Doi bărbați reținuți pentru înșelăciune: Au vândut gresie în loc de telefon mobil

Dimensiune font:

| 21-02-2025 16:01

Suspecții au introdus într-un săculeț textil o bucată de gresie și au vândut-o drept telefon mobil.

Polițiștii din Buzău au reținut doi bărbați suspectați de înșelăciune, după ce aceștia ar fi substituit un telefon mobil cu o bucată de gresie, a anunțat vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

Cei doi suspecți, acuzați de comiterea a două fapte de înșelăciune, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău și urmează să fie prezentați instanței.

„Fapta a fost sesizată poliţiei de către persoanele vătămate, doi bărbaţi de 22 şi 49 de ani, din Suceava şi Buzău. Din investigaţiile efectuate, inclusiv de ordin criminalistic, a reieşit că principalii bănuiţi de comiterea faptei sunt doi bărbaţi de 32 şi 41 de ani, din Galaţi. Din cercetări s-a stabilit că, la data de 11 ianuarie, persoanele cercetate ar fi pretins că vor comercializa persoanelor vătămate un telefon mobil, însă aceştia ar fi vândut o bucată de gresie”, a transmis IPJ Buzău.

Surse din poliție susțin că suspecții ar fi prezentat victimelor un telefon mobil într-o pungă textilă, pe care ulterior l-ar fi substituit cu o bucată de gresie. Potrivit Agerpres, cei doi bărbați au fost identificați, iar polițiștii, sub coordonarea Parchetului, continuă investigațiile pentru a stabili întreaga activitate infracțională a acestora.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, satul Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt, telefon 0233/266.250, fax 0233/266.025, e-mail: primaria@ poianateiului.ro, cod fiscal 2614074. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -trupul de pasune Livezi, in suprafata totala 64,86 ha: identificat prin CF nr. 51086, nr. cadastral 51086, in suprafata de 47,68 ha si CF 51102, nr. cadastral 51102, in suprafata de 17,18 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Poiana Largului, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 32/04.05.2025; -trupul de pasune Hasca, in suprafata totala de 50,75 ha: identificat prin CF nr. 51138, numar cadastral 51138, in suprafata de 22,00 ha si CF 51139, numar cadastral 51139, in suprafata de 10,00 ha, CF 51140, numar cadastral 51140, in suprafata de 14,00 ha, CF nr. 51166, numar cadastral 51166, in suprafata de 4,75 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 33/04.05.2025; -trupul de pasune Ciungat, in suprafata de 20,4 ha, identificat prin CF 52864, numar cadastral 52864, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 34/04.05.2025; -trupul de pasune Preluca, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 8,43 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 35/04.05.2025; -trupul de pasune Parlituri, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 16,55 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 36/04.05.2025; Trupurile de pasune apartin domeniului public al Comunei Poiana Teiului, iar inchirierea se organizeaza conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Poiana Teiului. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.05.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariat -Registratura Comunei Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.05.2025, ora 09.00, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, str. Teilor nr. 61, judetul Neamt -sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, B-dul Republicii nr. 16, judetul Neamt, telefon 0233/212.294, fax 0233/2356.557, e-mail: tr-neamt-scomerciala@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2025.
România riscă pierderea a 44 de miliarde de euro din fonduri europene. Guvernul interimar întârzie reforma fiscală
07/05/2025 14:45

 Romania trebuie să trimită pană in iunie, cel tarziu la inceputul lunii iulie, cererea de plată numărul 4 din Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR), care include reforma fiscală, una di ...

Cel mai mare faliment în lanț zguduie Europa: România riscă să fie luată de tsunamiul economic ce lovește continentul
07/05/2025 11:35

 Austria este in pragul unei crize economice istorice: colapsul imperiului Signa zguduie Europa si scoate la iveală haosul din sistemul juridic si financiar. Austria traversează una dintre cel ...

Ideologul lui Vladimir Putin, în extaz după victoria lui George Simion: Pentru noi este o oportunitate. Ne întărește pozițiile
07/05/2025 05:24

Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, jubilează după succesul lui George Simion in urma primului tur al alegerilor prezidentiale din Romania. Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, sustine ...

Cine este cel mai bogat actor din 2025 - nu a mai jucat într-un film de cinci ani, dar nu îl detronează nimeni
07/05/2025 05:10

Arnold Schwarzenegger este oficial cel mai bogat actor din 2025, desi nu a mai apărut intr-un film nou de mai bine de cinci ani. Potrivit unui nou clasament realizat de Esquire, actorul austriac naturalizat am ...

ANRE, în alertă! Avertisment asupra unei înselătorii online care folosește abuziv numele instituției: 'NU vă lăsați induşi în eroare'
06/05/2025 21:20

  Autoritatea Naţională de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) se delimitează ferm de site-ul https://chestionare-anre.ro/ şi atrage atenţia publicului că acest site NU aparţine şi ...

Inundațiile amenință România! Hidrologii dau alerta pentru 24 de județe, risc de viituri rapide
06/05/2025 13:22

 Hidrologii au emis marti o avertizare Cod galben de inundatii pentru rauri din 24 de judete din tară. Sunt vizate raurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), A ...

Alertă cod galben de ploi și vijelii în jumătate din țară, inclusiv la București / Harta zonelor vizate
06/05/2025 11:05

 Meteorologii au emis, marti dimineată, o atentionare cod galben de ploi torentiale si vant puternic valabilă in 26 de judete din sudul, estul si partial centrul tării si in Capitală, pană miercuri di ...

Traian Băsescu: „Nicușor Dan poate câștiga turul 2 dacă negociază cu românii, nu cu politicienii
06/05/2025 09:46

Fostul presedinte Traian Băsescu a declarat, intr-o interventie la Digi24, că Nicusor Dan ar putea castiga turul al doilea al alegerilor prezidentiale dacă va renunta la aliantele politice si va merge direct ...

Engleza – este a doua limbă oficială pentru uz administrativ, juridic și educațional, fiind foarte răspândită în mediile urbane și în afaceri.
05/05/2025 16:43

  Ce limbă se vorbeste in India? Hindi, engleza si zeci de alte limbi oficiale India este una dintre cele mai bogate si complexe tări din lume din punct de vedere lingvistic. Limba oficială principal� ...

„Megalomanie patologică”. Trump, acuzat că „își bate joc” de catolici cu imaginea în care apare deghizat în papă
05/05/2025 03:22

Donald Trump a fost acuzat că si-a bătut joc de alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice, după ce a postat pe retelele de socializare o imagine generată de inteligenta artificială in care apare el ins ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei