Presiuni asupra preşedintelui Zelenski să scadă vârsta minimă de mobilizare
Dimensiune font:
Efectivele insuficiente ale armatei ucrainene par să fie şi un motiv de divergenţe între Ucraina şi aliaţii săi, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se plânge adesea de întârzieri în furnizarea ajutorului militar occidental.
Doi diplomaţi europeni intervievaţi de agenţia EFE au subliniat că Ucraina are nevoie, înainte de orice altceva, să crească numărul soldaţilor pentru a încerca să stabilizeze frontul.
Un consilier al preşedintelui Zelenski, Serghei Leşcenko, a confirmat că există această percepţie în rândul unora dintre partenerii Kievului.
Conform acestui consilier, „politicieni americani din ambele partide (democrat şi republican) fac presiuni asupra preşedintelui Zelenski” să scadă şi mai mult vârsta minimă de mobilizare, pe care preşedintele ucrainean a scăzut-o deja de la 27 la 25 de ani.
Respectivii politiceni americani invocă drept argument faptul că în SUA vârsta minimă de mobilizare pentru războiul din Vietnam a fost de 19 ani, iar în Israel vârsta de mobilizare este chiar de 18 ani.
Dincolo de diferenţele de abordare, intensificarea mobilizării anunţate săptămâna aceasta în parlamentul de la Kiev va creşte presiunea asupra bărbaţilor ucraineni, care au ajuns să evite deplasările pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutare ori caută alte modalităţi, legale sau ilegale, pentru a nu fi trimişi pe front.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau