rândul profesorilor, Marius Nistor a arătat că ”deocamdată se pun foarte multe întrebări”.
”Toată lumea este sub presiune în momentul de faţă şi se încearcă găsirea celor mai corecte explicaţii posibile”, a menţionat el.
Despre prelungirea anului şcolar, Nistor a subliniat că nu poate spune nimic.
”Eu nu pot să vă spun absolut nimic, deocamdată noi avem nişte revendicări, Guvernul a venit cu o ordonanţă de urgenţă. Poate dacă se venea cu textul acesta şi se identificau resursele financiare cu o săptămână mai devreme sau chiar două, nu ajungeam într-o astfel de situaţie. În momentul în care conflictul se va încheia, vom vedea dacă este cazul să se prelungească anul şcolar sau nu”, a declarat liderul de sindicat.
”Deocamdată nu discutăm despre aşa ceva”, a mai spus Nistor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau