Sute de urși koala, uciși cu buldozerele, în timpul defrișărilor, în Autralia. ”Este un masacru”
Dimensiune font:
Sute de urşi koala au fost găsiţi morţi în urma unei exploatări forestiere din statul Victoria, din Australia. În speţă a fost declanşată o anchetă pentru a se vedea cine este vinovat.
"Sute de koala au fost găsiţi morţi şi răniţi de localnici într-o zonă care ne-a fost semnalată", a declarat duminică Anthony Amis, un cercetător pentru grupul de mediu Friends of the Earth Australia.
"Au găsit koala peste care s-a trecut cu buldozerul. Sursele noastre locale ne-au spus că puteau simţi mirosul de koala aflat în putrefacţie. Este un masacru", a declarat Amis, adăugând că incidentul a avut loc în timpul activităţilor de exploatare la o plantaţie din apropiere de Portland, în sud-vestul statului Victoria, în ultimele luni, conform Agerpres.
Sute de urşi morţi, zeci de răniţi
"Copacii de eucalipt au fost defrişaţi de o companie numită Midway până în noiembrie şi apoi plantaţia a fost predată unui proprietar local. În timpul curăţării resturilor de copaci, koala au fost ucişi de buldozere", a spus Anthony Amis.
A fost necesară eutanasierea a peste 20 de koala, a declarat autoritatea de mediu din Victoria, care desfăşoară o anchetă.
Într-un comunicat, compania Midway a respins acuzaţiile cu privire la vătămarea animalelor şi a afirmat că a lăsat un număr necesar de arbori pentru populaţia existentă de koala.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau