Ghinionul unui hoț aflat pe bicicletă care a vrut să fure geanta unei femei.
Dimensiune font:
O femeie care a fost tâlhărită pe un drum din judeţul Argeş de către un bărbat care se deplasa pe bicicletă şi i-a smuls geanta din mers şi-a recuperat bunul furat după ce acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu bicicleta în vegetaţia de pe marginea drumului.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 20:30, pe drumul naţional 73, pe raza comunei argeşene Mărăcineni.
Imediat după ce i-a smuls geanta de pe umăr, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în vegetaţia de pe marginea şoselei, moment în care femeia şi-a recuperat geanta.
O oră şi jumătate mai târziu, ea a reclamat la Poliţia municipiului Piteşti ce i s-a întâmplat.
„Ca urmare a sesizării, semnalmentele persoanei au fost transmise în atenţie lucrătorilor de poliţie, iar poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au depistat bărbatul în cauză, identificat ca fiind un bărbat de 33 ani din comuna Vitomireşti, judeţul Olt, care a fost condus la sediul poliţiei pentru verificări. Din cercetări s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind preluate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti”, a informat duminică Poliţia judeţeană Argeş.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 35 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar duminică va fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau